aprilie 2020
Animat de bucuria răspunsului entuziast al spectatorilor şi de dorinţa de a rămâne o sursă de inspiraţie şi sprijin pentru comunitatea iubitorilor de teatru în această perioadă dificilă pe care o traversăm, Teatrul Naţional din Cluj-Napoca continuă în luna aprilie 2020 programul de difuzare online a producţiilor sale pe pagina oficială a teatrului, https://www.teatrulnationalcluj.ro.

Iată programul spectacolelor care vor fi difuzate online în perioada 2-16 aprilie 2020:

Joi, 2 aprilie 2020, ora 19:00
Răzbunarea Jeleului (partea a II-a)

stand-up comedy cu Dragoş Pop (16+)

Sâmbătă, 4 aprilie 2020, ora 19:00
Cel mai iubit dintre pământeni

după Marin Preda; regia: Tudor Lucanu (16+)

Marţi, 7 aprilie 2020, ora 19:00
Despre senzaţia de elasticitate când păşim peste cadavre

de Matei Vişniec; regia: Răzvan Mureşan (14+)

Joi, 9 aprilie 2020, ora 19:00
Chiritza în concert

după Vasile Alecsandri şi Matei Millo; spectacol-concert de Ada Milea (12+)

Sâmbătă, 11 aprilie 2020, ora 19:00
Idiotul

după F.M. Dostoievski; regia: Anna Stigsgaard (14+)

Marţi, 14 aprilie 2020, ora 19:00
Memo

scenariu de Miriam Cuibus şi Mona Marian, în maniera avangardei literare româneşti;
regia: Mona Marian (14+)

Joi, 16 aprilie 2020, ora 19:00
Tzara arde şi Dada se piaptănă (Fantoma de la Elsinore
)

de Ion Pop, Ştefana şi Ioan Pop-Curşeu; regia: Ştefana Pop-Curşeu (14+)

Spectacolele vor începe, conform tradiţiei, la ora 19:00 şi vor fi disponibile spre vizionare timp de 23 de ore.

Până la bucuria revederii în sălile de spectacol, acesta este modul nostru de a rămâne alături de voi. Vă invităm cu drag, aşadar, să păşiţi în spaţiul nostru scenic virtual, să îmblânzim împreună demonii distanţei şi ai izolării.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus