Teodora Daiana Păcurar cu al său moment intitulat înDOIeşti a surprins audienţa prin coregrafie şi printr-un univers sonor neaşteptat, care a spart orice fel de convenţie. Colindul românesc pe ritmuri arhaice Ia sculaţi gazde, nu dormiţi a reuşit să se întrepătrundă cu temele esenţiale ale discursului: moartea şi iluzia bogăţiei. Paradoxal, credoul în implacabilul morţii poate aduce o viaţă blândă, după spusele concurentei. Acurateţe în plan fizic; gestualitate cursivă, dublată însă, de uşoare stridenţe ale cromaticii vocale.
În prezentarea Dialogului cu D, Georgiana Vişan aduce în prim plan un dans care emană senzualitate, prin mişcări circulare, pe o muzică cu influenţe psihedelice. Jocul cu umbrele şi cu propria vestimentaţie, amplifică atmosfera vibrată de replici robuste: "Pentru trădări ai leacuri?". O întrebare retorică, puternic împregnată de spirit. În economia coregrafiei, jocul cu propria coadă capătă prestanţa unui simbol ezoteric.
A urmat Cât mai aproape de mine... când nu pot să fiu eu al lui Răzvan Omotă. El o oferă publicului experienţa mai multor registre afective, exprimate prin patos verbal şi inserţii de umor. Inflexiuni folclorice, cu mişcări bine controlate, iarăşi, o imagine contrastantă, acompaniată de instrumentul vocal. Sugestia uşii devine o metaforă a imprevizibilului, de care eul se apropie cu teamă.
Cristina Tudor cu Venim din... Şi suntem... s-a exprimat prin mişcări incitante, devenite avataruri ale senzualităţii feminine. Prin aluziile la cabaret, ea compune o lume iluzorie a plăcerii, un veritabil paradis artificial. Mişcarea şi glasul tind să se omogenizeze, însă nu până la capăt, pe alocuri, tehnicul devansând emoţia.
Prin Shakespeare & GENDER, Dragoş Ioniţă propune o lucrare cu un umor bine măsurat. Primul care a optat pentru o partitură comică, îşi însuşeşte simultan simbolul femeii şi al bărbatului prin două accesorii vestimentare relevante. Asumarea dualităţii a fost bine studiată, cu tact şi precizie. O interpretare ironică a ceea ce mai înseamnă dialogul dintre doi îndrăgostiţi.
Secţiunea Grup a adus în concurs de această dată două echipe. Momentul Unu pe doi (Ana Baciu şi Bianca Temneanu) formulează nebunia printr-un "strigăt de broscoi". Conflictul dublei ipostaze a identităţii, este veridic formulat printr-un dialog al absurdului condiţiei umane.
Dictum Meum Pactum, coordonat de Teodora Velescu, cu Alexandru Ionescu, Robert Iosif şi Alexandru Petcu a fost ultimul moment al zilei. Coregrafie în lumini. Aptitudini actoriceşti puternice. O asumare demonstrativă în care emoţia fiecărei clipe nuanţează progresiv mesajul adresat "oamenilor păcii". Şi totul e "mai bine, mai bine, mai bine, dadada."
În ciuda faptului că densitatea conţinutului variază de la o propunere scenică la alta, ideea de adaptare a spiritului shakespearian la exigenţele lumii contemporane asigură o unitate conceptuală.