iunie 2020
Premiile Gopo, 2020
Gala Premiilor Gopo, evenimentul care celebrează şi recompensează anual cele mai importante realizări cinematografice din România, va avea loc pe 29 iunie 2020, într-o nouă formulă, adaptată condiţiilor actuale, la Verde Stop Arena. Este prima ediţie outdoor din istoria Galei Premiilor Gopo, eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană.

Cea de-a 14-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, programată pe data 24 martie 2020, a fost amânată, în contextul tuturor măsurilor de restricţie, siguranţă şi prevenţie adoptate de autorităţi în această primăvară. Procesul de votare, care implică peste 600 de profesionişti din industria cinematografică, se desfăşoară în continuare, pe platforma pusă la dispoziţie de partenerul principal PwC.

"Industria cinematografică a fost profund afectată de criza economică generată în contextul pandemiei. Iar Gala Premiilor Gopo, care sărbătoreşte realizările cinematografiei româneşti din anul precedent, doreşte să atragă atenţia şi asupra situaţiei acestui domeniu important atât pentru cultura, cât şi pentru economia românească. Evenimentul dedicat industriei cinematografice se va desfăşura în condiţii de maximă siguranţă pentru participanţi, în aer liber, respectând toate măsurile de protecţie impuse de autorităţi." - declară Alexandra Boghiu, coordonator al Galei Premiilor Gopo.

Producţiile care au intrat oficial în cursa pentru trofeul Gopo la categoria Cel mai bun film de lungmetraj sunt: Călătoria fantastică a Maronei / L'extraordinaire voyage de Marona (r. Anca Damian), La Gomera (r. Corneliu Porumboiu), Monştri. (r. Marius Olteanu), Parking (r. Tudor Giurgiu) şi Touch Me Not / Nu mă atinge-mă (r. Adina Pintilie).

Filmele cu cele mai multe nominalizări la Premiile Gopo 2020 sunt: La Gomera (13 nominalizări), Heidi (10 nominalizări), Monştri. (9 nominalizări), Touch Me Not (9 nominalizări), Parking (8 nominalizări) şi Mo (6 nominalizări).

Cei cinci nominalizaţi ai categoriei Cea mai bună regie sunt: Adina Pintilie (Touch Me Not), Anca Damian (Călătoria fantastică a Maronei), Cătălin Mitulescu (Heidi), Corneliu Porumboiu (La Gomera) şi Marius Olteanu (Monştri.).

Cele cinci pelicule nominalizate în categoria Cel mai bun film documentar sunt: Distanţa dintre mine şi mine (r. Dana Bunescu, Mona Nicoară), Emigrant Blues: un road movie în 2 1/2 capitole (r. Mihai Mincan şi Claudiu Mitcu),  Jurnalul familiei -escu (r. Şerban Georgescu), Omul care a vrut să fie liber (r. Mihai Mincan şi George Chiper-Lillemark) şi Timebox (r. Nora Agapi).

Lista completă a nominalizărilor este disponibilă pe premiilegopo.ro.

Legendara actriţă Adela Mărculescu va fi distinsă, în cadrul celei de-a 14-a ediţii a Galei Premiilor Gopo, cu Premiul Gopo pentru Întreaga Activitate, în timp ce apreciatul actor de teatru, film şi televiziune Virgil Andriescu, va fi omagiat cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră.

Premiul Publicului pentru filmul cu cel mai mare succes de box office va merge în 2020 către două filme de comedie, respectiv Oh, Ramona! (256.111 spectatori şi încasări de 5.016.357 de lei) şi 5Gang: Un altfel de Crăciun (167.025 de spectatori şi încasări de 3.762.478 lei).

Gala Premiilor Gopo este un eveniment organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Babel Communications.

Sponsori principali: Apa Nova, Banca Transilvania, Cellini, Mercedes-Benz
Sponsori: AQUA Carpatica, Domeniile Sâmbureşti, MAC, Ginissima
Parteneri: IQOS, Melkior, GETT'S Salons, ZEMVE, Magnum
Servicii profesionale oferite de: PwC
Partener de monitorizare: MediaTRUST
Parteneri media: Europa FM, A List Magazine, AaRC.ro, Adevărul, BIZ, Cărtureşti, Cinemagia, Cinemap, Culturaladuba.ro, Elle, Films in Frame, Libertatea, LiterNet, IQads, Movienews.ro, OK! Magazine, Opt Motive, SMARK, The Institute, Urban.ro, Ziare.com, Ziarul Metropolis, Zile şi Nopţi.


Ne puteţi urmări pe:
Website: premiilegopo.ro
Facebook: facebook.com/PremiileGopo
Instagram: instagram.com/premiilegopo
YouTube: youtube.com/channel/UC5IUzz82im_--Jvh-hDBT0w

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus