Studii: Facultatea de Teatru şi Film, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Participă la Gala HOP 2020, la secţiunile Individual şi Grup, cu momentele Pe lună, respectiv Conflictual şi Pe lună.
Răzvan Rocaş: Cum te-ai descrie din punct de vedere artistic?
Iulian Trăistaru: Sunt ceea ce s-ar numi un începător; nu am prea multă experienţă, dar sunt nerăbdător să explorez, să încerc. Cred că asta e bine.
R.R.: Ce este şi ce nu este teatrul?
I.T.: Nu am nici cea mai vagă idee. De 3 ani caut răspunsul la această întrebare, dar fiecare descoperire aduce cu ea încă 100 de întrebări noi. Şi mă bucur că e aşa - dacă aş şti răspunsul, n-aş mai avea ce să caut.
R.R.: Care crezi că sunt calităţile care te recomandă pentru actorie?
I.T.: În mod cert, încăpăţânarea. Dacă fac ceva ce cred că e prost, simt că trebuie să muncesc până îmi iese bine. Mi s-a întâmplat (nu de puţine ori) ca un moment / un rol să rămână prost chiar şi după a 100-a repetiţie (poate exagerez, poate nu; am pierdut numărul repetiţiilor proaste, sincer); dar mă consolez cu gândul (aproape utopic) că într-o bună zi, momentul / rolul îmi va ieşi perfect.
R.R.: N-a fost un an prea bun pentru teatru într-un cadru cultural şi-aşa instabil: ce te motivează să continui? Ce speranţe ai de la meserie şi de la viitor?
I.T.: Nu cred că, în cazul meu, mai poate fi vorba de motivaţie. Nu pentru că nu aş fi motivat, ci pentru că ştiu foarte bine că nu aş putea face altceva. Asta e meseria pe care mi-am ales-o; mi s-ar părea puţin ciudat să am nevoie de motivaţie. Într-adevăr, nu a fost un an prea bun pentru teatru, dar această situaţie mi se pare benefică pentru breaslă. În filmul Scent of a Woman, Al Pacino are o replică: "When the shit hits the fan, some guys run and some guys stayˮ. Cred că asta se întâmplă şi cu noi acum: e o situaţie foarte dificilă, rămâne de văzut cine se luptă şi cine nu.
R.R.: Un exerciţiu de imaginaţie / speculaţie: Cum crezi că va arăta teatrul în 6 luni, în 5 ani şi în 20 de ani?
I.T.: 6 luni: se vor găsi metode noi şi performante de a face teatru online. / 5 ani: bucuroşi că nu se mai află în faţa unui ecran, actorii vor preţui fiecare secundă petrecută pe scenă, alături de colegi, în faţa publicului. / 20 de ani: poveştile despre teatrul online vor circula ca nişte poveşti cu fantome; vor fi spuse noaptea, la lumina slabă a unui reflector, sau vor fi folosite ca să sperie actorii care întârzie la repetiţii.
R.R.: Ce ai păstra şi ce ai schimba la teatrul din ţara noastră?
I.T.: Aş păstra calitatea şi aş concedia cantitatea. De asemenea, aş amenda pe oricine postează (pe social media) poze / filmări din spectacole / de pe scenă / din teatru care nu folosesc la promovarea unui spectacol / act artistic.
R.R.: Eşti din nou în ziua admiterii la facultate: ce lucru pe care l-ai învăţat în anii aceştia ai fi vrut să-l ştii de atunci?
I.T.: Nimic în plus, sincer. Dacă m-aş întâlni cu Iulian care se plimba de colo-colo pe holul din faţa sălii, aşteptând să intre, respirând greu din cauza emoţiilor, i-aş spune: "Fă ce crezi tu că e bine. Nimic mai mult, nimic mai puţin.ˮ
R.R.: Actorul trebuie să fie o voce activă în problemele actualităţii politice şi sociale ale momentului sau ar trebui să se exprime doar pe scenă?
I.T.: Cred că actorul este o voce activă tocmai atunci când e pe scenă. Mi se pare puţin ciudată separarea asta; ca şi cum teatrul nu ar ridica probleme care ne privesc direct pe noi, oamenii. Doar pentru că se folosesc (de obicei) scenarii / subiecte fictive (poveşti), nu înseamnă că ceea ce se întâmplă pe scenă nu are legătură cu viaţa noastră de toate zilele.
R.R: Care sunt punctele tari şi punctele slabe ale noilor generaţii de artişti?
I.T.: Cred că noile generaţii tind să aibă o viziune destul de nonconformistă asupra artei; se caută idei noi, forme de expresie noi, iar asta mi se pare un lucru foarte bun. Pe de altă parte, actorul Sorin Leoveanu spunea într-un interviu că tinerii actori "nu au exerciţiul seriozităţiiˮ; sunt în mare măsură de acord cu dumnealui.
R.R.: Ce aşteptări ai de la această ediţie HOP? Ce crezi că s-ar putea / ar trebui să se întâmple apoi?
I.T.: Vreau să mă fac văzut de cât mai mulţi oameni şi mi-aş dori să "ajungˮ la fiecare om care se uită la mine - realist vorbind, nu mă pot aştepta la mai mult de atât. Dacă, după Gala HOP, mi s-ar propune un proiect, ar fi excelent. Dar asta nu mai ţine doar de mine.
R.R.: Cât de compatibil eşti / te simţi cu teatrul-dans?
I.T.: Destul de compatibil ca să trec de preselecţii:). Nu sunt acrobat, nici balerin, nici dansator, dar cred că mă descurc onorabil.
R.R.: Cât de des dai scena pentru un loc în mijlocul publicului? Cum se vede un spectacol prin ochii unui actor-spectator?
I.T.: N-aş da niciodată scena pentru un loc în afara ei, oriunde ar fi acel loc. Când merg la spectacole, nu mă pot "bucuraˮ pe deplin, pentru că sunt foarte atent la cum joacă actorii. După un timp, devine obositor.
R.R.: Cât de relevantă mai este critica de astăzi pentru tine ca actor / actriţă?
I.T.: Dacă te referi la critica "profesionistăˮ, nu ştiu, pentru că nu am prea fost văzut de critici, deci nu s-a prea scris despre mine / spectacolele în care joc. Dar cred că punctul de vedere al unui critic ar trebui luat în calcul întotdeauna.
R.R.: Ce te încântă? Ce te întristează? Ce îţi oferă satisfacţie? Ce te dezamăgeşte?
I.T.: Mă încântă să am în jurul meu oameni de la care pot învăţa. Lucrul la o scenă / un personaj îmi oferă satisfacţie (deşi, recunosc, sunt momente în care acest lucru devine al naibii de greu şi de frustrant). Mă întristează profund lipsa de interes, indiferenţa.
R.R.: O zi, o personalitate: pe cine ai alege şi de ce?
I.T.: Aş merge oricând să-l văd pe Benedict Cumberbatch cum repetă. Sunt foarte curios cum arată la el o primă lectură a textului, un prim contact cu scena, un prim contact cu publicul.
R.R.: Ce mesaj ai pentru public?
I.T.: Când veniţi la teatru, nu uitaţi să vă luaţi cu voi ochii, urechile şi sufletul. Ah, şi o mască.