De la ridicarea cortinei, aspectul modern al scenografiei semnate de Helmut Stürmer, respirând firesc şi respectiv o plasare oriunde în interiorul ultimului secol a acesteia, costumele contemporane ale cântăreţilor care le ofereau ocazia de a se mişca natural şi convingător, imprimau o stare de familiaritate pe care de multe ori opera o evită din start. Fie asistăm la o plasare în trecut prea evidentă, fie la experimente ce insistă pe "necesitatea" de a fi contemporan.
Din acelaşi prim moment, fermitatea şi spiritul cu care a atacat diirjorul Alessandro Cedrone - semnatarul conducerii muzicale a serii - geniala tramă muzicală orchestrală pucciniană a fost un bun semnal pentru ceea ce va urma, L-am recunoscut în Rodolfo pe Florin Guzgă, remarcabilul tenor descoperit de Opera din Iaşi în urmă cu doar câţiva ani, un glas tenoral limpede, fără nicio problemă în atacul şi susţinerea acutelor, cu un simţ dramatic tot mai nuanţat, jucând în Boema parcă rolul propriei vieţi cu perfectă naturaleţe. I se alătură Marcello - Alexandru Constantin, un tânăr bariton care cucereşte de la început prin adecvarea perfectă la rol, din punct de vedere dramatic, cu o expresivitate corporalâ şi a fizionomiei care susţin abordarea vocală ireproşabilă a textului vocal. Secondaţii de Schaunard - Andrei Yvan şi Colline - Teodor Busnea, cei patru reprezintă un cvartet masculin ideal pentru Boema, care revine extrem de convingător în actul final. Faptul că ultimul dintre cei patru, ca de altfel şi intepreta rolului Musetta - Manuela Ipate, cu o evoluţie actoricească şi vocală perfect adaptată rolului sunt cântăreţi recent promovaţi din cor, arată forţa anasamblului ieşean, care şi-a reluat parcă avântul din momentul revenirii directoarei Beatrice Rancea la conducerea teatrului.
Paula Iancic în rolul Mimi parcurge traseul dramatic al eroinei în liniile moderne impuse de regie, etalând o vocalitate sigură, extrem de nuanţată şi expresivă, impresionând prin uşurinţă şi prin culorile divese pe care le imprimă rolului. Atât în momentele în care dialoghează vocal cu partenerii de scenă cât şi în arii sau duete, Paula Iancic este o Mimi caldă, simplă, fragilă şi convingătoare.
Dacă o distribuţie exclusiv din teatru este un atu, calitatea corurilor (cel mixt şi cel de copii), care se adaugă evoluţiei sigure a orchestrei sub bagheta lui Alessandro Cedrone completează în actul doi impresia de ansamblu că Opera Naţională din Iaşi a reintrat pe traseul ascendent, chiar dacă lipsa premierelor în anul 2019, din raţiuni bugetare ce nu ţin de teatru, părea să proiecteze o umbră asupra impresiei de ansamblu.
Un teatru superb, o sală arhiplină aplaudându-şi cu entuziasm artiştii şi în general un aer optimist este ceea ce am găsit la Iaşi, unde există planuri pentru 2020 de reintrare în firescul evoluţiei normale a uneia dintre primele scene lirice ale ţării.