iunie 2020
Articole diverse
Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova anunţă cu mare bucurie premiera producţiei Outfitul Şearpelui, un spectacol "poeticoregrafic" realizat de Andrea Gavriliu, bazat pe versurile lui Marius Aldea, versuri care iau pulsul vremurilor noastre, a felurilor prin care individul îşi caută utilitatea în lumea constrânsă de presiunile caracteristice fiecărei vârste.

Primele reprezentaţii vor avea loc vineri, 19 iunie 2020, sâmbătă, 20 iunie 2020 şi duminică, 21 iunie 2020, ora 19:00.

Spectacolul prezintă o cronologie a vieţii unui bărbat capabil să-şi amintească de felul în care gândea în copilărie, o (ne)asumare a condiţiei sale de adult (i)responsabil, o perpetuă căutare a echilibrului inexistent. Toate aceste frământări sunt expuse privitorului într-o manieră plastică, dinamică, autoironică, în care corpul actorilor redă ceea ce cuvintele pot comunica numai până la un punct.

"≪Hai să-i spunem pe nume: somnul are marele merit că te duce de pe lume≫ - consider că ar fi motto-ul spectacolului. În ciuda tonului fatalist, se va descoperi o mare dragoste de viaţă prin felul în care corpul se supune ritmului şi impulsurilor sale organice. Acest corp nu se poate conecta în mod direct la alte corpuri, dar se poate reconecta la el însuşi prin trecutul său firav, prin prezentul său angoasant, prin viitorul inevitabil. Şase corpuri cu şase "piei" - aceeaşi persoană". - Andrea Gavriliu

Outfitul Şearpelui
după poezii de Marius Aldea
Concept, regie, coregrafie: Andrea Gavriliu
Muzică: Mihai Dobre
Scenografie: Lia Dogaru
Cu: Claudiu Mihail, George Albert Costea, Alex Calangiu, Vlad Udrescu, Ştefan Cepoi, Cătălin Mihai Miculeasa

Spectacolele se vor juca în Sala Studio a Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova şi vor fi transmise în regim de live streaming, spectatorii putând să le urmărească din casele lor, aici: www.tncms.ro/LIVE.

Biletele se pot achiziţiona de la agenţia teatrală sau online de pe https://ebilet.tncms.ro/ebilet. Preţul biletelor este 25 lei (15 lei redus pentru elevi / studenţi / seniori) la Agenţia teatrală, şi 24 lei pe platforma online: https://ebilet.tncms.ro/ebilet/Spectacol/Edit/801.

Fiecare bilet conţine un cod unic necesar pentru accesarea transmisiunii live pe www.tncms.ro/LIVE.

*Spectacolul este recomandat publicului cu vârsta de peste 14 ani.

Teatrul Naţional "Marin Sorescu" Craiova
web: https://tncms.ro
facebook: www.facebook.com/tncms.oficial
instagram: www.instagram.com/teatrulnationalcraiova

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus