Una dintre cele mai îndrăgite pianiste române din tânăra generaţie, pianista Sînziana Mircea, susţine pe 14 noiembrie 2019, la Sala Radio, recitalul Imagine Chopin: un concept inedit care împleteşte lucrări ale binecunoscutului compozitor polonez cu transcripţii pentru pian, chitară şi soprană realizate chiar de solistele concertului, alături de proiecţii video şi videomapping.
Alături de Sînziana Mircea, pe scena Sălii Radio vor urca chitarista Raisa Mihai şi soprana Amalia Lazarciuc; cele trei tinere muziciene sunt profesoare la MuseArt Academy, asociaţia MuseArt fiind organizatoare a întregului proiect "Imagine Chopin" care a constat şi în alte patru recitaluri susţinute în luna octombrie 2019 la Londra, Bistriţa, Târgu-Mureş şi Sfântu Gheorghe.
Recitalul Imagine Chopin de la Bucureşti, din 14 noiembrie 2019, ora 19.00, Sala Radio, este organizat sub semnul proiectului "Moştenitorii României muzicale" împreună cu Radio România Muzical şi Rotary Club Pipera.
Cu ocazia acestui recital, este pentru prima dată prezentat publicului şi un nou album apărut la Editura Casa Radio, apărut sub semnul proiectului "Moştenitorii României muzicale": este vorba despre un dublu CD pe care se regăsesc selecţiuni din recitalurile pianiştilor Florian Mitrea, Adela Liculescu şi Axia Marinescu, susţinute în octombrie 2018 şi iunie 2019 în cadrul proiectului "Moştenitorii României muzicale". Albumul face parte din colecţia Radio România Muzical de la Editura Casa Radio, în cadrul căreia au apărut în 2019 discurile "Iarna magică" şi "Vara magică", urmând ca în perioada următoare să fie disponibil şi discul "Ascultă 5 minute de muzică clasică".
Proiectul "Moştenitorii României muzicale" organizat de Radio România Muzical şi Rotary Club Pipera îşi propune să-i aducă pe una dintre cele mai prestigioase scene din România, cea a Sălii Radio, pe tinerii şi excepţionalii muzicieni ai României. Recitalurile din acest proiect se adresează unui public larg, cu un repertoriu accesibil şi cu o durată de o oră, fără pauză.
Biletele pentru recitalul din 14 noiembrie 2019 sunt disponibile în reţeaua www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la casa de bilete a Sălii Radio din str. General Berthelot nr. 60-64.
Cu sprijinul CEC BANK, Authentic Plaza, MOL Romania, Aeroview.
Biografii
Sînziana Mircea
Pianista Sînziana Mircea îşi desfăşoară cariera solistică pe unele dintre cele mai importante scene ale lumii. La numai 20 de ani a debutat la Tokyo Metropolitan Theater şi la St Martin-in-the-Fields din Londra. Recitalul său de debut la Carnegie Hall din New York a avut loc la numai 24 de ani cu casa inchisă, fiind răsplatită de publicul american cu ovaţii în picioare minute în şir. Această carieră solistică a început, de altfel, foarte devreme. Prima apariţie publică pe scena Ateneului Român a avut loc la numai şapte ani, urmată fiind de numeroase concerte în România şi Europa şi chiar în America - unde a debutat la vârsta de 11 ani. Au urmat apoi primele turnee în SUA (14 ani), Japonia (20 ani) şi China (24 de ani).
În anul 2019, muziciana română a debutat ca solistă a Orchestrei de Cameră Radio pe scena Sălii Radio din Bucureşti într-un concert "sold out" şi a susţinut un amplu turneu de 9 concerte în Japonia, întâmpinat cu entuziasm de public şi presa de specialitate. Astfel, ziarul Tokachi-Mainichi nota în data de 18 iunie 2019: "Sînziana Mircea a vrăjit publicul cu minunata sa artă pianistică", Obihiro, Japonia.
Anul 2019 i-a adus Sînzianei Premiul I la "Golden Classical Music Awards" International Competition, ceea ce o va readuce pe pianista română pe prestigioasa scenă americană de la Carnegie Hall în noiembrie 2019. De asemenea, în acelaşi an a câştigat două Premii I - "Salzburg" şi "Amsterdam" la Grand Prize Virtuoso Competition.
Aceste premii completează portofoliul distincţiilor câştigate încă de la vârste fragede. În anul 2017, Sînziana a fost distinsă cu titlul Young Steinway Artist ca urmare a unei selecţii extrem de riguroase la nivel mondial în care sunt aleşi cei mai promiţători tineri pianişti din lume. În anul 2016 a câştigat premiul Academiei Internaţionale de Pian de la Miami, iar în 2014 a devenit primul pianist român care a obţinut o bursă de la Fundaşia Van Cliburn şi TCU School of Music la PianoTexas Festival & Academy.
Cariera Sînzianei Mircea este marcată de apariţii alături de orchestre filarmonice din România (Arad, Piteşti, Craiova), precum şi în festivaluri prestigioase dintre care amintim Festivalul George Enescu, alături de Alexandru Tomescu şi Omar Massa, Festivalul "Palermo Classica", "MusicaRiva Festival" ca solistă a Washington DC Youth Orchestra. În plan solistic, a colaborat cu dirijori precum Mitsuyoshi Oikawa, Mikhail Jurowski, Gianluigi Zampieri, Cristian Neagu, Walter Attanasi, Amaury du Closel. În plan cameral, pianista concertează în mod constant alături de Alexandru Tomescu, cel mai important violonist român, în cadrul a numeroase turnee, dintre care pot fi menţionate "Turneul Stradivarius" şi "West meets East".
Activitatea sa discografică include două CD-uri: discul "Nihil Sine Deo" (Editura Casa Radio), clasat pe locul al treilea la concursul naţional pentru cel mai bun CD de muzică clasică din România in 2016, organizat de Radio România Muzical, precum şi cel de-al doilea CD lansat de casa italiană Sheva Collection, în 2017, "Unending Love - Iubire nemuritoare", CD distribuit în întreaga lume de NAXOS. Înregistrările concertelor sale au fost difuzate de BBC Radio 3, RAI 3 Italia, Music3 Belgia, Radio România Muzical şi alte canale principale de radio pentru muzica clasică din întreaga Europă (cum ar fi Suedia, Norvegia, Polonia).
Sînziana Mircea s-a format sub îndrumarea unor mari personalităţi ale lumii muzicale, precum Aldo Ciccolini, Ronan O'Hora, Pascal Roge, Boris Petrushansky, Verona Maier. Pianista română şi-a început studiile la Bucureşti sub indrumarea profesorilor Elena Dumitrescu, Olga Szel, Stela Drăgulin. Ulterior, a obţinut diploma de licenţă cu calificări maxime la Hochschule für Musik und Tanz Köln (Germania) şi diploma de masterat la Guildhall School of Music and Drama Londra (Marea Britanie), cu o bursă generoasă oferită de Steinway & Sons UK. De asemenea, a studiat la Accademia Pianistica Imola (Italia).
Pe lângă studiile muzicale, în decembrie 2018 Sînziana a obţinut diploma de master în Managementul Artelor la Universitatea de Economie Bocconi din Milano. În acelaşi an a fondat la Bucureşti MuseArt Academy, o şcoală de muzică în care colaborează alături de alţi tineri muzicieni români. Echipa MuseArt Academy susţine cursuri, concerte şi evenimente educaţionale pentru copii şi adulţi pasionaţi de muzică.
Raisa Mihai
Raisa Mihai este studentă în anul III la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. A câştigat numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale de chitară, printre care Premiul II la Transilvania International Guitar Festival, Premiul I la Montenegro International Guitar Competition, categoria Duo şi Premiul II la Concursul Eduard Pamfil, categoria solo. A susţinut numeroase concerte în România, Muntenegru, Italia, Bulgaria, Marea Britanie.
Amalia Lazarciuc
Soprana Amalia Lazarciuc este masterandă în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. De-a lungul anilor, a concertat ca solistă pe scene precum Ateneul Român, Filarmonica Sibiu sau Opera de Stat din Stara Zagora din Bulgaria. De asemenea, a susţinut numeroase concerte ca membră a Corului Canticum Bucureşti. Amalia Lazarciuc a participat la masterclass-uri cu mari personalităţi precum Sylvia Greenberg, David Malis sau Kristen Buhl Moller.