Fraţii Jean-Pierre şi Luc Dardenne aduc pe ecran, în Le jeune Ahmed, sistemul. Mai exact, acea porţiune din el care îl ia în primire, în Belgia, pe orice adolescent cu porniri violente. De pildă, pe Ahmed (Idir Ben Addi), 13 ani, căzut sub influenţa unui frate mai mare şi a unui imam (Othmane Moumen) ce îi potenţează fascinaţia pentru un văr care a ales varianta hardcore a fundamentalismului islamic.
Uşor, dar sigur, Ahmed-ul lui Idir Ben Addi (impresionantă capacitatea fraţilor Dardenne de a descoperi adolescenţi dintre cei mai diverşi capabili să ducă în spate, ultra-convingător, filme dintre cele mai dificile) se distanţează de propria mamă, de propria soră şi de propria profesoară. Cu toatele, se abat de la ceea ce el consideră a fi dreapta credinţă.
Iniţiativa profesoarei de a preda araba şi altfel decât prin intermediul Coranului grăbeşte radicalizarea puştiului. Înarmat cu un cuţit ascuns la şosetă, Ahmed încearcă să o pedepsească pe necredincioasă.
Pentru tentativă de crimă, adolescentul este plasat într-un centru de re-educare, stabiliment aflat undeva la graniţa între internat şi închisoare. Cu alte cuvinte, în viaţa lui Ahmed intervine sistemul.
Sistemul e personificat de un educator (Olivier Bonnaud, Julien din precedentul film al fraţilor Dardenne, La fillé inconnue), de o psiholoagă, de o profesoară, de un avocat şi de un personal auxiliar numeros. De asemenea, sistemul înseamnă o familie (tată-fiică) în care a cărei fermă Ahmed lucrează în fiecare zi de miercuri. Fiica, Louise, (Victoria Bluck) are vârstă lui Ahmed.
Fiecare dintre aceştia se comportă ireproşabil. Scenariul nu ne lasă nici o secundă senzaţia că vreunul dintre aceşti oameni l-ar trata pe Ahmed altfel decât cu maximum de profesionalism. Louise îi arată şi afecţiune. Multă. Sinceră. Adolescentină. Va fi suficient?
Ecranizată cu obişnuita precizie, concizie şi austeritate (încă un film al Dardenne-ilor în care nu se zăreşte soarele) cu care ne-au obişnuit cei doi mari regizori, povestea ne pune faţă în faţă cu ce va să zică un sistem în carne, oase, proceduri, cunoştinţe învăţate, înţelese, aplicate.
Aşa arată mult-hulitul angrenaj în versiunea sa populată de oameni de bună-credinţă, ce încearcă să îşi facă meseria cât pot de bine. Cum l-am fi judecat dacă, din tot Le jeune Ahmed, am fi fost făcuţi părtaşi (de pildă, prin intermediul unei ştiri de presă) doar la epilog?