Porţia de cultură (III) - Film pe Pâine, 2020

Am învăţat multe lucruri noi de când a început festivalul Film pe pâine, 2020, dar să mă pot încărca de la soare şi să pot prelua energia celor care mă înconjoară este, probabil, cel mai practic. Doar aşa îmi explic faptul că deşi m-am trezit de dimineaţă simţindu-mă rău, odată ajunsă la locul unde are loc festivalul m-a cuprins o stare de relaxare, urmată de un entuziasm debordant pentru ziua în curs. Sau poate că atelierul de mişcare scenică şi improvizaţie coordonat de Maria Iordache, fostă elevă a Colegiului Naţional "Unirea" din Focşani, a jucat un rol în această transformare a spiritului.

Dacă în ziua precedentă ne-am căutat evadarea în cuvinte şi semne de punctuaţie cu ajutorul atelierului de lectură, astăzi (16 septembrie 2020) am putut să alegem cine vrem să fim, printr-un schimb temporar de identitate. Am dat startul workshop-ului cu specifica mişcare browniană, în care toţi participanţii se plimbă haotic, apoi am executat felurite variaţiuni pe temă: trebuia să ne salutăm unii pe ceilalţi aşa cum ne salutăm părinţii sau ca şi cum ne revedem după 20 de ani. Ne-am oprit într-un cerc şi ne-am înviorat cu câteva exerciţii de gimnastică şi întindere a muşchilor, iar, la final, Maria a făcut apel la spontaneitatea şi imaginaţia noastră neîngrădită prin câteva joculeţe de echipă care ne-au sporit încrederea în propriile puteri şi ne-au unit, fără a necesita apropierea fizică, întrucât instrumentul principal de care ne-am folosit a fost energia trimisă de la un participant la celălalt. Dintre personajele prezente în improvizaţii n-au lipsit mahalagioaica, ipohondra şi euforica, toate în acelaşi "taxi". Distracţia a fost peste aşteptări, scenetele ne-au făcut să râdem cu lacrimi şi ne-au reîncărcat bateriile pentru următoarea jumătate de zi şi de festival.

După-amiaza, Alexandru Zarzalin a continuat partea de teorie a atelierului de fotografie, împărtăşind cunoştinţele sale despre încadrări, editare, creativitate - cel mai mare atu, şi obstacolele care pot apărea în calea unui fotograf amator. Anxietatea a revenit în atenţia celor prezenţi, fiind una din principalele piedici care apar în calea unor poze reuşite, atât de partea modelului, cât şi de partea "regizorului" care mânuieşte aparatul. Un subiect care se simte inconfortabil va genera o poză nenaturală, însă există anumite unghiuri ale camerei care pot remedia această problemă. Fotograful, pe de altă parte, are nevoie de curaj şi hotărâre indiferent de personajele pe care le alege pentru cadrele sale. Deşi obiectivul aparatului conferă o oarecare siguranţă, anxietatea este o provocare pe care unii începători nu reuşesc să o depăşească, spre deosebire de alte obstacole temporare precum lipsa de inspiraţie sau monotonia.

Surpriza fiecărei seri de festival este faptul că, pe măsură ce festivalul se desfăşoară, oamenii sunt tot mai curioşi şi dornici să participe la proiecţii, aşa că publicul este tot mai numeros. Al treilea lungmetraj din cadrul festivalului Film pe Pâine, 2020 a fost Cardinalul, în regia lui Nicolae Mărgineanu, după un scenariu de Bogdan Adrian Toma. Filmul prezintă o parte din viaţa episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, momente de la Marea Unire şi încercarea de convertire forţată a acestuia la religia ortodoxă de către torţionarii penitenciarului Sighet. Este un film tulburător, care împrăştie fiori pe şira spinării pe tot parcursul celor 100 de minute, însă cu adevărat cutremurător este momentul în care realizăm că preoţii pe care îi urmărim în film sunt deţinuţii "norocoşi". Ei sunt cei cărora li se oferă o şansă de salvare, chiar dacă această şansă e o cruzime în esenţa ei, pentru că mântuirea trupului înseamnă moartea spirituală. În schimb, deţinuţii politici sunt condamnaţi, o dată cu arestarea lor, la pierzanie. Scenele din penitenciar sunt filmate în spaţiile originale, conferind autenticitate lungmetrajului şi inducând tutoror teroarea resimţită chiar şi de cei care au păşit doar ca turişti pe acele holuri. Un memento că lumea în care trăim nu este, totuşi, atât de vitregă pe cât am crede.

Noi, echipa festivalului, suntem conştienţi de acest lucru şi mergem înainte. Printre decalări de programe, pierderi de termometre şi probleme de comunicare, mulţi sunt tentaţi să renunţe sau să nu se mai implice la fel de mult. Nu voi minţi, mi-a trecut şi mie gândul acesta prin cap o dată, când, într-o seară, după proiecţie, din cauza oboselii, plecasem singură mai repede la cazare. Ajunsă în faţa casei, m-am aşezat pe bordură să mănânc un corn cu ciocolată şi atunci l-am văzut. Un fel de Marona din Călătoria fantastică a Maronei, un căţel în căutarea unui cămin şi a unui suflet iubitor. Doar că avea trei picioare. Şi totuşi, continua să meargă tot înainte, fără să arate cea mai mică urmă de ezitare. Dacă el nu a renunţat, eu de ce să o fac? Dacă Iuliu Hossu nu a renunţat, noi de ce să o facem? Trăim în cea mai bună perioadă de până acum. Nu ar fi o risipă să nu profităm de ea?