Se remarcă, totuşi, două comedii politice (America şi Le blocage), care reuşesc să critice tarele sistemelor respective într-un mod amuzant şi memorabil deopotrivă.
12. În afara ariei / Out of range (r. Cécile Guillard, Yijia Cao, Lana Choukroune, Franţa)
Animaţia prezintă o poveste previzibilă: o tînără workaholică este scoasă forţat din rutina profesională, se rătăceşte într-o pădure din cauza proastei funcţionări a navigaţiei telefonului şi, surprinsă de o furtună care o izolează complet de munca sa, se trezeşte într-un eden natural. Recunoscătoare vieţii şi universului, deschide ochii la frumuseţile naturale la care pînă atunci fusese atît de oarbă. Sună clişeistic, nu-i aşa? Din păcate, aşa şi este.
13. La Mer à boire (r. Charlotte Arene, Franţa)
Utilizînd tehnica de animaţie stop motion, producţia imaginează valuri invizibile care leagănă dormitorul unei tinere. Chiar dacă filmul nu este închegat conceptual, imaginile lenjeriei de pat care se leagănă în ritmul mării, a perdelelor umflate de briză şi a imersiunii în adîncurile - vechea echivalenţă a mării şi a inconştientului - rămîn merituoase ca exerciţiu grafic.
14. The Beauty (r. Pascal Schelbli, Germania)
În notă sarcastică, filmul critică dezastrul ecologic al mărilor invadate de plastic şi indiferenţa omenirii responsabile care l-a cauzat. Camera porneşte de pe fundul mării, însoţită de recitarea unor versuri naive şi idilice. La o privire mai atentă, ne dăm seama că pe corpul ţiparilor sunt imprimate şanţurile unui cauciuc, că bibanii sunt, de fapt, pungi de plastic, iar recifele de corali nimic altceva decît tacîmuri de plastic de unică folosinţă înfipte în nisipul mării. Încet şi continuu, camera se înalţă şi vedem pungi de plastic ce dansează graţios, ca o horă mortală şi fascinantă a ielelor. Ajunşi la suprafaţă, plasticul plutitor se arată în întreaga sa hidoşenie. Trista ironie este evidentă: iată "frumuseţea" activităţii omului.
15. The Turning Point (r. Steve Cutts, Regatul Unit)
Filmul preia ştafeta aceluiaşi subiect şi imaginează o societate a animalelor, al căror consumerism iresponsabil şi egoist condamnă la extincţie specia Homo Sapiens (detronat din poziţia de rege al creaţiei şi redus la nivelul unei specii parazite). Chiar dacă unele imagini sunt percutante (un urs polar care este CEO al unei corporaţii internaţionale alăturat secvenţei în care o familie de oameni se îneacă pentru că icebergul pe care se refugiaseră se topeşte, sau urangutani cu ţigara în cerul gurii care defrişează fără milă o pădure, provocînd moartea locuitorilor umani), animaţia îşi păstrează o retorică ecologistă prea directă, fără subtilităţi remarcabile.
16. America (r. George ve Gänæaard, Horia Cucută, Romania)
Ironia acestui scurtmetraj este deopotrivă amuzantă şi înspăimîntătoare. Un bărbat alb - exponent al tipului WASP (White Anglo-Saxon Protestant), paranoid, explică cu lux de amănunte, uitîndu-se direct la camera de luat vederi, măsurile de protecţie pe care le ia pentru a nu fi jefuit în propria casă: de la două pistoale încărcate ascunse sub pat la pantaloni şi ghete anti-glonţ (pe care nu le poartă însă în pat, "pentru că nu este nebun!" sic!). Din păcate, filmul este stricat de final - răufăcătorul reuşeşte să îl intre în casă şi să îl atace. Orice, de la o catastrofă naturală pînă la a-i exploda propria armă, ar fi funcţionat mai bine pentru a duce pînă la capăt nebunia personajului. Căci, finalul indică nu că personajul este dus cu pluta, ci că pur şi simplu nu este îndeajuns de prevăzător. Scenariul rămîne, aşadar, în logica nesănătoasă a personajului, ceea ce face ca poziţia de minte sănătoasă propusă implicit de film să eşueze.
17. Métanoïa (r. Luc Godonou Dossou, Benin)
Este un mini-documentar fals-sapienţal, în care un înţelept antropolog ne învaţă că nu putem înţelege dragostea decît ca excepţie la violenţa înnăscută a omului. Concepţiile sunt expuse în paralel cu imagini triste de copii africani înfometaţi. Pare mai degrabă un exerciţiu realizat de liceeni la ora de filosofie.
18. #tout va bien (r. Matthieu Boivineau, Franţa)
Obsesia pentru selfie-uri este demascată de o tragedie în viaţa reală. Se păstrează acelaşi sentiment de exerciţiu şcolăresc, căruia îi lipseşte un concept mai profund decît simplele clişee conform cărora trebuie să nu exagerăm cu timpul petrecut online, numai bune de orele de dirigenţie.
19. Am venit pînă aici / Je suis venue jusqu'ici (r. Antoine May, Franţa)
Exact cînd se pregătea să intre pe ring într-un concurs pentru care s-a pregătit din greu, o fetiţă patinatoare se trezeşte cu concursul anulat. Voinţa ei se demonstrează însă mai puternică decît soarta şi reuşeşte să îşi facă numărul în faţa sălii complet goale. Determinarea personajului, ca şi filmările dinamice bine montate, dau spectatorului o pildă de voinţă.
20. Doar pe parcursul călătoriei / Juste le temps du trajet (r. Cyprien Saccal, Franţa) Tîrziu, în noaptea urbană, şoferul unui taxi joacă un fel de teatru terapeutic cu o tînără dezabuzată ce tocmai ieşise dintr-un club. Fiecare încearcă, intrînd în pielea altuia, să îşi depăşească propriile probleme psihologice. Previzibil, fata interpretează rolul fiicei şoferului, iar acesta încearcă să îi ofere sprijinul moral patern de care are nevoie acută. Chiar dacă actorii îşi joacă decent partiturile, platitudinea crasă a scenariului este înfiorătoare.
21. Backroom Casting (r. Guillaume Caramelle, Franţa)
Filmul vrea să atragă atenţia asupra efectelor nedorite ale pornografiei asupra lucrătorilor din industrie. Duşmanul cel mai mare în acest pseudo-documentar este tocmai spiritul moralizator (ca în celebra întrebare "mama ta ştie ce faci?") şi, din păcate, acesta domină filmul şi îl condamnă ca act artistic. Din fericire pentru sensibilităţile estetice ale spectatorului, nu este însoţit şi de o voce bărbătească din off ca în campaniile de utilitate publică.
22. Cînd voi fi mare / Quand je serai grand (r. Romain Bonningue, Antoine Minjoz, Franţa)
Scurtmetrajul prezintă înregistrări de familie ale unor copii în care aceştia spun ce vor să se facă atunci cînd vor creşte, şi, prin montaj, se arată ce ocupaţiile lor la maturitate. Dacă vi se pare că este mai degrabă un film destinat albumului de familie, atunci nu vă înşelaţi. Singurul act de curaj este cazul unui băieţel care declară că vrea să fie pirat, pentru ca apoi să fie arătat cu un ochi bandajat. Deoarece ocupaţia sa este desemnată ca fiind aceea de "manifestant", deducem că şi-a pierdut ochiul în timpul unor demonstraţii şi putem specula asupra unui angajament personal superior, diferit de al colegilor de generaţie care au renunţat la visuri şi s-au integrat perfect în sistemul burghez. Din păcate, acest unic act de curaj este sabotat de finalul kitsch - pe fundal negru, auzim un alt băieţel spunînd: "Cînd voi fi mare, vreau să fiu preşedinte".
23. Blocajul / Le Blocage (r. Jonathan Lago Lago, Belgia)
Doi protestatari ai vestelor galbene, înarmaţi cu tot tacîmul manifestanţilor (tobă mare, fumigene, drapel) se trezesc pierduţi în cîmp, cu maşina în pană. Mai mult, în loc de veste galbene, au în dotare veste portocalii (specifice constructorilor, nu şoferilor). Aşadar, plecaseră la război cu puşca nepotrivită.
Protestatari determinaţi şi optimişti, nu-şi pierd vocaţia şi se hotărăsc să-şi etaleze panoplia din dotare pentru a obţine vestele potrivite de la prima maşină care va nimeri în acea fundătură. Ghinionişti, ca în basmele în care Michiduţă inversează promisiunile în propriul său avantaj, constată că în cale le iese o maşină... de poliţie. Urmează o comedie spumoasă şi o binevenită ieşire din propaganda militantă franţuzească. Lucru care nu e de mirare, avînd în vedere că producţia este belgiană.
(va urma)
Descarcă broşura Festivalului de foarte scurt metraj Très Court, 2020 aici..