Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Opera twitter cu şase personaje şi 2 interpreţi - Denis & Katya


Contemporanul. Ideea europeană, noiembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Katya şi Denis se iubesc şi se pregătesc să moară. Urmărind modelul lor arhetipal (Romeo şi Julieta), moartea - chiar dacă asumată - survine în urma unui concurs confuz de împrejurări sau a neputinţei de comunicare. O iubire ultragiată, repudiată de părinţii tinerilor în vârstă de 15 ani, trimite încă de la început la premizele tragediei shakespeariene. Adăpostul în care tinerii se refugiază timp de trei zile (o colibă ce aparţine tatălui vitreg al Katyei) corespunde criptei în care se ascund eroii shakespearieni. Katya şi Denis, hăituiţi de părinţii Katyei şi mai apoi somaţi de poliţie lansează strigăte de disperare, folosind Periscope, un program live-stream de pe internet. Katya şi Denis îşi cer dreptul la iubire, dialogând online cu prieteni, rude, colegi, profesori, răspunzând la întrebările unor curioşi necunoscuţi, voyeur-işti care-i cer Katyei "to show her tits", vin în contact cu jurnalişti, televiziunea şi alte surse de social media. Audienţa Periscopului creşte exponenţial în cele trei zile, dar nimic nu pare să-i salveze sau să-i ajute efectiv.

Phillip Venable în colaborare cu Ted Huffman, după singularul şi ineditul spectacol 4.48 Psychosys (2018), propune un nou experiment operatic. Denis & Katya are premiera la teatrul "Susan Roberts" din Philadelphia, ca parte a Festivalului de Operă "O 19". Ca şi 4.48 Psychosys, Denis & Katya este o introspecţie socio-psihologică bazată pe un fapt real circumscris patologiei vremurilor noastre. Muzica lui Philip Venables cuprinde compoziţii orchestrale, vocale, de cameră şi operă. Fără a promulga o artă cu tendinţă, Venables potenţează agresiv şi halucinant deraierile socio-politice, punând accent pe efectele lor alienante. Artistul este considerat de Guardian unul dintre cei mai autentici compozitori ai modernităţii.


Dacă opera 4.48 Psychosys urmăreşte îndeaproape piesa regretatei autoare, Sarah Kane, producţia de faţă vine cu un text original aparţinând lui Ted Huffman. O secţiune vocală merge în paralel cu un recital care acompaniază şi potenţează semnificaţia textului vocal. Această producţie este bazată pe un efort editorial colectiv la care compozitorul însuşi subscrie împreună cu dramaturgul Ksenia Ravina, regizorul şi libretistul Ted Huffman şi designer-ul video Pierre Martin.

Această poveste reală, ce se petrece în 2016, într-un sat rusesc, Strugi Krasnye, suscită interesul artistului prin amploarea pe care o capătă prin intermediul tehnologiei. Un univers întreg, o lume moartă, digitalizată, asistă neputincioasă la iminenta tragedie. Un strigăt în pustie - devine ecoul şi sensul acestei sensibile şi prodigioase producţii muzicale. Procesul creaţiei decurge cu mijloacele de construcţie a unui documentar. Se fac interviuri cu un jurnalist, martor la evenimente, şi cu prietenul lui Denis.

Montajul video desfăşurat pe ecranul din spatele scenei e un colaj de referinţe directe la materialele prezentate de mass-media (TV, jurnale, publicaţii), un puzzle compus din crâmpeie de viaţă în timp real, creând o imagine caleidoscopică a povestirii în obiectiv. O pagină de google deschide opera, textul aleargă pe ecran, desfăşoară un dialog, o poveste începe, se derulează, realitatea internetului competiţionează cu viaţa, o modifică, o transformă, trăim ficţiune sau ne auto-ficţionăm realitatea?


Cei doi tineri îşi încredinţează vieţile internetului, se auto-filmează pentru o audienţă din amfiteatrul întregii lumii. Se subliniază momentul în care personajele au intrat definitiv în ficţiune, o voce dublată de text ne spune "s-a mers prea departe!" - nu mai există cale de întoarcere. Procesul creator interferează cu sursa de creaţie. Printre rândurile de dialog dintre victime şi audienţă se strecoară comentariile regizorale: "How much would be in the opera?".... Venables declară că intenţia lui nu a fost dramatizarea acestui moment tragic, ci crearea unei "docu-drama" bazate pe texte extrase din surse reale.

Se pare că Venables dezvoltă o relaţie numerologică cu cifra 6, posibil legată de structura muzicală. Ambele creaţii - 4.48 Psychosys şi Denis & Katya urmăresc şase personaje, sau mai exact entităţi ce contribuie sau desăvârşesc portretul eroilor în număr de 1 sau 2. În 4.48 Psychosys, cele 6 personaje-voci sunt reprezentări nuanţate ale eului autoarei, un eu scindat schizofrenic, vocile servind realizării unei polifonii complexe ce corespund unui psyche sfâşiat, ultragiat. În Denis şi Katya, relatarea se desfăşoară pe mai multe voci, într-o perspectivă poliedrică, şase personaje descriu aceeaşi poveste fiecare altfel, precum în filmul Rashomon (aparţinând regizorului Akira Kurosawa, după o povestire de Akutagawa): jurnalista, prietenul lui Denis, doctorul, profesorul, un adolescent oarecare şi un vecin. Ultimii doi interpretează în limba rusă , conferind demersului o notă de autenticitate.

Ca şi în Rashomon, nu se urmăreşte elucidarea crimei, ci psihologia martorilor la confluenţa dintre aspectul moral şi cel uman, în aceeaşi măsură în care portretele celor doi eroi (ale căror voci nu se aud în operă) se conturează ficţional din reprezentările celorlalţi. Cifra şase indică armonia universală, dar e şi cifra păcatului, a iubirii, a Afroditei, este numărul destinului mistic. În fapt, există doar doi interpreţi vocali ce preiau pe rând cele şase personaje în registre şi tonalităţi diferite. Cu excepţia doctorului şi a profesorului ce cântă împreună, partitura cuprinde o singură voce, dublată de un rezoner ce recită sau reproduce textul libretului (a doua voce). Uneori textul este tipărit şi pe ecran, mai ales dacă este tradus din limba rusă. Recunoaştem acelaşi artificiu scenografic din 4.48 Psychosys. Un text în mişcare dublează vocea, el se "auto-scrie" literă cu literă pe ecran cu ritmul şi zgomotul aferent produs de o maşină de scris mecanică. Descoperim intenţia de dramatizare a textului întors la vechile lui tipare, care, digitalizat, şi-a pierdut din afect şi sensibilitate. Baritonul Theo Hoffman şi mezzo-soprana Siena Licht Miller sunt purtătorii celor 6 voci, potenţate fiecare cu sensibilitatea şi introspecţia impusă de rol. Doi artişti foarte tineri cu o puternică prezenţă scenică etalează un registru complex şi elaborat. Se remarcă o anume discreţie şi gravitate în interpretare, o interiorizare subtilă şi graduală a rolurilor în succesiune.

Venables aduce un "teatru de muzică" (arena) în care dirijorul lipseşte, fiecare instrument are rolul lui pe care îl integrează liber şi singur în ansamblu. Opera este susţinută muzical de patru violoncele, aşezate în cele patru colţuri ale unei platforme goale. O configuraţie intimă ce sugerează pereţii barăcii în care victimele şi vocile lor multiplicate se zbat într-o criză de comunicare cu cei apropiaţi, cu lumea - ca audienţă. Reuşeşte muzica să comunice, să elucideze un mister, acolo unde viaţa eşuează?

Există o fascinaţie a morţii ce a dominat opera de la începuturile ei până în prezent, chiar şi atunci când se descentralizează în forme complet neconvenţionale precum creaţiile operatice ale lui Venables. Ca şi cum forţa ei magnifică de expresie susţinută de un registru liric sau disonant deţine acea dezlănţuire orfică capabilă să sondeze misterul morţii, fie şi pentru câteva clipe. Linia muzicală a celor patru violoncele e rareori diferenţiată, dar există o anume spaţialitate a sunetului (atunci când intră împreună în acelaşi registru), conferit de dispoziţia lor arhitecturală. Uneori, trei violoncele acompaniază vocea şi al patrulea o contrapunctează.

Tragedia shakespeariană vine cu morala ei: sacrificiul copiilor pune capăt disputei de generaţii între familiile Montague şi Capulet, în timp ce istoria ce stă la baza acestei creaţii nu pare să mişte noua lume dezagregată în valorile ei. Morala se transcrie în drama prietenului lui Denis ce asistă bulversat la gratuitatea acestui sacrificiu; muzica aduce în prim plan în dizarmonii ascuţite şi cutremurătoare reacţia lui la gestul abominabil al mamei Katyei care trece sub tăcere - ca pe o mare ruşine - dispariţia fiicei ei; înmormântarea nu este anunţată, niciunul dintre prietenii lor nu o va petrece pe ultimul drum. Pare că iubirea adevărată nu mai rezonează, ca odinioară, cu această lume, idee ce răzbate cu deplinătate din muzica lui Venables, tragedia nu depăşeşte sfera de interes a unei social-media în căutare de evenimente senzaţionale. Doi tineri, înarmaţi (cu pistoalele găsite în colibă) ca să se apere de poliţia care-i hărţuieşte pentru a părăsi adăpostul sau ca să-şi apere iubirea, devin victime ale hazardului. Nu s-a elucidat încă dacă şi-au luat singuri viaţa ("pentru că s-a mers prea departe" şi le era teamă că o să ajungă la închisoare) sau sunt ucişi de poliţia în alertă. Linia muzicală descrie în aceeaşi tonalitate ambele posibilităţi, pentru că în fapt nu are nicio importanţă.

Disertaţia se încheie, muzica amuţeşte, tăcere mormântală, dar spectacolul se continuă cu un scurt video. În imagine - coliba din Strugi Krasnie într-un peisaj static, straniu, gol, linear, cufundat într-o deplină tăcere, timp de câteva minute - "Peisaj după bătălie" (aceeaşi atmosferă stranie şi derizorie din filmul regizorului Andrzej Vajda). Un tren trece prin faţa casei. Deodată, copacii încep să alerge, pe ecran se derulează imagini dintr-un capăt de lume, la intrarea în iarnă. Trenul - ca viaţa care merge mai departe - trece în galop, ritmat şi surd, din ce în ce mai repede. În curând, povestea Katyei şi a lui Denis va coborî cu totul în uitare. După câteva momente, tăcerea e ruptă şi încep să se audă terasamentele de cale ferată, semn că reintrăm în realitate... Muzica porneşte din nou, opera (spectacolul) ca şi viaţa continuă pe aceeaşi scenă. Drama se deplasează în conştiinţa prietenului lui Denis. El va părăsi oraşul şi şcoala unde învăţa laolaltă cu prietenul lui cel mai bun, va pleca din lumea care l-a exilat pe Denis. Povestea lui Denis şi a Katyei a devenit acum povestea lui, pe care va continua s-o cânte... ne spune sfârşitul acestei neobişnuite şi excepţionale producţii.

Iată cum în vremurile noastre viaţa, în cele mai insidioase aspecte ale ei, se transformă în spectacol pe Facebook, Instagram, Whatsapp,... Periscope. În acest moment, mai putem diferenţia realitatea de ficţiune, comedia de tragedie, adevărul de minciună, de dorinţa de "show off"? Opera de faţă ne confruntă cu insolita idee şi reprezentare a lumii ca teatru ("Lumea-ntreagă e o scenă" - Cum vă place, Shakespeare). Venables şi echipa sa pun în scenă şi pe note un spectacol al unui spectacol deja existent, un spectacol tehnologic în care actorii îşi joacă pirandellian propriile roluri şi propria tragedie - devenind "Copiii paradisului" ce au ofensat o lume întreagă cu dragostea lor. Venables primeşte premiul Fedora Generali pentru această producţie.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Spacer Spacer