Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Zavera

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Consumul excesiv de Cristi Puiu dăunează - Zavera


noiembrie 2019
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Textul următor priveşte filmul Zavera (regia: Andrei Gruzsniczki), ce va fi lansat pe 29 noiembrie 2019 pe ecranele patriei, şi conţine numeroase spoilere.

Ştefan (Dorian Boguţă). Un bărbat la 50 de ani. O tură cu bicicleta în pădure alături de cel mai bun prieten, Nic (Şerban Pavlu). Prieteni din copilărie, parteneri în afaceri (Nic pare a fi patronul lui Ştefan). Nic schimbă neaşteptat direcţia de mers, dispare în pădure.

Ştefan îl strigă, îl caută, îl găseşte. Întins pe pământ, inert, mort. "Insuficienţă cardiacă care a dus la infarct" avea să îi spună, după înmormântare soţia lui Nic (Ana Ioana Macaria).

Zavera ni-l prezintă pe Ştefan în 7 dintre cele 19 zile ce urmează acestui deces cu totul neaşteptat. Zilele sunt numite, în film, gimnopedii. Dexonline ne cumva luminează: "serbări celebrate anual la Sparta în cinstea lui Apolo, cu dansuri de bărbaţi şi copii goi". Melomanii adaugă: "trei compoziţii de pian ale francezului Eric Satie". Rostul folosirii cuvântului în contextul filmului refuză să se arate.

Camera lui Tudor Vladimir Panduru îl urmăreşte pe Ştefan în stilul în care camera lui Viorel Sergovici îl urmărea pe Viorel (Cristi Puiu) în Aurora. Ca şi în capodopera lui Puiu, facem marcaj ultra-strâns personajului principal şi îl însoţim în prestarea unor acţiuni al căror sens ni se va dezvălui mai târziu sau niciodată.

Compania lui Ştefan ne dezvăluie un om profund interiorizat, cu maniacale nevoi de curăţenie (tomberoane mai curate decât cele din curtea eroului nostru nu sunt de găsit nici la magazin!), ordine şi control, obişnuit să îşi aranjeze viaţa în cele mai mici amănunte. Puşca e ştearsă cu meticulozitate, dosarele şi pixurile sunt împinse mereu la locul lor, cele două fiice se cuvine să primească doar educaţia anume gândită pentru ele de tatăl lor (ce le livrează acestora, printre altele, cuvinte rare, aflate din rubrica zilnică de pe Radio România Cultural pe care o ascultă cu religiozitate).

Într-o secvenţă antologică, intens potenţată de impecabilul univers de sonor realizat de Dana Bunescu (sound designer), Ştefan ne urcă pe culmile disperării / enervării eliberând aerul, turtind zgomotos şi aşezând în tomberonul potrivit câteva recipiente casnice. Din păcate, Bunescu nu poate face minuni atunci când vine vorba de problemele de dicţie ale lui Dorian Boguţă, care produce câteva replici complet neinteligibile (asemenea întregului film, prestaţia sa non-verbală e infinit superioară momentelor de dialog).

Moartea lui Nic aruncă în aer controlul pe care Ştefan îşi închipuia că îl are asupra vieţii sale şi a celor din jur. Explicit (prin prezentarea jenei financiare în care se află compania unde lucrează şi al cărei patron toată se aşteaptă să devină) şi subtil (prin sugerarea aventurii, nu ştim cât de extinse în timp, pe care soţia sa (Ioana Flora) ar fi avut-o cu Nic în apartamentul de serviciu al acestuia, a cărui cheie soţia pare că o are şi în al cărui balcon se află o plantă identică cu cea din propriul său apartament), scenariul lui Andrei Gruzsniczki şi Mircea Stăiculescu (consultant: Lia Bugnar) ne fac părtaşi la degringolada eroului principal, pe cale să îşi piardă, dintr-o lovitură, şi carieră, şi familie, şi prieten.

Colac peste pupăză, mama sa văduvă (Coca Bloos), cu care Ştefan are o relaţie ce aminteşte de raporturile pe bază de sacoşe, instalatori şi efigia polemică a tatălui dispărut dintre Romeo (Adrian Titieni) şi mama acestuia (Alexandra Davidescu) din Bacalaureat-ul lui Cristian Mungiu, traversează şi ea un mic episod de criză medicală. Hăituiala taciturnului nostru erou e deplină.

De-ar fi doar această suprapunere puţin credibilă, totuşi, de necazuri şi revelaţii, scenariul Zaverei s-ar fi păstrat la un nivel decent. Există, însă, din păcate, multe alte probleme. Una dintre ele: personajele secundare.

De pildă, cel al contabilei de la firmă (Medeea Marinescu) a cărei relaţionare cu potenţialul nou patron e profund nerealistă. Deşi situaţia companiei pare neagră, ea preferă să îi aşeze lui Ştefan un biblioraft în braţe şi să îi livreze, ulterior, informaţii cu ţârâita pe un ton ţâfnos, de nimic justificat. Dpdv telefon mobil, acesta îi e mereu închis, dar are mesagerie vocală (ca mai nimeni din Bucureştiul anului 2019).

Dar cea mai mare dintre problemele scenariului şi dialogurilor e felul în care acestea înţeleg să livreze spectatorului informaţii de care se presupune că acesta ar avea nevoie. Aici, comparaţia cu Aurora începe să strivească Zavera. Ceea ce Cristi Puiu înţelegea să introducă incomplet, fragmentar, misterios, neinteligibil, reproducând în cheie impecabil realistă întâlnirea dintre un om (personajul central al filmului) şi un altul (spectatorul care îl însoţeşte într-o porţiune a vieţii sale), Andrei Gruzsniczki alege să livreze grosolan, prin dialoguri perfect artificiale, şuşotite de parte dintre personajele secundare în cele două scene de parastas ce pastişează, neinspirat, cadre din Sieranevada.

În aceeaşi notă, pe cât de subtil reuşeşte să strecoare în film ideea adulterului prin vizita tăcută în apartamentul-secret al decedatului, pe atât de strident-necredibil alege Gruzsniczki să verbalize angoasele pe această temă ale lui Ştefan, în scena când acesta vizitează o fostă colegă de facultate a celor doi presupuşi amanţi (Ioana Abur) sau în cea în care cere cu vehemenţă unui medic de salvare să se intereseze dacă clinica privată pentru care lucrează aceasta prestează şi teste de paternitate (din nou, accesul la Internet pare încremenit în epoca în care telefoanele mobile aveau mesagerie vocală).

În fine, umbra Aurorei dă, involuntar, o ultimă lovitură, atunci când eroul principal se prezintă, la cel de-al doilea parastas, cu puşca din dotare. Ceea ce ameninţa să devină scena unei descătuşări verbal-sangvine şi a unei reglări de conturi spectaculoase, se transformă într-o vendetta eşuată ce nu reuşeşte decât să scoată în evidenţă lipsa de credibilitate a personajelor mamei lui Nic (Liana Mărgineanu) şi a colegului de firmă jucat de Dan Tudor.

Dincolo de vizitarea conştiinţei unui personaj aruncat, pe neaşteptate, pe marginea prăpastiei, Zavera ar fi avut şansa de a produce şi un interesant comentariu social, adresat lumii nouveau riche-ilor din marile oraşe ale României prezentului, zidiţi în bula prosperităţii lor materiale (despre care toate apartamentele şi casele filmului depun mărturie), confiscaţi de felurite complexe de superioritate morală (vezi raportarea eroului principal şi a soţiei lui la părerile social-politice ale tatălui ei), gata oricând să-i privească de foarte sus în foarte jos pe toţi cei care nu sunt din lumea lor (vezi depărtarea aseptică dintre Ştefan şi gunoierii de pe stradă ori ordinele pe care soţia le strecoară, printre dinţi, fetei de la catering-ul celui de-al doilea parastas). Din păcate, bunele premise se transformă prea puţin în fapte, producând, până la urmă, un film mai degrabă definit de citatele stilistice eşuate.




 Toate articolele despre Zavera


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


ÎN PROGRAM

Cinemateca Union
Duminică, 08.12.2019 - 15,45
Miercuri, 11.12.2019 - 20,00


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Mihai Brezeanu


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer