Iona este, de fapt, un amestec de actorie, muzică şi coregrafie. E o explozie de emoţie, cu o multitudine de simboluri ascunse în spatele textului, caracterul filozofic al acestuia fiind subliniat într-o manieră subtilă. Forţa acestui spectacol rezidă în combinaţia muzică-mişcare scenică, îmbinând talentul nativ al lui Lari Giorgescu în ale dansului cu muzica pe care Lucian Maxim a compus-o pentru acest spectacol, şi pe care o interpretează live împreună cu Adrian Nour.
Lari Giorgescu are şi un fel aparte de rostire a replicilor, o profunzime cu care descoperă şi desface sensurile vieţii, într-o revelaţie continuă şi o satisfacţie a gândului împlinit care îşi găseşte sertarul potrivit pentru păstrare, perfect acordat la ritmul în care execută mişcările. El este un pescar, solitar, înstrăinat de ai săi, care îşi pune problema cunoaşterii şi a destinului, pentru a descoperi absurdul. Se lasă înghiţit cu mirare şi curiozitate de burta peştelui cel mare, împărtăşindu-şi durerea cu spectatorul pe care-l simte empatic, prin toată expresivitatea pe care o transmite prin fiecare por, într-o combinaţie de gesturi şi priviri. Acesta îşi pune calităţile de dansactor în construirea personajului solitar, pentru a scoate la iveală emoţiile care pun stăpânire pe întreaga lui fiinţă. Astfel, reuşeşte să dea viaţă gândurilor şi tristeţilor care îl încearcă. O replică care m-a marcat prin profunzimea sa este: Ce mare bogată avem! Câţi peşti mişună pe aici! Mai mulţi decât am număra toata viaţa, poate mai mulţi decât am număra toată moartea. Ce moarte lungă avem!
Pescuirea în acvariu şi aruncarea peştilor în năvod simbolizează falsa libertate a lui Iona. Acesta ajunge la un moment dat să se identifice cu sentimentul rătăcirii, al incapacităţii de a-şi schimba propriul destin şi este obligat să-şi accepte propria soartă în captivitate, când nu îşi mai aminteşte dacă a fost înghiţit de viu sau mort. Meditaţia sa capătă note existenţialiste atunci când găseşte un cuţit pe care peştele uitase să i-l ia şi devine melancolic, visător şi este ispitit de ideea unei bănci de lemn pe care să o facă şi să o aşeze în mijlocul mării.
Ulterior, apar în scenă doi pescari (Lucian Maxim şi Adrian Nour), purtând pe umeri bârne grele, metaforă a oamenilor resemnaţi cu povara propriei existenţe. Văzându-i, Iona ajunge la concluzia că orizontul e "un şir nesfârşit de burţi". Astfel, el se lasă dominat de o spaimă ivită din senin şi se simte privit de o mulţime de ochi. În final, pescarul îşi conştientizează propria identitate şi alege sinuciderea, prin intermediul căreia îşi redescoperă propria individualitate. Iona. Eu sunt Iona.
Fantastic e faptul că Victor Ioan Frunză a optat pentru muzică live în acest spectacol. O muzică tulburător de profundă, atât de simplă şi complexă în acelaşi timp, ce reuşeşte să răscolească suflete. Atât Lucian Maxim şi Adrian Nour, cât şi Corina Boboc - responsabilă de costume - şi Vladimir Turturică - care a realizat scenografia, au transformat spectacolul Iona într-un spectacol imposibil de uitat.
Iona - o lecţie despre viaţă, un imens năvod de prins lacrimi şi suflete, care nu "şi-au pus grătar la intrare", într-o mare de peşti pe care i-am mai prins şi pe care încercăm acum să-i pescuim din nou din borcan, doar pentru a ne dovedi măiestria.
Notă: Premiile Galei Tânărului Actor HOP, 2020, în cadrul căruia a fost prezentat acest spectacol-invitat se pot vedea aici.