În 2020, Ideo Ideis s-a schimbat mult din motivele binecunoscute, se va desfăşura în nouă oraşe diferite şi şi-a schimbat inclusiv modalitatea de selecţie - de la tradiţionala filmare a spectacolului la filmuleţe realizate în izolare, cu câte un membru al familiei - tip colaj.
Alberto Păduraru: Cine eşti, încotro te îndrepţi şi unde aştepţi Ideo 2020?
Ştefan Duminică: Sunt Ştefan Duminică, mă îndrept spre anul întâi de facultate şi spre fericire, sper. Aştept Ideo la Roman.
A.P.: Când auzeai cuvântul schimbare mai demult - la ce te ducea cu gândul prima dată?
Ş.D.: Când eram mai mic decât sunt acum, cuvântul schimbare mă ducea cu gândul la o anumită stare pe care o aveam când îmi cumpărau ai mei lucruri noi. Fiecare şapcă nouă sau fiecare pereche de blugi mă făcea să mă simt altfel, fapt care era echivalent pentru mine cu schimbarea.
A.P.: La ce te duce cu gândul acum acelaşi cuvânt?
Ş.D.: În mod ciudat cuvântul asta mă trimite şi acum la aceeaşi stare, doar că adaptată la vârsta pe care o am şi de data asta nu se mai aplică neapărat la lucrurile materiale noi pe care mi le însuşesc. Acum cuvântul schimbare mă duce cu gândul la starea pe care o am când cunosc oameni noi, când iau decizii importante pentru viitorul meu, sau când îmi iau o pereche de blugi din banii mei.
A.P.: Ideo e unul dintre puţinele checkpointuri de vară de care e puţin probabil să nu fi auzit măcar odată. Cu ce gânduri aşteaptă oraşul tău experienţa Ideo? Ce zic prietenii, adolescenţii, adulţii?
Ş.D.: Deşi m-am bucurat foarte tare că vine Ideo la Roman, am fost totuşi pesimist în ceea ce priveşte reacţia comunităţii referitoare la festival din cauza unor experienţe din trecut. Mi-au fost infirmate aşteptările negative şi depăşite aşteptările pozitive, ceea ce mă bucură. Am aflat că există adolescenţi care au auzit de la noi, cei din trupă, de Ideo şi s-au înscris ca participanţi individuali fiind foarte încântaţi de experienţă. Majoritatea prietenilor mei depăşesc vârsta limită pentru a participa la ateliere şi la tot ce va implica Ideo în 2020 şi dezamăgirea pe care am resimţit-o din partea lor mă bucură într-o anumită măsură, pentru că realizez astfel ce fel de prieteni am.
A.P.: Dacă tot stăm sub semnul schimbării în perioada asta, e firesc să vină vorba şi de adaptare. Ce e adaptarea pentru tine, cum funcţionează? Cum ai rezuma experienţa lunilor din urmă - ce simţi că ai pierdut şi ce ai câştigat?
Ş.D.: N-aş şti să definesc adaptarea. Mi se pare uneori, totuşi, că mi se întâmplă în fiecare zi. Bineînţeles, în perioada asta s-a întâmplat mai mult decât oricând. Rezumând experienţa lunilor din urmă aş zice că ele au fost un rezumat al lunilor care trebuiau să se desfăşoare normal. Primele săptămâni au fost mai dificile, tocmai din cauza adaptării, dar apoi am intrat din nou, personal, într-o rutină. Nu mi se pare că am câştigat nimic, deşi poate ar fi trebuit. Am ratat încă o ocazie. De pierdut, mi se pare că am pierdut extrem de mult timp şi extrem de multe experienţe. Eh, uite, am şi câştigat unele experienţe. Nu le-aş compara totuşi cu cele pe care le-aş fi trăit dacă n-ar fi existat această situaţie. Aproape am pierdut ultimul an în care pot participa în mod legitim la festivalurile de teatru. Mulţumesc, Ideo, că nu s-a întâmplat, totuşi.
A.P.: Dacă ai putea - temporar - să organizezi / reorganizezi tu orice în comunitatea ta (la oricare vrei să te raportezi - şcoală, oraş, grup de prieteni etc.), cu ce ai începe şi de ce? Care e rezultatul ideal al procesului?
Ş.D.: Aş începe, în mod ironic, cu o mai bună organizare efectivă. Mi se pare că în majoritatea structurilor sociale din care fac parte asta e o problemă cât se poate de importantă: dezorganizarea. Niciodată nu ajunge nimeni la timp când e nevoie, suntem anunţaţi că vom fi programaţi să ne luăm diplomele de bacalaureat şi de fapt nu ne mai anunţă nimeni nimic şi mergem când vrem noi, sau stabilim detaliile unei anumite activităţi pe ultima sută de metri. Nu ştiu cum aş putea să rezolv această problemă. Fac parte din problemă, momentan. Poate ar trebui să încep cu mine. Ăsta e rezultatul ideal: toată lumea va şti exact ce are de făcut, când şi cum. Foarte frumos.
A.P.: Ce îţi lipseşte cel mai mult de la un spectacol de teatru (fizic)? (dacă închizi ochii şi te trezeşti brusc într-o sală plină - care e primul lucru pe care îl simţi?)
Ş.D.: Îmi lipseşte momentul în care se sting luminile din sală şi se face linişte. Dacă închid ochii şi mă trezesc într-o sală plină asta simt. Aglomeraţie, gălăgie şi un moment brusc în care se linişteşte toată lumea, se sting luminile de sală şi se trage cortina. Îmi mai lipsesc şi aplauzele şi chestia aia care se întâmplă între liniştea din sală de la început şi aplauzele de la final.
A.P.: Ce aşteptări ai de la ediţia 2020 a festivalului?
Ş.D.: Mă aştept ca după ce se termină ediţia 2020 să regret că am terminat liceul şi că nu voi mai avea parte de experienţa de participant în cadrul unui festival de teatru tânăr.