iunie 2020
Festivalul Internaţional de Teatru Sibiu, 2020
O critică acerbă, săgetătoare, uşor parodiată, e drept, un proces sever intentat guvernărilor corupte de ieri şi de azi aplică Shakespeare în Măsură pentru măsură, cu aerul că dezvăluie unul din mecanismele mârşave ale manipulărilor puterii: şantajul. Varianta aleasă de regizorul Declan Donnellan pentru echipa de actori ai Teatrului Puşkin din Moscova este cât se poate de simplă, pertinentă şi directă, curăţată de balast scenografic greoi şi de extinderi colaterale amorfe. Subiectul se concentrează strict pe confruntarea personajelor-cheie şi pe semnificaţia dezvăluirilor. Fapt pentru care spectacolul mi se pare esenţializat, corect conceput, unitar, integrat într-un curs normal, de o lungime acceptabilă (2 ore), spre deosebire de montarea din 2010 de la Teatrul Maghiar din Cluj a lui Matthias Langhoff de 4 ore, un adevărat coşmar pentru unii. Dar nici cu actuala ediţie FITS online nu mi-e ruşine în privinţa duratei spectacolelor. Francezii, după Marcel Proust şi în regia lui Krzysztof Warlikowski, ţine 3 ore şi 45 de minute! Ţineţi-vă bine!


Firescul montării lui Donnellan are în vedere un echilibru stabil între postmodernitatea funcţională în acţiune neîntreruptă peste tot în lume şi încorporarea în modele arhetipale a personajelor, încadrate sau nu într-o epocă anume. Personajele - oamenii puterii ce apar în costum şi cravată de politicieni stilaţi, poliţiştii şi gardienii au chipiu şi baston, oamenii bisericii au rase şi sfiiciune adecvate, Isabella e îmbrăcată în haine de călugăriţă - îşi definesc fiecare statutul social din primele secvenţe. Prezentate ca un grup omogen, compact, personajele roiesc în jurul puterii, într-o Vienă mai mult virtuală decât reală, anemiată de nerespectarea legii. După 19 ani de nerespectare a legilor, Ducele cere înlocuitorului său, Angelo, să vegheze la aplicarea strictă a legii, să îndrepte moralitatea oamenilor căzuţi în desfrâu, până la întoarcerea sa dintr-o călătorie importantă. În faţa lui Angelo apare la scurt timp cazul lui Claudio în chip de "desfrânat", cu stigmatul înscris pe o placă atârnată după gât. Angelo îl condamnă la moarte, ca să fie un exemplu de pedepsire a imoralităţii, dar sora acestuia, Isabella, recent călugărită, îl imploră să-l ierte. Angelo o şantajează, dar la rândul lui va fi şantajat şi descoperit în finalul tuturor împăcărilor à la Shakespeare. Totul e bine când se termină cu bine, după vorba Marelui Will, loviturile de teatru curg în lanţ neverosimil, împletind drama cu comedia de situaţie şi cu satisfacţia împlinirilor în afara scenei.

Decorul minimalist pus la dispoziţie de Nick Ormerod e mai mult un pretext pentru a ascunde sau a elibera actorii printre panouri în vederea susţinerii scenelor. Spre a da amploare vizuală conţinutului de idei ţesut din replici, din comentarii şi bârfe, panourile se rotesc la un moment dat, dezvăluind aspecte elocvente ale decadenţei şi abuzului dintr-un timp prefigurat în gamă negativă. Bordelurile n-au fost distruse, după cum se dorea, condamnările abundă, legile, iată, sunt încălcate pe mai departe, chiar de apărătorii ei. Muzica lui Paul Akimin însoţeşte fidel etapele dezvăluirilor, până în momentul în care Petr Rykov în rolul condamnatului Claudio se apucă să ciupească el însuşi coardele contrabasului pus la dispoziţie, transmiţând din interior tensiunea momentului dinaintea execuţiei. Ingenios este rezolvată retragerea Ducelui deghizat în preot din câmpul acţiunii de substituire a condamnatului, pusă la cale în secret cu gardianul. Într-un quiproquo abil strecurat, Alexander Arsentyev, interpretul Ducelui, este un actor a cărui prezenţă impune şi cucereşte. El îşi dă jos rasa introducând-o în valiza cu care se întoarce în chip de Duce în mijlocul mulţimii care-l aclamă. Un tip rigid şi viclean totodată pare Andrei Kuzichev în Angelo. Ademenit de funcţia încredinţată de Duce şi pus în dilema judecării lui Claudio, el renunţă la intransigenţa cerută şi cedează poftei de a o seduce pe Isabella în virtutea cutumei conform căreia "judecătorii sunt şi ei tâlhari". Singură Isabella interpretată de Anna Vardevanian rămâne drapată în castitatea ei congenitală, fără să facă niciun compromis, în ciuda acuzaţiilor fratelui lăsat să moară. "Prin căderea mea vrei să mai trăieşti o dată?" îi reproşează ea solemnă şi tristă.

Sub oblăduirea legilor sau ocolindu-le cu dibăcie, timpul ajunge să-l răsplătească pe fiecare după măsură, pare să spună împăciuitor şi ironic histrionul magnific Will, strecurând speranţa izbăvirii întru adevăr şi dreptate şi a ispăşirii păcatelor celor multe. Echilibrul stilistic între inovaţie şi desuetudine asigură valabilitate şi valoare artistică evidentă spectacolului montat de Declan Donnellan după Măsură pentru măsură. Dovadă că regizorul ştie să aplice o dreaptă măsură textului clasic.

Descarcă programul FITS 2020 aici..

0 comentarii

În programul cultural

Online, click aici
18.07.2020 10,30 (pînă la miezul nopţii)

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus