You cannot improve Nature.
Change is natural."
Nici că se putea o mai bună alegere pentru reprezentarea textului kafkian decât prin filtrul spiritual al Chinei milenare. Am avut revelaţia abia când am recunoscut melosul unui exerciţiu de Tai chi, declicul reconfigurând ceea ce vedeam în spiritul Tao Te Ching, aşa cum (şi atât cât) l-am înţeles, esenţializat în forma unui haiku pentru fiecare dintre cele 81 de capitole. Şi, desigur, în conjuncţie cu Yi Jing, adică, simplu, Cartea prefacerilor.
Dintr-o dată totul se reaşază într-un cadru de o linişte benefică şi îmi este mai uşor să trec pragul începutului dur al dimineţii transformării lui Gregor. Format într-o mentalitate grevată de preconcepţii, mi-e greu să privesc noul chip al eroului. Sunt şi eu din familia sa. Dar, prin Tao, am şansa de a recalibra imaginea, şocul se atenuează, pot gândi la schimbările care ne însoţesc şi ne definesc viaţa, oricât le-am ignora în goana cotidianului privit dintr-un sistem relativ de referinţe, el însuşi în mişcare. Continuă.
Wu Hsing-Kuo a apelat adesea la titluri canonice din cultura occidentală pentru a le reprezenta în maniera tradiţională a operei din Beijing (jingju), aceea dinaintea revoluţiei culturale. A făcut asta prin compania pe care a fondat-o în Taiwan, Contemporary Legend Theatre, în baza unui principiu. "Cred că o combinaţie de operă clasică, occidentală, şi interpretare în stil jingju ar fi în folosul acestui tip de teatru, într-o epocă a schimbărilor accelerate. Ne ajută să exprimăm calitatea artei contemporane. Nu mai este suficient să 'moştenim' de la înaintaşi. Trebuie să creăm noi genuri care să devină o nouă 'moştenire'." Dincolo de ineditele controverse, cu 'nativişti', cărora trebuie să le facă faţă în spaţiul său cultural, melanjul propus de el îmi apare chiar ca o îmbogăţire a interpretării dramatice. Singur pe scenă, într-un recital, destul de lung, de măiestrie, cel puţin din perspectiva europeană, a oferit o adaptare a nuvelei pe care Kafka a publicat-o în 1912. Pe un libret semnat de Chang Ta-chuen vine muzica lui Wang I-yu şi, conform formatului ales, Wu Hsing-Kuo construieşte personajele standard din maniera jingju, respectiv Sheng, personajul masculin principal, Dan, superb rol principal feminin, Jing şi Chou, personajul secundar şi, respectiv, clovnul, în alternarea unui final dinamic. Dar îmbină clasicul cu modernul. Pe de-o parte foloseşte elemente de costum tradiţional, pe de alta lasă şi imaginea liberă a actorului modern, fără niciun semn distinctiv, în metafora individului comun. Etalează fascinanta panoplie de gesturi şi mişcări jingju, dar intercalează proiecţii video, încărcate cu poezie şi oferind, pragmatic, răgaz pentru schimbarea costumului, a personajului. De altfel spectacolul începe cu segmentul obsesiv al unor secvenţe cu o animaţie ca o explozie de cerneală. Un recurs la Geneză. Sunetul are o frecvenţă redusă, o umbră se agită până la a deveni silueta unui om, Wu Hsing-Kuo însuşi se arată pe sine când jocul proiecţiei video ni-l dezvăluie aşezat, ca în aşteptarea poveştii. O pasăre albă îşi poartă mesajul dintr-o parte în alta, repetat în spectacol. Aşa cum un soare negru traversează neliniştitor. Spectacolul este puternic din acest punct de vedere, Ethan Wang fiind responsabil pentru visual design.
Prima apariţie a metamorfozatului Gregor aduce percepţia uimitoare a unei construcţii metalice. Poate fi sentimentul unui implacabil. Abia apoi apare culoarea, îndulcind senzaţia. Şi mereu induc un fior cele două pene lungi, arcuite pe spate. Marţialitatea tradiţionalelor pene lingzi este însoţită de costumul-carapace amintind de armura unui samurai. "Păsările şi bestiile visează împreună/ Tufele şi copacii cresc împreună/ Totul e un întreg/ Iar eu sunt acela" - încadrarea Tao. Dansul ca un joc, Gregor amuzându-se de propria înfăţişare, expunând-o cu încântare celor ce vor să o vadă, încălţările tradiţionale, cu talpă groasă, semnificând demnitatea şi stabilitatea purtătorului. Cu inocenţă şi seninătate metamorfoza este luată ca atare. "Fiecare răsărit e o provocare, fiecare viaţă e un compromis" pune de la început reperele unui bun simţ care armonizează lucrurile. Muzica, şi ea din instrumente tradiţionale, punctează printr-un gong versul concluzie. Uşor, uşor, decorul, creat de Lin Keh-hua, se configurează în camera lui Gregor, o cameră ce devine a unei captivităţi. Uşa este simbolul unei bariere pe care unii o trec cu înţelepciune şi pe care alţii o trântesc cu furie. Wu Hsing-Kuo valorifică numele familiei, Samsa, prin altă referinţă spirituală majoră: "Nimeni nu poate scăpa de Samsara". După simbolicele bătăi nervoase uşa, deschizându-se, dă drumul unei revărsări de lumină orbitoare însoţită de o suită de fapte nefericite. "Un copil e aruncat afară, să plângă". Urmează naraţiunea inclusiv printr-o fascinantă mişcare a palmelor ori a picioarelor ce se agită precum în cazul unui gândac răsturnat pe spate.
Scena personajului feminin este ca o piatră preţioasă într-o montură a unui orfevru. Ritualul cosmetic, cu focalizarea pe chip, schimbându-se subtil, gesturile de aducere în atenţie a faldurilor de mătase, jocul evantaiului, îmbinând şi aici imagini din stampele Extremului Orient cu aerul anilor de jazz. "Strălucită dimineaţă, minunată scenă! Apatică inima." Scena e dominată de un portocaliu pal, estompat, decorul este o formă de relief simbolic valorificată în ceea ce presupune ascensiunea şi trecerea peste un hău pe o punte ca o încercare. Apoi florile pastelate ale costumului infuzează spaţiul şi din nou palmele sunt mişcare, a unor fluturi, pe când chipul se dedică unei măşti. Tabloul viu colorat, pătrunzătorul roşu al tinereţii, sugerează parcursul Gretei în urma metamorfozei. Wu Hsing-Kuo surprinde apoi prin adaptarea celorlalte personaje tradiţionale, pe de-o parte prin adoptarea unor costumaţii occidentale moderne, pe de alta apelând chiar la proiecţia video ce pune în relaţie un personaj filmat cu un personaj pe scenă. Pe ecran este omul în frac, declamând, fără asimilare reală, şi lăsând să se vadă asta, compasiunea şi regretul pentru greşelile ce i s-au făcut lui Gregor. Are cu sine şi mărul folosit cu agresivitate de către tată. Ca la un discurs cu dublu palier de mesaj, personajul comic din jingju mimează sensul blajin şi gesticulează acid.
"Trezeşte-te! Fii curajos!" şi simţim toată ipocrizia nu doar a unui sistem ci aceea proprie multora dintre noi. Dar cum adesea lucrurile sunt mai complexe decât suntem tentaţi să decretăm, personajul 'Chou', clovnul, porneşte de la o remarcă duios-amară, "Gregor îşi aminteşte familia cu mult drag" spre a nu accepta sfârşitul. "Trezeşte-te, fii curajos!" este imboldul tardiv dar clovnul, unul care foloseşte dubla mască a teatrului la modul virtual, joacă o ultimă scenă profundă, a încercării utopice de resuscitare a lui Gregor. Luând în spate trupul inert, îl poartă până sus pe stâncă, o Golgotă a mereu întârziatei înţelegeri a lucrurilor. O clipă sus, o panoramă a lumii "Eşti fericit acum?", absenţa unui răspuns, coborârea. Şi ochii mari, de insectă, imobili peste creştetul clovnului ce pare a se metamorfoza, ca într-un gest de salvare cu preţul propriei vieţi. "Nu pot face asta, sunt epuizat."
Ritualul funerar este la rândul său o ţesătură de simboluri. Gesturile de lepădare a cămăşii, ca o scuturare de aripi, închinarea cu tot trupul la pământ, cu faţa în jos, paşii de mai apoi, gestul cornului din frunte, amintindu-mi de Rinocerii lui Wilson, fâlfâit de pasăre şi aşteptarea din faţa uşii. A eternei uşi.
Spectacolul acesta, văzut în ediţia online a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu 2020, mi-a dat prilejul să înţeleg firesc, raţional, un lucru simplu:
"Cine n-are dorinţe, vede esenţa lucrurilor.
Cine are dorinţe, vede doar manifestarea lor."
Ce fac, însă, dincolo de gândul acesta limpede... e doar nădejdea că vocea lui Wu Hsing-Kuo va avea un efect profilactic pentru o posibilă dimineaţă 'gregoriană'.
Descarcă programul FITS 2020 aici..