Porţia de cultură (II) - Film pe Pâine, 2020

Oboseala specifică oricărei prime zile de festival s-a resimţit şi la noi, o parte dintre organizatorii şi voluntarii noştri fiind nevoiţi să îmbine şcoala cu activităţile din cadrul Film pe Pâine, 2020, festivalul care animă centrul Focşaniului în această perioadă. Viitori studenţi, printre care mă număr şi eu, empatizează şi ei cu liceenii.

Ziua a doua (15 septembrie 2020) a introdus două activităţi conexe festivalului: atelierele şi expoziţia, una mai magică şi mai captivantă decât cealaltă. Am debutat cu atelierul de fotografie susţinut de Alexandru Zarzalin, organizator Film pe Pâine la departamentul foto-video şi elev la Colegiul Naţional "Alexandru Ioan Cuza" din Focşani, atelier despre care mulţi participanţi spun că este momentul cel mai aşteptat al zilei. Workshopul este structurat în patru părţi, două de teorie şi două de practică, în care tinerii îşi pot contura abilităţile. Prima parte a fost una introductivă, care i-a învăţat pe doritori bazele fotografiei: elemente tehnice, setări manuale, încadrări şi portrete. Scopul atelierului, menţionează în prezentarea sa Zarza - cum îl alintăm noi - este ca participanţii să reuşească să surprindă cadre de calitate cu ajutorul unor informaţii acumulate într-un timp cât mai scurt. Cei care ni s-au alăturat au apreciat cu precădere, după cum mărturiseşte încântat unul dintre cei prezenţi, tratamentul de la egal la egal pe care l-a primit fiecare, fie ei organizatori, traineri sau voluntari, într-o atmosferă deschisă şi prietenoasă, care a risipit anxietatea tipică adolescenţilor din generaţia Z

După-amiaza a continuat cu atelierul de lectură, desfăşurat în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană "Duiliu Zamfirescu", în cadrul căruia, timp de o oră şi jumătate, tinerii cu drag de carte s-au putut bucura de o gamă variată de titluri, de la poveşti pentru copii precum Minunea de R.J. Palacio şi Poveste fără sfârşit de Michael Ende, până la romane poliţiste ca 10 negri mititei de Agatha Christie sau clasice - Mândrie şi prejudecată de Jane Austen. Ce aveau în comun aceste volume? Fiecare dintre ele şi-a trăit povestea pe ecranul unui cinematograf, în armonie perfectă cu festivalul nostru. A fost o pauză binemeritată pentru toţi cei care şi-au făcut timp să poposească la standul nostru, o deconectare de la realitate, la umbra ocrotitoare a copacilor din apropierea Pieţei Unirii. Doritorii au putut să îşi prelungească escapada pe tărâmurile lecturii cu ajutorul unui permis de bibliotecă. M-am bucurat să aflu că, în condiţiile în care nu există prea multe librării în Focşani, biblioteca a rămas totuşi o instituţie activă şi foarte vizitată a comunităţii.

A urmat apoi, la Galeriile de Artă, un moment de maximă mândrie şi intensitate: vernisajul expoziţiei Film pe Pâine, organizat în colaborare cu Liceul de Artă "Gh. Tăttărescu" Focşani, unde au fost expuse peste 35 de creaţii de toate felurile: picturi, grafici, poezii, colaje şi fotografii. A fost un moment emoţionant şi pentru mine, întrucât cinci poezii proprii, cu tema Identitate, scrise de-a lungul celor patru ani de liceu, au fost selectate şi expuse. Nu pot descrie în cuvinte sentimentele pe care le-am simţit când oameni de toate vârstele mi-au mărturisit că se regăsesc în lucrările mele şi m-au sfătuit să nu mă opresc din scris. Este momentul pe care orice creator de artă îl aşteaptă, în care simte că munca îi este apreciată, iar suferinţele care dau naştere acelor creaţii profunde sunt răsplătite. Momentul în care realizează că spinii generează trandafiri. Chiar acum, când scriam aceste rânduri, unul dintre artişti a venit cu un amic şi l-am privit o singură dată ca să îmi dau seama că simte acelaşi lucru ca mine. Strălucirea din privire, emoţia din glas. Mândria şi acceptarea de sine.

Seara a adus cu ea proiecţia lungmetrajului de animaţie Călătoria fantastică a Maronei, regizat de Anca Damian după un scenariu semnat de fiul ei, Anghel Damian. Un film care a fost nominalizat şi a câştigat multe premii naţionale şi internaţionale, dar mai mult de atât, a câştigat inimile oamenilor de pretutindeni. Marona a reuşit, în goana ei după un stăpân iubitor şi un culcuş pufos, să pătrundă în inima şi sensibilitatea spectatorilor din toate colţurile lumii. Afirm cu toată sinceritatea că am fost luată complet pe nepregătite de această animaţie cu grafică atipică, care prin abstractul ei reuşeşte să exprime mai mult decât concretul şi ne forţează să empatizăm cu protagonista Marona, o căţeluşă introdusă subit în lumea vastă şi periculoasă a oamenilor, fiind constrânşi să înţelegem treptat, la fel ca ea, mediul care o înconjoară. Este un film care poate oferi lecţii importante de viaţă pentru cei care îşi deschid mintea şi inima, înţelepciunea de câine e Maronei reprezentând adeseori o sursă mai puternică de inspiraţie decât cea a oamenilor pe care îi întâlneşte.

Trebuie să recunosc, nu e uşor să-ţi părăseşti patul comod şi spaţiul personal de acasă pentru a veni într-un oraş aflat la 319 kilometri depărtare să coordonezi departamentul de PR & Comunicare al unui festival, să stai la comun cu alţi organizatori şi cu familia gazdei, să îţi dai peste cap toată rutina zilnică şi să participi la interviuri, ateliere, proiecţii. Dar merită. Merită când observi prieteniile formate la ateliere şi experienţa acumulată de participanţi cu fiecare workshop care trece. Merită când realizezi că tinerii au puţin mai multă încredere în ei şi în talentul lor odată ce îşi văd lucrările pe un panou. Merită când observi entuziasmul spectatorilor, care întreabă curioşi după proiecţie dacă mai urmează vreun film în zilele următoare. Dar, în special, merită când oameni de toate vârstele, lipsiţi de oportunităţi, se bucură de o porţie de cultură.