Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Premiile Gopo, 2020

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pe picior de plecare - Scurtmetraje la Premiile Gopo 2020 (II): Ultimul drum spre mare, Havana Cuba şi Afganistanii


martie 2020
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Al doilea calup de scurtmetraje nominalizate la Premiile Gopo 2020 (citeşte despre primele două aici) explorează călătoria voluntară, înţeleasă, în ordinea enumerării, drept evadare estivală, escapism magic sau exod asumat şi eliberator. Ca în orice călătorie, sunt prezente rupturi riscante şi afirmări ale sinelui. Fie contactul cu străinii este mult mai dificil şi înfricoşător, fie promisiunea fermă este însoţită de dezamăgire, fie că problemele familiale cer să fie rezolvate înainte de călătoria propriu-zisă, personajele tind să idealizeze exodul mai degrabă decît să-l judece la rece.

Astfel, fiecare poveste va fi mai degrabă un avertisment prudent decît o invitaţie optimistă.

Ultimul drum spre mare (r. Adi Voicu)

În strîmtoarea sufocantă a unui vagon de tren îndreptîndu-se, printr-un Bărăgan incendiat, spre mare, şase oameni îşi etalează idiosincraziile şi interesele. Ultimul drum spre mare începe ca un studiu psihologic, dar devine rapid schiţă cinematografică a neputinţelor, fricilor şi frustrărilor protagoniştilor.


Pentru început, un cuplu de intelectuali discută filosofie politică. El (Silviu Debu) între două vîrste, cu mustăcioară şi plinuţ. Ea (Cristina Juncu) tînără şi iubitoare de viaţă... culturală. El propune, ea refuză. Sfîrşit de capitol.

Alături, două bătrînici (Angela Marcovici (Marinescu) şi Ana Ciontea) îşi enumeră bolile cu mîndrie, ca într-un reality show al decrepitudinii. Nici una nu iese cîştigătoare. Tac, antrenîndu-se pentru următoarea etalare a morbidităţii.

Vizavi, un turc. Fără pistol, dar cu un rucsac suspect. Vorbeşte în turcă la telefon, iar noi, spectatorii, aflăm că duce unui unchi din România nisip de la mormîntul tatălui său. Însă călătorii din tren nu au subtitrări ca noi, aşa că, atunci cînd coboară într-o gară pentru a cumpăra nişte apă plată şi îşi lasă bagajul în compartiment, ceilalţi încep să intre la bănuieli: o fi, n-o fi. Cum ce să fie?! Terorist, bineînţeles. Păi, vorba aia, turcii nu-s tot un fel de arabi?!

Panica cuprinde rapid compartimentul. Din discursul iniţial, doct şi generos al celor doi intelectuali, conform căruia "ca să anulăm graniţa trebuie să renunţăm la prejudecăţi", nu rămîne decît o frică bigotă şi atavică, de care nimeni nu scapă. De fapt, doar unul dintre ei, cel care îşi va schimba destinaţia către eternitate...

Adi Voicu a reuşit să scrie dialoguri ironice, într-un amestec trist de caragialesc şi post-modern. Intelectualii propovăduiesc făţarnic idealuri pompos enunţate, dar în care nu cred; vîrstnicii reclamă respect şi bună-cuviinţă care nu înseamnă altceva decît atragerea unor avantaje pentru ei înşişi. Străinii, la rîndul lor, se bazează prea riscant pe avantajele globalizării atunci cînd se încumetă să călătorească în ţări străine. Iar, peste tot, frica pluteşte pe cît de ameninţător, pe atît de inconturnabil.

Havana Cuba (r. Andrei Huţuleac)

Un şofer de taxi (Marian Râlea) îşi tîrăşte, tăcut, blazat, noaptea de Crăciun pe străzile Bucureştiului. Prin taxi se perindă diverse personaje, care mai de care mai pitoresc, în patru poveşti diferite. Toţi se izbesc de aceeaşi faţă golită de sens şi viaţă a lui Râlea.


Prima este Mia (Mirela Oprişor), o femeie abuzată de soţul ei, "chiar şi în noaptea de Crăciun" (probabil bătaia într-o noapte obişnuită este mai uşor de suportat). Deoarece o neînţelegere nu vine niciodată singură, Mia este prinsă într-un comic de situaţie calchiat după Căldură mare. Doar că, de această dată, feciorul nu este altceva decît o păpuşă de ipsos a unui fast-food, iar replicile tîmpe sunt rostite printr-un difuzor. Hohotele de rîs sunt însă la fel de puternice.

Apoi, un actor (Alin Florea) recită cu patos din poetul Spiridon Popescu ca şi cum ar fi Shakespeare, în contrast cu ridicolul costumului de Moş Crăciun de pe el. Doi puberi nu mai pot (sau nu mai vor) să-şi controleze hormonii, iar Rony (Tudor Aaron Istodor), un fante impetuos de cartier, provoacă tot soiul de complicaţii fie cu iubita, fie cu taximetristul căruia nu-i plăteşte, fie cu poliţia. Şi face toate astea jurîndu-se cu mîna pe Biblie.

Imaginea excelentă semnată de Constantin Ene jr. contrastează tonurile melancolice din galbenul taxiului cu cromatica agresivă, inumană şi rece, a neoanelor. Montajul lui Vali Bulgariu sare brusc, fără menajamente, între cele patru poveşti, alternînd alert cele patru poveşti.

Dominată de un umor trist şi de o melancolie neobişnuită pentru Bucureşti, avînd nu puţine momente savuroase, Havana Cuba reprezintă o piesă delicioasă de tragicomedie.

Afganistanii (r. Adrian Silişteanu)

Statul român (nu cel afgan, la care trimite titlul), este zugrăvit drept instabil şi orb. Un stat pentru care un contract este uşor de reziliat, mai ales atunci cînd vine vorba să sacrifice interesele unor particulari. Mai precis, este vorba despre contractul de concesiune cu doi fraţi, patronii unei firme de airsoft, înfiinţate din banii cîştigaţi în Anglia.


Negocierile pe seama contractului reprezintă ocazia desfăşurării conflictului dublu care apare rapid: cel între autorităţi şi cetăţeni, pe de o parte, şi între frate mai mare şi mezin, de cealaltă parte.

Personajele sunt interpretate convingător, fiind de apreciat castingul impecabil al celor doi protagonişti. Ioan Paraschiv, în rolul lui Paul, fratele mai mare şi mai puternic, este dominator şi coleric. În contrapondere, Bogdan Nechifor intră în rolul lui Vlad, fratele mai mic, resentimentar şi emotiv.

Tensiunea dintre cei doi, despre care înţelegem că se desfăşoară mai degrabă ca o constantă decît o excepţie, reia vechea poveste a concurenţei între fraţi. De data aceasta, nu este despre accesul la binecuvîntarea sau resursele părinţilor, ci despre concurenţa între două viziuni diferite asupra vieţii. Paul încearcă să impună o perspectivă naţionalistă, în care a-ţi face un rost la tine în ţară este mai important şi chiar mai fezabil decît "traiul între străini". O atitudine eroică, voluntară, care se potriveşte perfect cu caracterul său dominator.

De cealaltă parte, Vlad, obişnuit să se supună mai degrabă decît să poruncească, acceptă mult mai uşor starea de aservire a exilului. Revolta sa nu este susţinută moral, ci este pur şi simplu o fugă raţională din calea unor greutăţi iraţionale şi neaşteptate pe care România i le pune în faţă.

Din păcate, cele aproape 17 minute ale scurtmetrajului nu dezvoltă povestea dincolo de o introducere acaparantă, fiind mai degrabă un început reuşit pentru un film de lungmetraj decît o structură completă, de sine stătătoare.




 Toate articolele despre Premiile Gopo, 2020
 Toate articolele despre Ultimul drum spre mare
 Toate articolele despre Havana Cuba
 Toate articolele despre Afganistanii


0 comentarii

Spacer Spacer