iunie 2020
Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2020
O incizie crudă în corpul morbid al dictaturii fasciste este adaptarea pentru scenă după romanul lui Hans Fallada Singur în Berlin, spectacol montat la Thalia Theater Hamburg în regia riscant-economicoasă a lui Luk Perceval. Istoria familiei Quangel şi a vecinilor de pe Jablonski Strasse 55 din Berlin irumpe ex abrupto pe scenă sfidând codul reprezentării realiste într-un fel de ostentativă deconspirare a formulei "teatrului epic", implementată de Bertolt Brecht.


Suntem în anii de groază ai războiului (1940 - 1942) când soţii Otto şi Anna Quangel (muncitori) primesc vestea tristă a morţii unicului lor fiu pe front. "Hitler mi-a omorât copilul!" strigă disperată Anna la aflarea cumplitei veşti. Este momentul declanşator al ieşirii din opoziţia mocnită, tăinuită faţă de regimul nazist şi începutul confecţionării de manifeste (pliante) împotriva criminalului Hitler, răspândite apoi pe străzile Berlinului cuprinse de teroare. Curajul lor va fi aspru pedepsit de autorităţile naziste. Ei merg împreună la moarte. Naraţiunea porneşte de la un caz real, un caz de reabilitare târzie a conştiinţei germanului obişnuit, anonim, în luptă surdă cu stihia totalitarismului belicos. Ni se spune că romanul lui Hans Fallada este una dintre primele opere literare antinaziste publicate după al Doilea Război Mondial. Atmosfera de teamă şi oroare este menţinută pe tot parcursul spectacolului de o lungime incredibilă (a fost difuzat în două părţi, în zile consecutive), o adevărată tortură, pliată pe cea trăită de personajele piesei. "Nimeni nu are încredere în nimeni" - spaţiul preponderent gol al scenei, slab luminat, creează el însuşi tensiune, întreţinând frica. Decorul inexistent (o masă, nişte badoage mai mult bănuite în fundal) merge pe linia unui expresionism frust, ignorând orice fel de ornamentaţie mobiliară sau ambientală. Simplificarea atinge şi costumele, haine ponosite, din recuzita cotidianului acelui timp. De unde şi replica cinică a generălesei de-o hidoşenie macabră "Toţi cei ce nu poartă uniformă ar trebui împuşcaţi".

Regia operează cu sadică pensulaţie în conturarea personajelor. Li se refuză gesticulaţia, interpretarea, mişcarea. Tonalitatea vocii rămâne totuşi şi ea e sfâşietoare uneori. Din acest motiv spectacolul e excesiv static. De multe ori actorii stau ţepeni, sunt doar nişte siluete imobile, afundate în ceaţa istoriei. Nişte marionete care strigă din când în când Heil Hitler! Lest literar ce imprimă un stil stânjenitor, greoi, preţios întregului, personajele vorbesc despre ele la persoana a treia ca naratorul obiectiv din roman. Nu fac, nu execută ceea ce afirmă că fac. Spun că beau, dar nu beau. "Sărută-mă." îi cere Anna lui Otto. Dar Otto nu face niciun gest şi îngână monoton, de la mare distanţă "I-a luat capul în mâini şi a sărutat-o". Acest gen de portretizare fixează interioritatea personajului într-un portret faţă-profil à la Picasso. Excentrică şi redundată metodă de a păstra ceva din mijloacele narative de caracterizare. Un moft? O manieră de a ieşi din canon? Orice ar fi, pentru mine rămâne un ce neconcludent. Personajele negative sunt intens caricaturizate, cum e generăleasa femeie-bărbat Prall, interpretată tăios, caustic de Barbara Nüsse. Spectacolul trenează prin lungiri inutile, la care se adaugă multitudine de planuri narative. Un apendice inutil e adăugat în final, după tragicul deznodâmânt, cu tinerii care merg spre alte zări într-o căruţă.

În regimul impus de regizor, actorii au un registru restrâns de acţiune, dar izbutesc să convingă în cele mai multe cazuri. Thomas Niehaus e un Otto Quangel introvertit, capabil de acţiuni curajoase. Jocul lui e fin şi cumpătat, cu ceva peste statutul lui de muncitor într-o fabrică unde se fac sicrie. Oda Thormeyer în Anna Quangel este femeia devotată, voluntară, care ştie să provoace iniţiativele soţului ei. Ea subliniază trăsăturile tragice ale personajului. Comisarul Escherich e ordinea discretă, neostentativă, dar disciplinat consimţită a militarului german în interpretarea lui André Szymanski. Maja Schöne în Trudel Baumann conturează un destin dramatic în logodnica băiatului mort pe front, sfârşind, ca alte personaje ale piesei, tragic, aruncându-se peste balustrada închisorii. Sunt destine cantonate în acea lume a sinistrului instaurat de regimul lui Hitler.

Jed er stirbt für s ich allein / Singur în Berlin oferă o privire din interior a fenomenului mai puţin cunoscută, focusată pe rezistenţa anonimă din timpul potopitorului regim criminal nazist, dar realizarea regizorală nu se înscrie în rândul marilor reuşite.

Descarcă programul FITS 2020 aici..

0 comentarii

În programul cultural

Online, click aici
28.11.2020 17,00
28.11.2020 19,00
28.11.2020 21,00
29.11.2020 17,00
29.11.2020 19,00
29.11.2020 20,00
30.11.2020 19,00
30.11.2020 20,30
30.11.2020 22,30
01.12.2020 19,00
01.12.2020 21,30
01.12.2020 22,30

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus