Din primele imagini, filmările au relenti aduc în prim-plan nuditatea corpurilor contorsionate ale protagoniştilor (femei şi bărbaţi), aşezate pe scara verticală a simbolurilor înălţărilor şi coborârilor esenţializate prin presimţirea mişcării. Sugestia acestor îmbrăţişări şi înlănţuiri dramatice de membre şi epiderme trimite spre coloana "corpurilor umane urcate spre cer" din Frogner Park din Oslo, aparţinând sculptorului Gustav Vigeland. Focalizarea pe volumetria trupurilor în mişcare lentă impune un regim al reflecţiilor perpetuat de-a lungul întregului spectacol. Evolutiv-involutiv, analiza suprafeţelor corpului urmăreşte conectarea la un ritm interior al empatizării cu alterităţile virtuale. "Călătoria în adâncul sinelui" este calea urmată de conexiunea dintre corpuri. Căderea acestei adânciri în sine este întregită prin decorul auster, impunător, format din înaltul şi impenetrabilul perete din fundal, prevăzut cu bizare "deschideri" dpreptunghiulare, blocate, obturate de un întuneric dens, represiv.
Interacţiunile corpurilor se desfăşoară în succesive secvenţe, evoluţii paralele uneori, îmbinând sugestivitatea cu mişcarea într-o semantică a limbajului gestual extrem. Căderi şi ridicări succesive, abrutizări, căutări, schingiuiri ale pielii vorbesc despre agresivităţile şi abuzurile la care este supus organismul uman. Pe muzica tânguitoare a lui Hans Peter Kuhn trupurile nude sunt măsurate, cântărite, strivite, presate. Silueta unui virtual călugăr sau derviş se profilează pe fundalul în mişcare. El pare a asista impasibil la supliciu. Cu cifre lipite de piele (sume de bani) sunt marcate preţurile organelor comercializabile. Asistăm chiar la sadica trimitere spre operaţiile fără laser a unor chirurgi şarlatani în stare să extragă cancerul din organismul bolnav. Semne ale devitalizării, cu apa scursă din corp, spun povestea torturărilor corpului uman văzut în ipostazieri diferite: stâncos, mlădios, diafan, tenebros, supus, rezistent sau învins în evoluţia lui. Coloana sonoră, strecurată ca o respiraţie îngreunată, asigurată de Hans Peter Kuhn, însoţeşte şirul metamorfozărilor delirante, al căutărilor şi restructurărilor susţinute în ritm alert, halucinant adesea. Imaginarul mitic încorporează fabulosul ancestral în alcătuiri evocative de centauri poetici (cuplu femeie - bărbat), menţinerea echilibrului într-un vid existenţial în care rolul esenţial îl are coloana vertebrală, şubrezită, ironic transpusă vizual prin şirul de farfurii clămpănitoare pe post de vertebre. Un paravan imens se prăvale brusc, periculos, peste coregrafii întinşi pe jos, pentru a marca panoramarea dezordinii şi a agitaţiei generalizate, în care masa de interpreţi decade, se reaşează, corpurile măsurate, aşezate în tipare vechi sunt debusolate. Indivizii se răscucesc, formează movile, ziduri, unităţi omogene curând dispersate, coagulate în magma coabitării. În căutare de afecţiune, corpurile se întâlnesc, se regăsesc, empatizează. Un cuplu despărţit de un panou transparente armonizează în acord cu alte cupluri. De mare efect vizual şi auditiv este secvenţa cu femeia cu păr foarte lung, întins ca nişte corzi de vioară, la care, cu arcuşurile în mână, ceilalţi interpreţi cântă din strune miraculoase. De altfel, miraculosul e unul din valorile estetice încorporatesubtil în spectacol, la care contribuie întreaga echipă de interpreţi, formată din Davide Camplani, Nadia Cusimano, Lisa Densem, Juan Kruz Diaz de Garaio Esnaola, Luc Dunberry, Nicola Mascia, Grayson Millwood, Joaquin NaBi Olsson, Virgis Puodziunas, Clandia de Sepra Soares, Takako Suzuki, Lauri Yound şi Sigal Zouk-Harder.
De mare impact vizual şi emoţional, Körper, în viziunea radical expresionistă, focalizată pe decriptarea valorilor corpului ca ansamblu miraculos în sine, devenit studiu tematic rafinat, este unul din succesele răsunătoare ale coregrafei Sasha Waltz şi a trupei sale, care trebuia inclus în actuala formulă online a FITS-ului pentru a-i alimenta prestigiul dobândit în atâtea ediţii live.
Descarcă programul FITS 2020 aici..