În versiunea sibiană a marelui text, reprezentată pe scena sălii Toma Caragiu a Bulandrei, George ia caimacul. Greu de spus dacă asta se întâmplă ca o consecinţă a viziunii regizorilor Andreea şi Andrei Grosu ori a prestaţiei superbe a lui Marius Turdeanu, probabil actorul român în cazul căruia ecartul între valoare şi notorietate e cel mai mare. Omul, un cvasi-necunoscut pentru publicul larg, e unul dintre cei mai importanţi actori de teatru în activitate!
În rolul lui George, de pildă, profesorul universitar eşuat într-o căsnicie toxică şi o carieră mediocră, Turdeanu prestează, între altele, o lecţie de dicţie dintre cele mai subtil-dificile. Deşi, pentru a reprezenta fragilitatea, nesiguranţa şi nehotărârea personajului, actorul rosteşte când impetuos, când împiedicat, modulându-şi în fel şi chip intensitatea şi volumul vocii, fiecare cuvânt se aude impecabil din sală. Chiar şi cele spuse doar pe jumătate, aparent bâlbâite, înghiţite, mestecate.
Scena în care George îşi evocă crâncenul destin familial adolescentin marchează climax-ul emoţional al unui spectacol ce nu privilegiază, neapărat, emoţia. Decorul simplu creat de Vladimir Turturică, un lung podeţ de lemn, luminat de un candelabru la limita kitsch-ului şi pe care stau aşezate câteva scaune şi o măsuţă pentru băuturi, contribuie la senzaţia la austeritate.
Tunurile / reflectoarele sunt puse pe cele patru personaje. De fapt, pe cele două personaje mature, Martha Ofeliei Popii şi George al lui Marius Turdeanu, junilor Cezara Creţu (Honey) şi Alin Turcu (Nick) regizorii oferindu-le rareori prim-plan-ul. Prin cei doi reprezentanţi ai săi, tinereţea e împinsă înspre caricatură, fiind redusă la o sumă de şabloane: mascul în căutare de plăceri carnale şi progres facil în carieră, femelă în rol de gâsculiţă-remorcă.
Martha şi George, aşadar. (Posibilă) definiţie a cuplului urban contemporan. Urban, educat, suficient de bogat. Deci, plictisit. Blazat. Mustind de venin. Pe care îl împroşcă în exterior şi în interior, fără discriminări.
Martha Ofeliei Popii e acaparatoare, provocatoare, jucându-şi disperarea la limita vulgarităţii. Dar mai mult decât orice, Martha e dependentă, deci obsedată, obsedată, deci dependentă de George. Acel George pe care îl bănuim că a apărut în viaţa ei pe când încerca să îşi creeze o viaţă fericită în ciuda ororilor adolescenţei. Acel George care s-a scufundat, de-a lungul vieţii cu ea, sub presiunea aşteptărilor ei şi ale celor asemenea ei. Oameni incapabili să trăiască pe cont propriu (Martha) sau incapabili să îşi imagineze un altfel de a trăi decât cel pe care l-au exersat ei (tatăl Marthei).
Vizita celor doi tineri surprinde cuplul matur într-un punct de maximum al crizelor pe care le bănuim a fi recurente. Chiar, cine sunt cei doi tineri? Doi viitori Martha & George? Chiar Martha & George, cu 25 de ani mai tineri? Sau cei doi tineri nu există deloc şi, în acea noapte neagră înscenată de Albee, Martha şi George se întâlnesc cu ei înşişi, cu cadavrele trecutului, cu fantomele viitorului?
Asemenea dilemei privind existenţa / inexistenţa copilului cuplului, şi chestiunea de mai sus rămâne deschisă. Aşa cum rămân deschise atâtea întrebări privitoare la destinul celor doi, pe care îl vedem / trăim multiplicat în atâtea şi atâtea cupluri ale zilelor şi nopţilor noastre.
Cui i-e frică de Virginia Wolf? Nouă, George, nouă!
Descarcă catalogul FNT 2019 aici..