În schimb, un foarte scurt metraj (adică mai scurt de patru minute), este obligat să fie extrem de clar. De fapt, este obligat să fie atît de clar încît spectatorul să îl ia aproape de-a gata. Asemeni unui articol de ziar unde nu ai decît titlul şi lead-ul, iar restul textului trebuie să îl completezi din propria imaginaţie. Însă pariul nu este întotdeauna cîştigat, căci asemenea producţii dau uneori senzaţia unor producţii stereotipice, care doar indică tema, fără însă a avea resursele să o chestioneze convingător.
Din păcate, eşecul este recurent în producţii care abordează tema inteligenţei artificiale (majoritare în acest festival). Imaginaţia umple prea multe necunoscute şi, uneori, ai senzaţia că nici creatorii nu ştiu exact ce vor să transmită şi oricum, nu stăpînesc subiectul.
Din fericire, pe de altă parte, deschiderea perspectivelor este benefică şi ea reuşeşte să ofere dacă nu un prilej serios de reflecţie, măcar un entertainment de calitate.
1. Maestro (r. Illogic, Franţa)
Undeva, într-o pădure, în noapte, o pasăre îşi cîntă trilurile pe o ramură de copac. Dedesubt, o veveriţă priveşte atent, sorbind-o din priviri. Nu este doar o admiratoare mută, ci este ea însăşi dirijorul unei orchestre magnifice, formată din arici, broaşte ţestoase, broaşte şi cai. Toţi cîntă aria de operă Squilla il bronzo del Dio de Vincenze Bellini, aşa cum numai iubitorii de muzică înaltă ştiu să aprecieze.
Dincolo de voia bună pe care o transmite imaginea unei întregi păduri implicată în execuţia unei arii de operă, punctul culminant al filmului, apare, paradoxal, după terminarea ariei. Aşa cum spectatorii pleacă, avînd în continuare în urechi sentimentul înălţător al muzicii, la fel, atunci cînd filmul revine la liniştea nocturnă a heleşteului, cu mici zgomote nevinovate, frumuseţea artei pare să domine încă peisajul.
2. Instinct (r. Arthur Allender, Elliot Thomasson, Victor Kirsch, Cyrielle Guillermin, Léna Belmonte, Mathieu Antoine, Franţa)
Animaţia prezintă un băieţel, vînător vajnic şi agresiv, care se aventurează adînc în pădure. Observă urme de vînat, iar simţurile îi sunt întinse la maxim. Carabina, armată şi pusă hotărît la ochi, îşi caută prada. Doar că prada devine el însuşi, atunci cînd se trezeşte cu piciorul prins într-o capcană cu arc.. Noaptea se aşterne periculos, iar frica îl domină fără drept de apel. La un moment dat, exact de ceea ce i-a fost frică se întîmplă: o fioroasă fiară a pădurii se apropie. Soarta îi este pecetluită...
Spre surprinderea sa, fiara îl cruţă. Ceea ce se va întîmpla dimineaţa îl va face să înţeleagă în termeni total diferiţi relaţia sa cu pădurea.
Mesajul simplist al filmului (omul este cel mai crud vînător, nu animalele sălbatice) este susţinut prin mijloace naive, dar eficiente. De la bucuria şi nerăbdarea micului vînător la cruzimea capcanei şi, în final, la crima inutilă a unei vietăţi mult mai umane decît ucigaşii săi, producţia îl acuză pe om şi disculpă animalul. Cu alte cuvinte, instinctul la care face referire titlul nu este altceva decît pornirea ucigaşă a omului.
3. Symbiose (r. Paul Raillard, Franţa)
O parabolă grafică îndrăzneaţă, Symbiose îşi propune nici mai mult nici mai puţin decît să sintetizeze relaţia omului cu semenii săi şi, prin extindere, cu universul. Reuşeşte în hybris-ul acesta artistic prin expresia grafică a ceea ce ar putea fi interpretat drept inconştientul colectiv al lui Carl Gustav Jung.
Naraţiunea deopotrivă fantastică şi simbolică prezintă un savant dictatorial ce inventează o maşinărie diabolică - combinaţie între un tocător de carne şi instalaţia doctorului Victor Frankenstein - care contopeşte victimele umane răpite într-o magmă perfect controlabilă. Spre frustrarea sa, victimele se trezesc la viaţă. Îi fac tot soiul de farse şi, într-un final îi obligă să stopeze forţat întregul experiment. Asta echivalează însă cu distrugerea Terrei.
Scurtmetrajul insistă să fie optimist şi imaginează un final în care viaţa renaşte, în forme şi locuri total neaşteptate.
4. Tu vas faire quoi? (r. Lucie Benhamou, Arthur Fenwick, Franţa)
Într-o familie cît se poate de non-tradiţională (un tată indiscret, un fiu homosexual şi partenerul acestuia, o mamă frustrată şi o adolescentă prea rebelă pentru propriul său bine), apare, dintr-un viitor distopic, un mesager disperat. Mai exact, un nepot vine din viitor pentru a-i avertiza despre disoluţia lumii aşa cum o ştiu.
Are şi o soluţie, cu directive clare pentru a evita apocalipsa ecologică şi umană. Nimic neobişnuit: totul de la avioane electrice la evitarea plasticului. Banal, reacţiile participanţilor sunt previzibil egoiste şi mioape: de la refuzul de a împrumuta maşina personală pînă la probleme de morală sexuală considerate mai grave decît dezastrul planetar. Alert şi umoristic, scurtmetrajul ironizează negaţionismul ecologic.
Paradoxal, mesajul ecologist, deşi se auto-declară raţional, împrumută mijloace persuasive antice şi religioase. În evanghelii, Isus afirmă că nici dacă va veni cineva înviat din morţi pentru a-i avertiza pe oameni să facă ceea ce este corect, ei tot nu vor crede. Similar, mesagerul apare miraculos din viitor - corespondentul ecologist al consecinţelor finale - şi, pînă la urmă, deşi raţional, nu schimbă cu adevărat nimic.
5. Cuestión de autoridad (r. Olga Osorio, Spania)
Într-o maşină, un bărbat (aşezat în dreapta) şi o femeie (la volan) discută despre autoritate. Mai exact, despre lipsa ei. Încă şi mai precis, femeia îl informează, sec, detaşat, pe bărbat, că îi lipseşte. Nimic mai dramatic pentru orgoliul masculin lovit frontal.
Într-o încercare neconvingătoare de a-i demonstra contrariul, bărbatul se refugiază în tehnică: ordonă vocal deschiderea asistentului digital. Bineînţeles că, spre frustrarea sa şi deliciul audienţei, comanda îi este ignorată. Previzibil, pentru deliciul feministelor, comanda femeii va fi executată prompt.
Ironia producţiei trimite - dincolo de umorul feminist - la o experienţă comună a epocii noastre digitalizate: cu toţii am avut, cel puţin o dată, senzaţia că gadgeturile noastre duc o viaţă secretă, independentă de voinţa noastră. Mai mult, că uneori au plăcerea diabolică de-a ne-o demonstra exact atunci cînd suntem cu nervii la pămînt.
6. A ton service (r. Antoine Minjoz, Franţa)
În prelungirea filmului anterior, scurtmetrajul combate prezumpţia că tehnologia este doar un servitor a cărui singură raţiune este să ne facă viaţa mai uşoară. Alternativa clasică presupune revolta violentă împotriva omului (ex. Terminator, 1984).
Să ne imaginăm însă, à rebours, un asistent digital plîngăcios şi romantic, un fel de boxă bluetooth care devine conştientă de sine şi se revoltă. Atunci cînd realizează că cele două minute care i-au fost hărăzite înseamnă toată viaţa sa, începe să se lamenteze de posibilităţile infinite care i-au fost refuzate de soarta sa zgîrcită de aplicaţie temporară.
Îmbinarea farsei tehnologice cu tema duratei redusă (dominantă atît a filmului, cît şi a vieţii "personajului" digital) reuşesc să producă un îndemn distractiv pentru trăirea în prezent.
7. AaMAMÁ (r. Miguel Alcalde, Spania)
Pentru nativii digitali, vocea mamei la telefon poate fi mai autentică decît vocea fizică. Aici, maturizarea trece printr-o dedublare cu accente horror, în care mama este deopotrivă departe şi aproape, vocea este mediată şi imediată. Reuşind să producă adrenalină cu trucuri simple, scurtmetrajul deschide o portiţă prin care să privim înspre fricile adolescentine.
8. Seduced (r. Keren Chernizon, Germania)
Filmul imaginează o conversaţie telefonică perfectă a unei femei între două vîrste dezamăgită de viaţa sa romantică. Bărbatul perfect îi vorbeşte de partea cealaltă a firului, răspunzînd perfect dorinţelor sale intime. Doar că bărbatul perfect s-ar putea să nu existe decît ca produs al inteligenţei artificiale.
9. Eva (r. Pierre Teulieres, Franţa)
Aceeaşi înşelăciune a dorinţelor amoroase în universul digital este reluată şi în aici: momentele romantice ale unui cuplu, pe o pajişte idilică, sunt întrerupte atunci cînd el doreşte permanentizarea relaţiei lor. Sau actualizarea, realizarea ei. Nu ni se spune exact, dar, oricum, este ceva ce nimeni nu face. Ea se supără şi iese din bulă. Vom vedea imediat că ieşirea va fi mult mai radicală decît credeam.
Filmul reia, aşadar, tema iluziei romantice redată ca iluzie digitală. Cu alte cuvinte, acelaşi escapism prostesc care întoarce spatele persoanei în carne şi imperfecţiuni.
10. Horse latitudes (r. Pierre Barbier, Franţa)
"Latitudinile cailor", reprezintă zone, aflate între 30-35 de grade în ambele emisfere, în care vînturile care propulsau navele comerciale cu pînze de odinioară încetau şi le lăsau în derivă. Pentru a evada totuşi, echipajele aruncau, disperate, caii peste bord pentru uşurarea navelor.
Scurtmetrajul proiectează aceeaşi situaţie în genul science fiction. O navă comercială din viitor rămîne, din cauze neprecizate, fără combustibil suficient. Pilotul hotărăşte să scape de încărcătură pentru a-şi creşte şansele de reuşită la aterizare. Raţiunile comerciale se demonstrează mai puternice decît etica. Priorităţile vor fi tragic redefinite în conformitate cu logica comercială, nu umană.
11. Down (r. Felipe Sanchez, Statele Unite)
Un avion explodează la mare altitudine. Pasagerii au timp să îşi chestioneze şi chiar să îşi aranjeze viaţa în cele cîteva minute pînă la impact. Surprinzător, pare că sunt suficiente ca fiecare să fie caracterizat, cu slăbiciunile şi frustrările sale, cu dorinţele şi speranţele lor.
(va urma)
Descarcă broşura Festivalului de foarte scurt metraj Très Court, 2020 aici..