iulie 2020
Zilele Teatrului unteatru, 2020
Ediţia aniversară Zilele unteatru - festival anual de teatru, muzică şi prietenie, organizat în perioada 17-26 iulie 2020 la Roaba de cultură din Parcul Herăstrău, a debutat cu o serie de reprezentaţii şi concerte sold-out, reunind pe aceeaşi scenă câteva dintre cele mai iubite spectacole din repertoriul unteatru. Aproape o mie de spectatori au participat în ultimele zile la evenimentele programate în cadrul acestei ediţii, şi alte câteva sute vor urmări, în ultimul weekend de festival, premierele şi concertele în aer liber, organizate în condiţii de siguranţă, cu respectarea tuturor regulilor de protecţie şi siguranţă.


Vineri, pe 24 iunie 2020, de la ora 19:00, pe cea de-a doua scenă amenajată în spaţiul de festival, vor concerta artiştii de la Fără Zahăr, deja prieteni vechi unteatru. O altă prezenţă constantă în festival, Auăleu va cuceri publicul, de la ora 22:00, cu o reprezentaţie specială a spectacolului Mioriţa - o adaptare hipnotizantă a celei mai semnificative opere populare româneşti. Invitaţii speciali sosiţi din Timişoara vor deschide şi seara de sâmbătă, 25 iulie 2020, cu Ferma, spectacolul muzical care a inaugurat şi sala de concerte din sediul unteatru, în urmă cu cinci ani. Dramatizare realizată de Ovidiu Mihăiţă după romanul Ferma animalelor, spectacolul a fost prezentat în ultimii ani pe scenele festivalurilor din întreaga ţară. În aceeaşi zi, de la ora 17:00, spectatorii din întreaga lume sunt invitaţi să urmărească online, pe pagina de facebook unteatru, spectacolul Proof, oferit de Fashion Days. Dana Rogoz, Marian Râlea, Florentina Ţilea şi Ionuţ Vişan vor ajunge în casele tuturor iubitorilor de teatru în povestea regizată de Andrei şi Andreea Grosu.

Din Nepal la Slatina, apoi ȋn sudul Italiei via Bucureşti, de la manufacturat confecţii la lucratul ȋn şaormerie, de la anvelopat blocuri la recrutare, Domeniul Iuptei, cea de-a treia parte din trilogia migraţiei - un proiect personal al regizoarei Catinca Drăgănescu, urmăreşte povestea unui tânăr asiatic aflat ȋn căutarea soluţiei pentru o viaţă mai bună ȋn Europa. Spectacolul prezentat în premieră sâmbătă seară, de la ora 21:30, ia forma unui basm urban şi imaginează povestea ca o experienţă de devenire. La limita dintre documentar şi ficţional, Domeniul luptei este o fabulă a lumii contemporane ȋn care tigri, bivoli şi oameni se luptă pentru a supravieţui. Din distribuţie fac parte actorii: Cezar Antal, Nicoleta Lefter, Alex Popa, Alex Ştefănescu şi Valentina Zaharia. Proiectul este co-finanţat de AFCN.


"Domeniul luptei este un spectacol-caleidoscop. Ne-am propus să le oferim spectatorilor o pluri-perspectivă asupra subiectului şi o veritabilă experienţă teatrală. Cu sensibilitate, precizie şi umor, o echipă de cinci actori - orchestră aduce pe scenă a lume bogată şi colorată, la limita dintre realitate şi fantezie. Spectacolul ȋncheie nu numai un periplu tematic, ci şi unul estetic. Cristalizează nu numai un discurs, ci şi o viziune despre teatru, care poate fi actual şi social ȋn aceeaşi măsură ȋn care este teatral şi estetic.", subliniază creatoarea spectacolului, Catinca Drăgănescu.


Ultima zi de festival se deschide cu un spectacol pentru publicul tânăr şi foarte tânăr. E ora de păpuşi! îi invită la joacă, sub îndrumarea actriţei Ana Crăciun-Lambru, pe micii spectatori, cu o poveste plină de umor despre prietenie, empatie, grija pentru animale şi împlinirea viselor cu orice preţ. Cei mici vor face cunoştinţă apoi şi cu Izi, o căţeluşă prietenoasă şi extrem de curioasă.


Cele mai fredonate piese din repertoriul byron vor putea fi ascultate duminică, pe 26 iulie, de la ora 19:00. Nelipsiţi de Zilele unteatru, artiştii ne vor bucura şi în acest an cu prezenţa lor magnetică, într-un concert spectaculos oferit de Fashion Days. Tot ei semnează şi coloana sonoră a clipului aniversar unteatru, care include imagini din toate cele peste 60 de spectacole jucate în ultimii 10 ani pe scena teatrului independent.


Ediţia aniversară Zilele unteatru se va încheia la înălţime, de la ora 22:00, cu mult aşteptata premieră oficială a spectacolului Noaptea bufonilor, o versiune scenică proprie a regizorului Alexa Visarion, după texte de Cehov şi Shakespeare. În rolurile principale, doi actori emblematici pentru scena românească şi o întâlnire artistică inedită: Marian Râlea şi Richard Bovnoczki.



Despre unteatru
Un proiect independent lansat în urmă cu 10 ani, unteatru s-a remarcat în peisajul cultural autohton prin producţii de calitate, apreciate nu numai de publicul bucureştean, ci şi de juriile marilor festivaluri de profil. O întreagă comunitate de artişti s-a format de-a lungul timpului în jurul acestui spaţiu construit din dorinţa de a oferi un mediu al libertăţii totale de exprimare prin teatru. În 2019, unteatru a fost distins cu Premiul de excelenţă UNITER - cea mai importantă recunoaştere oferită unei instituţii artistice de către profesioniştii din lumea teatrului. În tot acest timp, proiectul s-a susţinut exclusiv din şi prin vânzarea de bilete, cele mai multe dintre spectacole fiind produse cu resurse minime, din dragoste pentru teatru.


Despre Roaba de Cultură
Proiectul Roaba de cultură este dezvoltat de Asociaţia Green Revolution şi este o oază de linişte şi bună dispoziţie în natură, în parcul Herăstrău, zona Pescaruş, unde publicul poate descoperi activităţi dintre cele mai diverse: muzică, sport, workshop-uri şi activităţi de dezvoltare personală, teatru, film. Roaba de cultură beneficiază de sprijinul ALPAB (Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti) şi se desfăşoară în perioada iulie - septembrie 2020. Accesul în zona Roabei de cultură este liber şapte zile pe săptamână şi cu acces Wi-Fi gratuit.

***
Festivalul Zilele unteatru este un proiect organizat de unteatru, cu sprijinul Ministerului Culturii.
Parteneri: Fashion Days / Parteneri de ospitalitate: Residence Hotels / Găzduit cu generozitate de: Roaba de Cultură / Plăcut de: Radio Guerrilla / Parteneri media: Agerpres, Radio România Cultural, Ziarul Metropolis, Urban.ro, Cultura la dubă, noi3.life, LiterNet, BookHUB, Munteanu.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus