Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Când cenzura pune punct, pasiunea pune virgulă - Radu Boruzescu


februarie 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
După ce ţi se opreşte tot... trebuie să ai curaj.

Cu o privire sfioasă, cu o atitudine modestă. Aşa ne-a îmbrăţişat cu prezenţa scenograful Radu Boruzescu, distins cu titlul de Doctor Honoris Causa la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale - Bucureşti.

Fiecare artist are o posibilitate. Poţi să fii un comis-voiajor şi să sari dintr-o echipă în alta sau să îţi asumi un drum, care poate fi scurt sau lung, pe care să îl continui cu aceiaşi oameni.

Problema commis voyageur-ului nu a existat în cazul dânsului. Deşi a lucrat în ţări diferite, a păstrat o unitate - un nucleu de oameni apropiaţi în comunicare artistică pentru a determina lucrurile să se întâmple, apărând cu sfinţenie această idee până în ziua de astăzi - ar trebui să se lege nuclee din şcoală; nu poţi să te plimbi pe stradă de unul singur şi să zici - sunt scenograf.

El s-a plimbat alături de soţie - Miruna Boruzescu, cuplul de scenografi lucrând alături de colegii de generaţie în proiecte mari, numeroase, radiante. Şi-au definit existenţa unii altora, s-au ridicat cu curaj şi au reuşit afirmarea încă din perioada studenţiei, în anii regimului comunist, când posibilităţile tuturor erau limitate. Ca tineri la început de drum şi peste timp ca oameni încercaţi de meseriile lor, i-a însoţit permanent senzaţia că nimic nu este covârşitor - ştii doar faptul că vrei să realizezi cu orice preţ ceea ce îţi doreşti.

Motivul lucrurilor interzise naşte cele mai complexe poveşti. Shakespeare, Cehov, Pirandello - iubiri interzise, vieţi interzise, ieşiri interzise. Când cenzura pune punct, pasiunea pune virgulă. Astfel că, în 1972 - la numai 3 ani de la interzicerea lungmetrajului Reconstituirea, regizorului Lucian Pintilie i se interzice şi spectacolul Revizorul de Nikolai Gogol, unde Radu şi Miruna îşi aşezaseră amprenta prin prisma costumelor inspirate din arta populară rusă.

Liviu Ciulei, încă director al Teatrului L.S. Bulandra, primeşte scrisori în care i se cere modificarea viziunii asupra spectacolului, lucru pe care îl comunică regizorului. Lucian Pintilie rămâne ferm şi ameninţă că dacă în spectacol survine orice fel de modificare asupra căreia nu şi-a dat acordul, îşi va da foc în faţa instituţiei. În acest moment ideologia deschide, de fapt, un drum. Multe vieţi pleacă şi îşi regăsesc pasiunea în străinătate, departe de ochii necunoscuţilor plasaţi în săli de spectacol, pe străzi sau în sufragerii.

După ce ţi se opreşte tot... trebuie să ai curaj. 1973 este momentul în care Franţa devine domiciliul stabil al cuplului Radu şi Miruna Boruzescu. De aici urmează... Théâtre National de Chaillot (Franţa), Comédie-Française, Opéra National de Paris, Metropolitan Opera (New York), Arena Stage Theater (Washington, DC), Lyric Opera (Chicago) şi Vancouver Opera, Théâtre Royal de la Monnaie (Bruxelles), Vlaamse Opera (Antwerpen), Grand Théatre de Genève, Opera din Bonn, Teatro Reggio (Torino), Teatro Real (Madrid), Piccolo Teatro...

Rezonanţa vocilor ascunse, ale scenografiilor, dăinuie. Glasul lor mut reuşeşte să străbată ecranul de proiecţie, iar din captură ies culori vii. Oglindirea unui lucru mort în sine, a unei fotografii, trezeşte emoţie în ochii privitorilor. Uşor se poate distinge în decorurile realizate nevoia de dificultate, de provocare, de înnoire.

Castele din parafină, grâu ignifugat şi apărat de şoareci pentru Livada de vişini - locul în care naşterea, moartea şi renaşterea se întrepătrund, case sau poduri ridicate într-o lună de zile pentru lungmetrajul Nunta de piatră - timp în care Radu Boruzescu pierde un premiu important, un tur gratuit al celor mai mari muzee din Rusia, decoruri şi costume construite din recuperări de materiale diverse - utilizate din necesitate, nu din actualul trend al reciclării folosit uneori abuziv în artă. Casting de pitici, lucru cu actori amatori în artele spectacolului, ore de muncă având presiunea faptului că sub lucrul cu flacără deschisă s-ar putea abate un incendiu iminent asupra decorului. Iată o parte dintre toate cele nevăzute, experimentate şi prea rar rostite pentru a fi luate în seamă de judecata mulţimii.

Viaţa artistului este supusă creaţiei sale - când nu mai poţi să lucrezi, nu mai supravieţuieşti.

Rămân în memorie spectacole de teatru alături de Lucian Pintilie: Revizorul, Livada de vişini, Prinţesa Turandot, Raţa sălbatică, Pescăruşul, Azilul de noapte, Carmen; alături de Liviu Ciulei: Macbett, Piaţeta, Aşteptându-l pe Godot, A douăsprezecea noapte, Falstaff; alături de Andrei Şerban: Cum vă place, Maestrul şi Margareta.

Rămân în lumină filme - Nunta de piatră, Felix şi Otilia, Cu mîinile curate, Duhul aurului şi colaborări alături de nucleul de care aminteşte cu atâta drag: Dan Piţa, Mircea Veroiu, Sergiu Nicolaescu, Alexandru Tatos, David Esrig, Iulian Mihu, Radu Penciulescu, Petrică Ionescu şi mulţi, mulţi alţii...

Pentru un artist perfecţiunea nu e un defect, rosteşte amintind de discuţiile de lucru purtate cu David Esrig. După ce i se aducea o soluţie spunea "e prea repede. Mai stai, mai încearcă." Ştia că orice idee necesită timp. Suntem o combinaţie de obsesii, de lucruri care ne rămân în cap şi pe care le purtăm cu noi mai departe.

Studenţii de azi au căile deschise, atât de deschise încât căderea într-un hău este la un pas distanţă şi terenul este atât de alunecos... Dacă nu aveam repere nu se alegea nimic de noi. Voi aveţi acces la informaţie şi repere din toată lumea. Dar problema se pune altfel - cu cât eşti mai liber, cu atât trebuie să ai mai multă atenţie, selectivitate, să te fereşti de rău ca de microbi.

Avem nevoie de exemple ale oamenilor care - au trecut deja pe acolo - şi care acum sunt doritori să ne prindă de mână în călătoria noastră iniţiatică. Să nu ne pierdem şi să nu ni se facă frică de meseria aleasă.

După ce spectacolul se termină, publicul pleacă, machiajul se îndepărtează, personajele se descompun, iar actorul iese cu ţigara în colţul gurii în timp ce teatrul se închide în urma lui. Undeva în noapte, preţ de câteva ore, costumele şi decorul rămân şi vibrează în tăcere.

Destinul unui om care are ceva de spus se scrie greu. Singura şansă este să faci cât mai bine, întotdeauna. Soarele interzis va răsări, iar strălucirea-i va vieţui de-a pururi.

Mulţumim, domnule Radu Boruzescu.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Andreea Dumitrescu


Alte articole

 O Replikă pe măsura vremurilor - Scrisoare deschisă adresată unor cultivatori de valori, Gina Şerbănescu
 Cel mai nou proiect marca Radu Afrim: Oraşul cu fete sărace, la Naţionalul ieşean, Comunicat de presă
 Un imperiu chagallian al singurătăţii - 32 Rue Vandenbranden, Roxana Pavnotescu
 Portret de scenograf: Radu Boruzescu - Călător(i) în decorul scenei, Diana Parpalea
 Centrul Naţional al Dansului Bucureşti intră în grevă generală , Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer