Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Stagiunea concertistică 2020

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Suita simfonică Şeherezada de Rimski-Korsakov, la Ateneu


martie 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
 
Concertul Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, care a avut loc la 14 februarie 2020, la sala Ateneului Român, a fost dirijat de Emil Tabakov (Bulgaria) şi a cuprins Concertul pentru vioară şi orchestră, în re minor, op. 47 de Jean Sibelius, solist Remus Azoiţei şi Suita simfonică «Şeherezada» op. 35 de Nikolai Rimski-Korsakov.
 
Publicul s-a bucurat de audierea a două lucrări romantice, provenind din două culturi naţionale diferite: una nordică scandinavă, iar cealaltă orientală, ambele muzici incitante prin filonul lor tradiţional.
 
Seara de la Ateneul Român s-a deschis cu spectaculosul Concert pentru vioară şi orchestră, în re minor, op. 47 de Jean Sibelius. Partitura solistică a fost interpretată de Remus Azoiţei, un violonist aflat în plină maturitate artistică şi care cu fiecare prezenţă pe scenele de concert bucureştene creează o emulaţie printre tinerii muzicieni.
 
Cântând pe o vioară Stradivarius, Remus Azoiţei a 'glăsuit' cu un sunet amintind de puritatea fiordurilor nordice, înveşmântat mereu cu armonice şi mai ales cu o trăire autentică. Împreună cu dirijorul bulgar Emil Tabacov, muzicienii au ţesut un discurs dens, cu valenţe simfonice, unde paleta coloristică trecea de la luciri de gheaţă la tensiuni înverşunate. Publicul era îmbiat să traverseze stări emoţionale contrastante, cu teme calme pline de o adiere blândă, ce alternau cu pasaje de virtuozitate fremătătoare. Azoiţei construieşte valuri sonore, folosind cu multă abilitate factorul agogic şi amplasând logic, dozat lucid, punctul culminant. Prin sublinieri diverse - accente, sforzando şi ornamente - prin aruncarea în joc a tuturor procedeelor violonistice de mare dificultate, el reuşeşte să capteze interesul auditoriului. Urmăream în prima parte a concertului, Allegro moderato, firul solistic ce se strecura prin vocile şoptite ale orchestrei, din care răsăreau ici acolo, timbrul de clarinet, în timp ce vuietul îndepărtat al timpanului conferea fluxului muzical un aer sumbru, chiar deprimant.
 
 
După expunerea temei principale, tensiunea se amplifica. Remus Azoiţei posedă abilitatea de a grada acumulările, reuşeşte să sporească sonoritatea viorii sale, folosindu-se de toate mijloacele expresive romantice. L-am perceput ca fiind într-o excelentă formă tehnică şi clar determinat în a crea o versiune autentică a acestui îndrăgit concert de vioară. Arpegii strălucitoare, duble coarde, pasaje rapide pe o singură coardă, urcând în poziţiile înalte, toate pline de virtuozitate. Admiram acele accente expresive amplasate logic în cadenţa laconică din Expoziţie. Apoi, contrastului timbral din afirmarea temei secunde i se alătura schimbarea de tempo şi de măsură. Dezvoltarea a dat ocazia solistului să-şi demonstreze diversitatea coloristică, îngemănarea vocilor într-o polifonie riguroasă. Elemente tehnice de dificultate transcendentală, mulate pe o agogică marcată de bun gust, cu avântări şi ostoiri, puncte culminante şi minime tensionale clădite când cu pasiune, când cu un calm senin. Ascultând, uitai că ansamblul orchestral, conform scriiturii, tăcea. Sibelius i-a destinat viorii soliste tocmai această secţiune expansivă, cea care, de regulă, presupune o participare intens simfonizată. De aceea, măiestria unui violonist care abordează acest concert se observă mai ales prin conştientizarea acestei misiuni, aici în ampla Cadenţă-Dezvoltare din prima parte. Remus Azoiţei a învolburat discursul muzical, utilizând stilemele romantice ale muzicii compozitorului finlandez.
 
În partea mediană a concertului, Adagio di molto, lirismul predomina. Cât de frumos a sunat tema viorii pe coarda gravă, precum şi acele fine articulări şi remodelări sonore din arcuş, portato! Gândirea clasică străbătea chiar şi în această muzică senzuală. Prelucrarea motivică în trei timpi - expunere afirmativă, reluare interogativă şi concluzionare prin împlinire. Apoi în secţiunea centrală, octavele frânte ascendente ale viorii se întreţeseau minunat cu firul flautului, ca voce principală de acompaniament.
 
Finalul, Allegro ma non tanto, a adus o atmosferă belicoasă. Ritmica iniţială şi îndârjirea staţionării intervalice creau platforma de lansare a ideilor muzicale ale viorii soliste. Formulele punctate cu incisivitatea lor erau urmate de pasaje de terţe, în duble coarde, executate într-un staccato vulcanic. Apoi, o temă valsantă cântată de corzi inunda spaţiul. Ea era reluată variat, de vioara solistă, ornamentată cu elemente tehnice de mare dificultate, realizate de Remus Azoiţei cu agilitate şi mult elan. Sardonic a sunat tema în flageolete. Pasaje cu abundenţa octavelor, bariolaje pe cele patru corzi, toate se desfăşurat alert spre o Codă strălucitoare, cu game ascendente ale viorii soliste. Acest opus este un concert de mare tensiune şi extrem de dificil sub aspect violonistic, un veritabil exerciţiu de gimnastică acrobatică pentru solist.
 
 
La bis, Remus Azoiţei a oferit publicului Capriciul nr. 3 de Vasile Filip şi Lăutarul din Suita Impresii din copilărie de George Enescu. Cât de frumos au fost redate inflexiunile doinite imitând buciumul sau ţambalul de taraf! Agilitate, rafinament, spontaneitate şi o tehnică de mânuire a arcuşului, care a permis realizarea măiestrită a subtilităţilor dinamice.
 

În a doua parte a serii muzicale de la sala mare a Ateneului Român, auditoriul a ascultat Suita simfonică «Şeherezada» op. 35 de Nikolai Rimski-Korsakov, în interpretarea Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, aflată sub bagheta lui Emil Tabakov.
 
 
Emil Tabakov, născut în 1947, la Ruse, în Bulgaria, este un cunoscut dirijor invitat să conducă orchestre simfonice şi teatre lirice din întreaga lume: Germania, Anglia Danemarca, Suedia, Polonia, Franţa, Italia, Rusia, Spania, Austria, Elveţia, Belgia SUA., Australia, Coreea de Sud, Canada, Singapore, Taiwan, Brazilia, Japonia, Israel, Turcia, Columbia, Africa de Sud, Cuba şi Ecuador. Repertoriul său este unul foarte vast şi cuprinde lucrări din toate stilurile. A realizat numeroase înregistrări la case de discuri precum: Balkanton, Gega-New şi Mega-Music din Bulgaria, Elan (SUA), Capriccio - Delta Music (Germania), Pentagone (Nederland) şi Emi. A câştigat premiile: Laureat al Concursului Internaţional Nikplai Malko, pentru tineri dirijori, Copenhaga, Danemarca-1977, Muzicianul anului 1992, la Radio-ul Naţional Bulgar, premiul Crystal Lyre-2009 al Uniunii Muzicienilor din Bulgaria. A fost nominalizat ca Muzician al anului 1992 de către Centrul Bibliografic Internaţional Cambridge şi a fost clasat printre primii 100 cei mai valoroşi profesionişti din 2012, Centrul Biografic Internaţional al Angliei.  A studiat de asemenea contrabasul şi compoziţia la Academia de Stat Bulgară. a compus simfonii concerte instrumentale, coruri şi muzică de cameră. A fost dirijor principal al Filarmonicii din Sofia, apoi a fost director artistic şi dirijor al Filarmonicii din Belgrad. În anul 1997 a fost ministru al Culturii din Bulgaria. În 2014 a fost dirijor al Orchestrei Naţionale Radio din Bulgaria.
 
Suita simfonică «Şeherezada» op. 35 de Nikolai Rimski-Korsakov a fost compusă în 1888, după antologia de poveşti persane din secolul al IX-lea, O mie şi una de nopţi [1]. Este cea mai cunoscută lucrare a compozitorului, îmbinând orchestraţia extrem de colorată - un veritabil caleidoscop de imagini sonore - cu interesul pentru orientalism, tipic artei imperiale a vremii. Premiera a avut loc la Sankt Petersburg, la 28 octombrie 1888. Cele patru părţi sunt: 1. Marea şi vaporul lui Simbad (Largo e maestos -Lento-Allegro non troppo-Tranquillo); 2. Prinţul Kalandar (Lento - Andantino - Allegro molto - Vivace scherzando - Moderato assai - Allegro molto ed animato); 3. Prinţul cel tânăr şi tânăra prinţesă (Andantino quasi allegretto - Pochissimo più mosso - Come prima - Pochissimo più animato); 4. Festivalul din Bagdad. Marea. Nava se zdrobeşte de faleză pe care se înalţă un cavaler de bronz (Allegro molto - Lento - Vivo - Allegro non troppo e maestoso - Tempo come I). Părţile suitei sunt inificate prin scurte introduceri sau un intermezzo.
 
 
În interpretarea Orchestrei simfonice a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti, aflată sub bagheta lui Emil Tabakov, diversitatea timbrală şi atmosfera narativă se contopeau. Ascultam şi îmi imaginam un uriaş caleidoscop-jucărie - acel tub în interiorul căruia sunt mai multe oglinzi, dispuse astfel, încât mici bucăţi de sticlă colorată să creeze prin rotire mai multe imagini simetrice.  
 
După tema sultanului, cu acel mers treptat descendent maiestuos şi câteva acorduri ale instrumentelor de suflat de lemn se ivea tema Şeherezadei, cântată de vioara solo, acompaniată de harpă. Ea a sunat evocator, datorită calităţilor muzicale ale tânărului concert-maestru Rafael Butaru: sunet cald, cu flux susţinut, un vibrato rotund, duble coarde intonate argintat, bariolaje, precum şi o agogică bine calibrată.
 
Motivele muzicale treceau de la un instrument la altul într-un dialog în care imitaţiile aduceau un colorit mereu proaspăt. Amplificările sonore, cu accente şi retezări ca de săbii, se topeau brusc în teme calm-unduioase, cu armonii preponderent consonante. Tensiuni uriaşe se revărsau prin intervenţiile în bloc ale suflătorilor de alamă. Alteori, triluri gingaşe erau susţinute de  pedale aurite ale flautului.
 
În a doua parte a suitei, fantasticul culmina. O temă apărea în diverse ipostaze. Variaţiunile se înşirau etalând noi irizări şi înveşmântări coloristice de o frumuseţe unică. O muzică fabuloasă prin măiestria orchestraţiei era interpretată cu autenticitate. Solo-urile flautului se îngemănau cu cele ale viorii şi violoncelului. Dirijorul Emil Tabakov a modelat continuu intensităţile sonore ale diferitelor compartimente ale ansamblului orchestral. Fiecare avântare aducea un alt fel de elan, tempo-ul transformându-se lin. Liniile melodice aveau luminozitate şi claritate, fiind conduse cu mult rafinament. În partea a treia, remarcam solo-ul de oboi, cu o frazare cizelată. Ultima parte readucea temele iniţiale. Aspectul dansant alterna cu pasaje în care staccatura suflătorilor amintea de dinţii unui ferăstrău. Frumos a fost realizat conflictul între motivul sultanului, în tonalitate minoră şi cel al Şeherezadei, în major. Ritmica alertă şi sonorităţile de fanfară sugerau imaginea de navă plutind pe o mare furtunoasă. În final, totul se potolea. Melopeea depănată liric readucea pacea.
 
Admirabil efortul interpretativ al artiştilor de pe scena Ateneului Român. Publicul s-a lăsat pur şi simplu vrăjit, purtat în acest labirint miraculos al muzicii lui Nicolai Rimski Korsakov. Ovaţiile şi aplauzele nu mai conteneau.
 
La 4 iunie 1910, la Opéra Garnier din Paris a fost interpretat baletul Şeherezada,compus  de către Nikolai Rimski-Korsakov, în coregrafia lui Michel Fokin, având-o ca protagonistă pe Vera Fokina. Scenografia şi costumele au fost create de Léon Bakst.
 
Baletul Şeherezada - schiţe de costume în stil persan elaborate în 1910, de Léon Bakst *
 

Se cunosc mai multe montări moderne ale baletului Şeherezada: cea realizată de Jean-Christophe Maillot, cu Baletul din Monte Carlo (2009) sau cea  creată de Zakir Hussain şi Alonzo King LINES Ballet (2012).

 

Una dintre realizările de referinţă este cea de la Teatrul Mariinsky, cu balerinii Svetlana Zakharova şi Farukh Ruzimatov (2002).

 
 
În domeniul muzicii instrumentale, Fritz Kreisler a realizat o transcripţie pentru vioară şi pian, intitulată Dans oriental, după teme din Suita simfonică «Şeherezada» de Nikolai Rimski-Korsakov.
 
 
Celebritatea lucrării lui Nikolai Rimski-Korsakov a făcut ca patinatorii Meryl Davis şi Charlie White (SUA) să concureze pe muzica din Suita simfonică «Şeherezada», la Olimpiada de iarnă, desfăşurată în anul 2004, la Soci, câştigând Medalia de Aur, la proba liberă de dans.
 
 
NOTE
[1] O mie şi una de nopţi sunt poveşti diverse: includ povestiri istorice, povestiri de dragoste, comedii, tragedii, legende religioase, poeme şi parodii.
"Povestirea principală este despre Sultanul persan şi noua sa mireasă. Shahryar, după ce a descoperit infidelitatea primei sale soţii a executat-o şi a declarat toate femeile ca fiind infidele. A urmat o succesiune de căsătorii cu virgine, doar pentru a le executa în dimineaţa următoare nunţii. În cele din urmă, vizirul său nu a mai găsit nici o virgină. Şeherezada, fiica vizirului, s-a oferit pe sine ca să fie următoarea mireasă, iar tatăl său a acceptat cu greu de nevoie. În noaptea nunţii, Şeherezada îi spune sultanului o poveste, doar că nu o termină. Atfel, el este obligat de curiozitate să o lase în viaţă ca să poată afla finalul poveştii. În noaptea următoare, imediat ce termină de spus povestea, începe alta, repetând astfel obiceiul 1001 de nopţi. În final, ea dă naştere a trei fii, iar după cele 1001 de nopţi, sultanul îi anulează pedeapsa cu moartea şi trăiesc fericiţi)".
wikipedia.org/wiki/O_mie_%C8%99i_una_de_nop%C8%9Bi
* Léon Bakst (1866-1924) pictor, scenograf şi creator de costume, colaborator al Baletelor Ruse, membru al cercului lui Serghei Diaghilev.




 Toate articolele despre Stagiunea concertistică 2020


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marcel Frandeş


Alte articole

 Zorba de Mikis Theodorakis / Lorca Massine, on line, la Opera Naţională din Cluj, Marcel Frandeş
 Recitalul violoncelistul Valentin Răduţiu şi pianistului Per Rundberg din cadrul programului Moştenitorii României Muzicale, Marcel Frandeş
 Deschiderea Anului Beethoven la Ateneul Român - 250 de ani de la naşterea compozitorului, Marcel Frandeş


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer