octombrie 2020
Festivalul Film pe Pâine, 2020
Când am coborât din microbuzul Emmalines, cu doar o săptămână înainte, nu aveam nici cea mai mică idee despre ce aveam să trăiesc în Focşani. Ştiam doar că este un oraş din partea moldovenească a României şi că a avut multe cazuri de Covid-19, fiindcă asta îmi repetase mama în nenumărate rânduri înainte să plec. Nu cunoşteam personal pe nimeni, nu ştiam exact unde urma să stau şi nici nu îndrăzneam să îmi conturez vreo aşteptare cu privire la festival în sine. Primele două zile au fost mai grele, până m-am adaptat. Apoi totul a trecut de parcă am întors fila unei cărţi. Şi iată-ne în ultima zi de festival...

În ultima zi din această călătorie frumoasă (20 septembrie 2020) ne-am bucurat de un număr record de trei ateliere, de data aceasta destinate tuturor categoriilor de vârstă. Dimineaţa a fost rezervată piticilor, care în majoritate s-au adunat din curiozitate, pentru a afla ce se întâmplă, şi au ales să rămână, fiindcă acesta e farmecul Silviei Vrînceanu, fondatoare a proiectului cultural [email protected] în sate şi coordonatoare a atelierului pentru copii din festivalul nostru. Cei mici s-au bucurat de multe surprize, de la cărţi cu poveşti citite de Bianca, ajutorul Silviei, pe care le-au ascultat cu atenţie, până la jocuri de cunoaştere şi chiar cântecele şi dansuri specifice acestei vârste fragede. Întrebaţi ce profesie vor să urmeze când cresc mari, s-a constat faptul că cei mai mulţi aspiră la o carieră în medicină, dar există şi câţiva care doresc să profeseze în domeniul arhitecturii, diplomaţiei sau scrisului. Atelierul a însemnat o oază de distracţie şi creativitate pentru norocoşii care au participat, aceştia legând şi prietenii noi, în doar o oră şi jumătate, fapt care ne-a înduioşat peste măsură.

Următorul atelier a fost desfăşurat tot de partenerii noştri, Iulia Dromereschi şi Radu Eremia de la AIVI Media Hub, şi a constat într-un workshop de fanzine, un soi de mini-reviste care pot fi elaborate pe orice tip de foaie, folosind stickere, creioane colorate sau carioci. Participanţii doritori au avut posibilitatea să îşi aleagă anumite subiecte de interes, precum natura, călătoria sau chiar Film pe Pâine, pe care să le descrie prin intermediul desenului. După şase zile de efort mental, dezbateri, analiză de film, creativitate şi improvizaţie, dezvoltarea abilităţilor practice a fost un exerciţiu mult-aşteptat în festivalul nostru. Atelierul de jurnalism şi cel de fanzine au însemnat, sperăm noi, primul pas pentru câţiva viitori jurnalişti interesaţi de expunerea poveştilor din comunitatea lor în cel mai artistic mod posibil, care să combine stilul academic al unui reportaj cu ilustraţiile sau fotografiile tinerilor talentaţi şi dornici de afirmare.

Biblioteca vie sau atelierul de schimb de experienţă a închis seria workshopurilor din 2020, reunind în cadrul său traineri din generaţii diferite: Adrian Damian, angajat al Teatrului Municipal "Mr. Gh. Pastia", Olimpia Săpunaru, profesoară în cadrul Atelierului de teatru Treisprezece şi Robe Cristian, student la actorie în anul II la UNATC şi membru al trupei de teatru Victory of Art. Cu acest prilej au fost formate trei grupe de participanţi, care au avut la dispoziţie jumătate de oră, cu fiecare invitat pe rând, pentru a-şi domoli curiozitatea şi a înţelege mai bine mecanismele din spatele carierei de actor, avantajele şi dezavantajele, dar şi concesiile ce trebuie făcute pe parcurs. Adrian Damian ne-a amuzat cu aventurile sale dintr-o deplasare cu un spectacol la un festival din vechea Iugoslavie, el fiind orientat mai mult spre partea teoretică şi de schimb efectiv de experienţă. Olimpia Săpunaru ne-a încurajat să nu ne oprim din a iubi teatrul şi, implicit, jocul actoricesc, chiar dacă cei din jurul nostru consideră că nu suntem talentaţi sau că altceva ni se potriveşte mai bine, apoi ne-a antrenat în câteva exerciţii fizice şi de improvizaţie. Robe Cristian a adus cu el un întreg discurs motivaţional, depăşind cu mult bariera teatrului şi a filmului. O sursă de inspiraţie pentru tinerii din toată România, acesta ne-a îndemnat să avem încredere în noi şi să facem ce ne place, fără să plecăm urechea la setul de prejudecăţi pe care oamenii mai puţin deschişi îl târăsc după ei pretutindeni. Autenticitatea este esenţa oricărei persoane. Până la urmă, cei mai cunoscuţi oameni din industria de entertainment au ajuns în top fiindcă au avut curajul să fie ei înşişi şi nu s-au lăsat influenţaţi de majoritate. Avem norocul să trăim într-o societate care dărâmă din ce în ce mai multe ziduri construite în trecut şi asta ne oferă libertatea şi informaţiile necesare pentru a ne descoperi adevărata identitate.


Cu siguranţă, cel mai aşteptat moment din festival la nivel naţional a fost competiţia de scurtmetraje realizate de tineri pasionaţi de arta cinematografiei, dar fără prea multe oportunităţi de expunere a creaţiilor lor. Juriul, încropit pe ultima sută de metri din cauza unor neseriozităţi caracteristice, a fost constituit din aceeaşi inegalabilă Olimpia Săpunaru, Nicoleta Cristea, jurnalistă implicată în dezvoltarea comunităţii, Marian Popa, student în anul II la UNATC şi Maria Iordache, trainerul atelierului de mişcare scenică şi improvizaţie din 2020. Verdictul a fost greu de stabilit, filmuleţele proiectate fiind diverse în genuri şi categorii: documentare, animaţii digitale, animaţii desenate de mână, romanţe, drame şi comedii. Deşi ne temeam ca nu care cumva perioada de izolare să fi îngrădit imaginaţia concurenţilor, am fost profund impresionaţi să aflăm că aceştia şi-au extras inspiraţie din elemente la care poate nu s-ar fi gândit în afara contextului pandemic: cântece, Micul Prinţ, străbunici, thrillere americane, chiar şi orez expandat! Cine ar fi reuşit, în condiţii normale, să facă un film întreg doar despre orez expandat şi să fie şi îndrăgit de public? Dacă am fi avut un premiu de popularitate, ar fi câştigat detaşat.

Dar premiile oferite de juriu au fost înmânate astfel: premiul III pentru animaţia Sus-Jos, regizată de Eugen-Constantin Munteanu, premiul II pentru povestea de dragoste obsedantă The Passion of Anna, în regia Anastasiei Rădulescu şi premiul I pentru comedia neagră Bagged, cu dialog exclusiv în engleză, semnat de Vasile Berde Luca Ştefan. De fapt, toţi au fost câştigători, prin simplul fapt că au creat şi au avut curajul să îşi proiecteze creaţia în faţa unor necunoscuţi. Pentru muncă şi inventivitate. Pentru oamenii noi pe care i-au cunoscut când au venit la Focşani.

După premiere, toţi regizorii de scurtmetraje prezenţi au fost invitaţi pe scenă să răspundă la câteva întrebări legate de filmul lor. Închiderea festivalului a fost marcată de un moment artistic de dans contemporan intitulat The Other, gândit şi executat la perfecţie de eleva Andra Muntenaşu şi studenta Teodora Tudose, cu o coloană sonoră de excepţie, în aparenţă simplă, dar care ne-a rămas tuturor în minte până în prezent. În pofida temperaturilor scăzute, fetele s-au unduit într-o armonie inimaginabilă, plutind parcă cu dezinvoltură deasupra Pieţei Unirii din centrul oraşului şi oferind publicului focşănean o lecţie despre arta dansului contemporan, mai puţin cunoscută în provincie.

"Oamenii au uitat cum să spună o poveste. Poveştile nu mai au mijloc şi sfârşit. De obicei au început care nu se mai opreşte din a începe." Cred că, în ce priveşte festivalurile organizate de o echipă tânără şi dornică de evoluţie, nu există alt citat care să se potrivească mai bine decât cel al lui Steven Spielberg. Festivalul nu are un final, poate doar pentru spectatori, însă noi, coordonatorii de departamente, împreună cu iniţiatoarea proiectului Ioana Moldoveanu, suntem într-o continuă căutare până la ediţia următoare. Ne reinventăm. Şi nu doar ca urmare a contextului pandemic. Încercăm să descoperim noi moduri de a ajunge la copii şi liceeni, noi simbioze cu parteneri de toate felurile şi domenii conexe în care ne putem extinde. Învăţăm din greşeli şi ne adaptăm cerinţelor publicului - atât timp cât încă reprezentăm cultura, bineînţeles. Greutăţile nu ne descurajează, ba din contra, ne conferă mai multă energie. Şi cum energia aceasta trebuie folosită cumva, vom munci de zor până la ediţia următoare, din 2021, când ne vom revedea pentru o nouă porţie de cultură, marca Film pe Pâine.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus