Practic, lângă cele trei titluri, stă foarte bine şi Dragonul de aur, montat de regizoare în 2019 la Teatrul Andrei Mureşanu Sfântu Gheorghe, pe textul lui Roland Schimmelfenning. Cu care, de altfel, Domeniul luptei împarte, pe lângă tematică, şi locul de baştină al protagoniştilor: Asia.
Personajul foarte promiţătorului Alex Popa vine din Nepal. În România, la o fabrică de confecţii, unde munceşte 7 din 7 pentru a strânge banii necesari construirii unei case acasă. Acolo unde îl aşteaptă soţia, fiul, părinţii şi multe alte rude. Care se bazează pe banii câştigaţi de el pentru a visa o viaţă mai bună.
Adică, România e pentru Nepal ce e Germania pentru România. Nu că muncitorii nepalezi nu ar visa şi ei la Germania. Doar că, pentru ei, România şi vecinele sunt borne mult mai uşor de atins.
Domeniul luptei începe cu "Imaginează-ţi", un cântec / song de grup, pe versuri ce oglindesc faimosul Imagine al lui John Lennon. Oglindesc, adică sunt pe dos. Tot ce e iluzie intens umanistă în cântarea Beatles-ului e anti-iluzie masiv cinică în cea a celor 5 actori bucureşteni. Pare că a existat o epocă în care ne fixam idealuri ce pretindeau binele comun. Acum, traversam un ev în care visele sunt intens egolatre. Totul pentru noi şi-ai noştri. Pentru restul, nimicul. Sau, mă rog, picul necesar cât să ne întreţină visul de prosperitate.
Conform tradiţiei spectacolelor Catincăi Drăgănescu, fiecare dintre cei 5 actori (Alex Popa, Cezar Antal, Nicoleta Lefter, Alex Ştefănescu, Valentina Zaharia) joacă multiple roluri, ritmul e alert, schimbările de ton bruşte. Adresarea se face cel mai adesea către public, la microfon. Elementele de scenografie (Gabi Albu) susţin ideea de muncă repetitivă, dezumanizantă, automatizabilă.
Stilul de teatru de social practicat de Catinca e pe cale să se clasicizeze. Scriitura curge coerent, metaforele subliniază isteţ sensul general, textul evită rezolvările facile, privilegiind meditaţia asupra unui rău suprastructural, ce pluteşte pe deasupra naţiilor şi indivizilor, otrăvind, insidios, istoria şi biografiile. Singur, pasajul de final din Domeniul luptei, evocând destinul tragic al unui tânăr chinez fascinat de România, pare adăugat cumva forţat.
Oricât ne-ar părea (celor trecuţi de 40 de ani) de revolută, expresia "exploatarea omului de către om" are deplină acoperire în realitatea imediată. Developată cu asupra măsura în zona muncitorilor deloc şi slab calificaţi străini (de oriunde ar veni, în oricare ţară ar ajunge), ea priveşte toţi ocupanţii unei funcţii ce dă putere asupra semenilor: patronii de fabrici, cei ai companiilor de recrutare, şefii de echipă din cadrul fabricilor, etc.
Domeniul luptei ne aşază acest lanţ al slăbiciunilor / puterniciunilor în faţă, lansându-ne, implicit, întrebarea dacă nu cumva contribuim şi noi la dânsul prin activităţile şi pasivităţile noastre zilnice.