iulie 2020
Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, 2020
Campania de imagine şi tema celei de-a 15-a ediţii a Festivalului de Teatru Tânăr Ideo Ideis lansează o provocare deschisă, către adolescenţi şi noi toţi deopotrivă, una care să transforme scenariul viitorului pe care şi-l doresc în realitate: Suntem datori cu o revoluţie!

În luna iunie 2020 Ideo Ideis a lansat către adolescenţi un dialog despre schimbare şi cum este ea văzută prin ochii lor. Peste 100 dintre ei au vorbit despre ce ar schimba la ei înşişi, la oraşele în care locuiesc, cum au acţionat până acum şi cum ar suna pentru ei un referendum în România. Răspunsurile lor au dat glas unor probleme actuale şi au accentuat faptul că sunt conectaţi la nevoile comunităţilor din care fac parte: reforma sistemului de educaţie, poluarea, violenţa domestică, educaţia sexuală, accesul la cultură, identitatea de gen sunt câteva dintre subiectele care îi frământă pe majoritatea.

Chestionarul aplicat de Ideo Ideis a arătat că vocea adolescenţilor lipseşte din spaţiul public - deşi 80% sunt încrezători în puterea lor de a contribui şi de a schimba ceva la lumea din jurul lor, mai puţin de 10% trec la acţiune.

"Două dezbateri importante au trecut recent prin spaţiul public: educaţia sexuală şi studiile de gen. În ambele cazuri au avut ceva de spus politicieni, populişti, preoţi şi, în general, adulţi din posturi cât mai diverse. Au lipsit aproape cu desăvârşire vocile celor atinşi direct de subiecte - elevi şi studenţi. 'Suntem datori cu o revoluţie' este răspunsul la această situaţie. Lucrurile se schimbă implacabil şi în societatea românească. Dar se schimbă încet. Pentru o schimbare de viteză este nevoie ca tinerii să nu mai tacă. Încercăm în campanie să facem portretul unei generaţii ideale, care îşi apără ideile în care crede.", a declarat Bogdan Theodor Olteanu, directorul campaniei de imagine.

Ideo Ideis #15 le propune adolescenţilor să privească atent la lumea din jurul lor, să chestioneze zonele în care prezentul nu oglindeşte valorile în care cred şi să caute dincolo de răspunsurile-şablon sau promisiunile fără fond. Ediţia aniversară din 2020, un an al provocărilor din toate punctele de vedere, le propune să transforme indignarea în acţiuni, astfel încât să pună pe agenda publică subiecte precum incluziunea, egalitatea, educaţia, libertatea de a face alegeri şi, astfel, să creeze "un nou normal" potrivit nevoilor lor.


Timp de 14 ani Ideo Ideis a oferit tinerilor care i-au trecut pragul puncte de plecare şi idei de unde pot porni în căutarea răspunsurilor. 2020 devine megafonul prin care îşi pot face vocea auzită şi pot contribui la un prezent mai onest, unul de care suntem cu toţii responsabili.

Spotul oficial al ediţiei cu numărul 15 a fost conceput de o echipă compusă dintr-un mix de alumni Ideo Ideis şi oameni implicaţi în povestea festivalului încă de la începuturile ei. Astfel, scenariul şi regia sunt semnate de Bogdan Theodor Olteanu, pentru al 6-lea an consecutiv. Filmările şi şedinţa foto pentru poster au avut loc la RECUL, fotograful pentru afişul oficial al ediţiei 15 este Lavinia Cioacă, una dintre persoanele aflate în echipa de start a festivalului şi fotograf oficial al ultimelor ediţii, grafica posterului este realizată de Adriana Guţă - art director Ideo Ideis, iar imaginea clipului este semnată de Adi Bulboacă şi Sorin Florea. István Téglás, unul dintre mentorii din 2020 şi trainer la mai multe ediţii anterioare, a coordonat coregrafia, în timp ce costumele au fost asigurate de Gabriela Piţurlea. Montaj: Sorin Florea. Muzica: Adrian Piciorea.

Actorii, alumni Ideo Ideis, sunt în prezent cu toţii studenţi la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale": Eva Cosac, Daria Pentelie, Teodora Dincă, Bogdan Bogdănoiu şi Cristian Robe.

Ideo Ideis #15 se întâmplă anul acesta, în perioada 5 - 9 august 2020, în Alexandria, Bucureşti, Baia Mare, Botoşani, Buzău, Câmpina, Roman, Sibiu şi Timişoara.
Ne puteţi urmări pe:
www.ideoideis.ro | FB: ideoideis | Instagram: @ideoideis

Ideo Ideis este un festival cultural pentru comunitate şi, în acelaşi timp, un eveniment dedicat procesului de educaţie non-formală pentru tinerii liceeni din România. Structura festivalului este unică în peisajul festivalurilor de teatru din ţară şi are rolul de a-i ajuta pe participanţi să-şi îmbunătăţească abilităţile de comunicare, să capete încredere în ei înşişi şi să interacţioneze cu tipuri de modele relevante pentru dezvoltarea lor personală şi profesională.
Ideo Ideis este un proiect organizat de Asociaţia T.E.T.A. Proiect Cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.
Partener de tradiţie: Primăria Alexandria
Parteneri: V7 Capital, ASAP, Fundaţia Dreptul la Educaţie
Cu sprijinul: Conciato, Aurelian Săndulescu, AIVI Media.Hub, Tzitzi Poc, Zaiafet, ON Institute, Ziua Mintzii, Funky Citizens, In a Relationship, Forum Apulum, Teatrul Tineretului.
Parteneri media: Rock FM, Adevărul, Dilema Veche, Historia, Radio România Cultural, IQAds, Scena 9, Şcoala 9, VICE, Observator Cultural, Ziarul Metropolis, Life.ro, Urban.ro
Partener monitorizare: Zelist


0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus