noiembrie 2019
Afirmat în antichitatea grecească, hedonismul (de la termenul hedone = plăcere în limba greacă veche) reprezintă o concepţie conform căreia binele suprem este identificabil cu plăcerea. Au existat, desigur, mai multe forme de hedonism, clasificabile după implicaţiile lor etice. Fericirea putea fi suma plăcerilor (indiferent de tipul acestora) acumulate de-a lungul unei vieţi (ceea ce presupunea, desigur, că nu se putea afirma dacă ai atins fericirea autentică decât la finalul vieţuirii terestre). Existau şi viziuni, precum cea a lui Epicur, care abordau plăcerea din perspectivă calitativă, cultivând un hedonism de tip ascetic.

În contemporaneitate, plăcerea este axul în jurul căruia gravitează nenumărate discursuri care poarta marca seducţiei (fie că vorbim despre televiziune, fie că ne raportăm la cinematografie, politică etc). De cele mai multe ori se caută eficienţa imediată a plăcerii, prin asocierea sa cu forme diverse ale libidoului, mai ales cel care se manifestă la nivelul structurilor sociale şi al formelor de control. Plăcerea este adesea conotată negativ de cei care îşi propun, încă, să mai servească un ideal ascetic. Totuşi, în esenţă, plăcerea nu se contrazice sub nicio formă cu ceea ce adesea numim spiritualitate. Plăcerea nu sabotează autocunoaşterea. Ba dimpotrivă. Cu o condiţie: să fie revelată prin rigurozitate creativă.

În cel de-al patrulea episod al proiectului Dans- Wanderer, Cosmin Manolescu, alături de Ana Cristina Leonte, Andreea Belu, Anamaria Guguian şi Alina Uşurelu iniţiază un experiment artistic în forma unui traseu la capătul căruia participanţii dezvoltă perspective noi asupra conceptului de plăcere, asupra modului în care prioritizează ceea ce preferă. Plăcerea este miezul produsului artistic propus, dar ea se revelează în lumina justă doar la sfârşit, după parcurgerea unui traseu în care textul, muzica, expresia corporală luând adesea forma dansului butoh sau al contact improvisation forează subtil, dar extrem de eficient în universul senzorial şi mental al celor care şi-au asumat drumul alături de artişti.

 

Mulţi dintre noi am mai urcat poate, de la Buşteni la Cascada Urlătoarea. Fără îndoială am admirat frumuseţea naturii, am respirat cu bucurie un aer inexistent în contextul nostru citadin. Urcuşul spre cascadă este firul călăuzitor al propunerii ce stă sub numele Simple plăceri.

Drumul este presărat cu borne performative, călătorul (spectatorul este metamorfozat în călător) fiind integrat fiecărui demers manifestat sub forma unor tutoriale care au ca scop apropierea dintre participanţi şi preschimbarea lor din martori în actanţi care cresc, prin implicarea lor, sensul acestui traseu iniţiatic spre înţelegerea autentică a plăcerii.


Desigur, fiecare moment ar putea fi redat printr-o naraţiune asumat obiectivă, dar care ar sfârşi într-o subiectivitate modelată de intersubiectivitatea şi transubiectivitatea născute în cadrul acestui "laolaltă pe drum" propus de Cosmin Manolescu. Prin urmare, a povesti momentele urcuşului nu ar fi altceva decât o tentativă de a verbaliza, ciocniri de emoţii, sau stări de conştiinţă, ceea ce nu serveşte perceperii adevărului afirmat prin propunerea lansată de Cosmin Manolescu.

Ce se poate afirma fără teama vreunei erori sau deturnări de sens este funcţia pe care corpul o are în Simple plăceri. Nu este un corp care se vrea integrat unui act artistic instituit după rigori estetice academice, deşi tot ce se petrece, la nivelul expresiei corporale în cadrul traseului spre cascadă are o dramaturgie precisă. Este un corp care se întoarce într-un spaţiu originar, într-un decor ancestral natural amputat adesea de prezenţa omului contemporan. Comuniunea cu natura nu este doar un exerciţiu dramaturgic, este un demers prin care suntem invitaţi să ne reamintim de ce putem respira, de ce putem, până la urmă exista. Este o invitaţie făcută în vederea eradicării acelor zone de ignoranţă care ne fac adesea să uităm că trăim într-un corp integrat la modul originar naturii precum orice piatră, copac sau cădere de apă.


Simple plăceri reprezintă un demers care poate fi înţeles ca o formă de hedonism iniţiatic prin care, ca rezultat al unui parcurs în care reînvăţăm ce înseamnă în mod autentic "a fi laolaltă cu ceilalţi", putem conştientiza că arta nu se manifestă doar în cutia italiană sau în săli deschise pentru cele mai curajoase experimente artistice. Arta este o condiţie primordială a omului, care a luat naştere instinctual în inima naturii. Revenirea în acest cadru, prin jaloanele artistice cu care este semănat traseul spre cascadă ne confruntă cu propriul nostru hedonism, cu o conştientizare a acelor plăceri care sunt atomii structurii de personalitate a fiecăruia dintre noi.


Simple plăceri face parte dintr-un proiect mai larg, Dans-Wanderer, în care conceptul central este călătoria. Indiferent că e o călătorie spre cunoaşterea celuilalt, că e un drum spre zone încă neexplorate de noi la nivel cultural, că este un parcurs modelat în aluatul unor situaţii adesea exilate din viaţa noastră cotidiană, călătoria va fi tot timpul spre sinele propriu. Ceea ce propune Cosmin Manolescu alături de artiştii selectaţi în cadrul celor patru episoade ale proiectului său este, de fapt, o iniţiativă care are ca finalitate autocunoaşterea.


Simple plăceri - episodul 4 Dans-Wanderer
un proiect artistic de Cosmin Manolescu & Paradis Serial
o producţie Platforma ZonaD / Fundaţia Gabriela Tudor
cu/de:
Cosmin Manolescu, coregraf & interpret
Ana Cristina Leonte, muzică live
Andreea Belu, interpret
Anamaria Guguaian, interpret
Alina Uşurelu, interpret & artist visual.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus