Studii: Universitatea "Lucian Blaga", Sibiu, facultatea de litere şi arte, secţia actorie, promoţia 2008-2011, master actorie Universitatea "Lucian Blaga" 2011-2013
Participă la Gala HOP 2020, la secţiunea Individual cu WAVES.
Răzvan Rocaş: Cum te-ai descrie din punct de vedere artistic?
Iulia Popa: Caut arta în orice, e un element necesar pentru mine, ca apa sau ca aerul. Îmi place să mă reinventez, să mă dezvolt cu fiecare experienţă pe care o trăiesc.
R.R.: Ce este şi ce nu este teatrul?
I.P.: Teatrul este viaţă şi iubire. Viaţa cu de toate, cu bine şi rău, cu sentimente puternice, cu pasiune. În teatru găseşti de toate. În concluzie, nu prea pot spune ce nu este teatrul, pentru că este atât de complex încât cuprinde cam tot ce ştim noi că există pe această lume.
R.R.: Care crezi că sunt calităţile care te recomandă pentru actorie?
I.P.: Uitându-mă în urmă, cred că unele dintre calităţi ar fi constanţa şi munca susţinută pentru a-mi îndeplini visul. Faptul că am rămas pe drumul meu. Apoi aş spune că am sensibilitate, entuziasm şi dorinţă de a aduce adevăr în fiecare creaţie. Dar... prefer să fiu modestă şi să las publicul să-mi descopere toate aceste calităţi.
R.R.: N-a fost un an prea bun pentru teatru într-un cadru cultural şi-aşa instabil: ce te motivează să continui? Ce speranţe ai de la meserie şi de la viitor?
I.P.: A fost, într-adevăr, un an ciudat, în care mi-am pus mii de întrebări, care încă mai îmi curg prin minte: "Care este rostul meu, al artistului, în societate? Cât de important este ceea ce fac pentru oamenii care de ceva timp bâjbâie, fără să ştie cu adevărat ce îşi doresc?" (şi aşa am devenit cu toţii, fie că ne place să o recunoaştem sau nu). Dar motivaţia mea este simplul fapt că nu mă regăsesc în alt loc decât pe scenă şi nimic altceva nu îmi dă fericirea şi libertatea experimentate acolo. Speranţele mele... Cu toţii sperăm să ne fie mai bine, să avem o carieră de succes, un viitor luminos în faţă. Ce ne rămâne de făcut este să nu ne dăm bătuţi în aceste timpuri de încercare.
R.R.: Un exerciţiu de imaginaţie / speculaţie: Cum crezi că va arăta teatrul în 6 luni, în 5 ani şi în 20 de ani?
I.P.: Din ceea ce văd că se întâmplă acum, îmi este clar că teatrul nu mai este ce a fost şi probabil că se vor mai petrece schimbări. Îmi este greu să fac o previziune, viaţa mereu ne ia pe nepregătite, indiferent de planurile şi dorinţele noastre. Această pandemie ne-a obligat să lăsăm în urmă confortul şi siguranţa, ne-a forţat să luăm totul de la zero, să ne reinventăm. Cred că şi teatrul va trebui să se reinventeze, să se adapteze la situaţia actuală. Acum se scrie istoria, cred eu. Acesta este un momentul care va decide cum va arăta teatrul pe viitor.
R.R.: Ce ai păstra şi ce ai schimba la teatrul din ţara noastră?
I.P.: Aş păstra dorinţa sinceră a artiştilor de a aduce mereu ceva nou pe scenă, sinceritatea şi entuziasmul de a se dărui publicului, chiar dacă de multă vreme cultura nu mai este apreciată la adevărata ei valoare. Aş schimba situaţia teatrelor independente. Acest segment trebuie susţinut mai mult.
R.R.: Eşti din nou în ziua admiterii la facultate: ce lucru pe care l-ai învăţat în anii aceştia ai fi vrut să-l ştii de atunci?
I:P:: Dacă atunci, la 19 ani, aş fi înţeles vorba "toate la timpul lor", poate că mi-ar fi fost mai uşor să răzbat în această lume. Dar când eşti tânăr, la început de drum, vrei totul, acum! Visele sunt măreţe, vrei să schimbi lumea, crezi că tu eşti răspunsul tuturor întrebărilor. Aş fi vrut să ştiu ce înseamnă răbdarea... dar şi renunţarea atunci când ceva nu îţi face bine. Cam asta ar fi...
R.R.: Actriţa trebuie să fie o voce activă în problemele actualităţii politice şi sociale ale momentului sau ar trebui să se exprime doar pe scenă?
I.P.: Actorul, ca oricine altcineva, din orice alt domeniu, are libertatea de a alege în ce crede şi ce susţine. E relativ, în funcţie de personalitatea fiecăruia. Eu, una, nu simt nevoia să mă implic în acest tumult care, până la urmă, ne încarcă pe toţi, fie că vrem sau că nu vrem. Văd incorectitudinea, am un spirit justiţiar foarte ascuţit, mă doare nedreptatea, dar prefer să transform toate aceste frustrări pe scenă în ceva frumos.
R.R: Care sunt punctele tari şi punctele slabe ale noilor generaţii de artişti?
I.P.: Noile generaţii vin cu mai mult curaj, cu mai multă libertate, tinerii de astăzi sunt mai maleabili. Însă, nu de puţine ori, acest curaj al lor tinde să se transforme în tupeu, în încredere exagerată în forţele proprii şi în ignoranţă faţă de trecut.
R.R.: Ce aşteptări ai de la această ediţie HOP? Ce crezi că s-ar putea / ar trebui să se întâmple apoi?
I.P.: M-am obişnuit să nu mai am aşteptări. Nu cred că este un lucru negativ, doar că experienţele din trecut m-au făcut mai realistă. Eu sper ca totul să fie bine, să fiu eu mulţumită de prestaţia mea şi apoi... vom mai vedea.
R.R.: Cât de compatibilă eşti / te simţi cu teatrul-dans?
I.P.: Nu mi-e chiar străin domeniul. Am lucrat în facultate şi apoi am avut şi proiecte pe teatru-dans. Îmi place foarte mult, simt că pot exprima trăiri pe care prin vorbe nu aş putea să le exprim.
R.R.: Cât de des dai scena pentru un loc în mijlocul publicului? Cum se vede un spectacol prin ochii unui actor-spectator?
I.P.: Am momente când simt nevoia să fac parte din public, să mă detaşez puţin. În trecut eram mai critică, vedeam spectacolele cu ochiul unui actor-spectator, dar acum am ajuns să mă bucur efectiv de ceea ce văd pe scenă. Şi... o pauză e întotdeauna binevenită, nu-i aşa?
R.R.: Cât de relevantă mai este critica de astăzi pentru tine ca actor / actriţă?
I.P.: Un lucru ştiu sigur: fiecare trebuie să îşi facă meseria aşa cum ştie mai bine. Această conexiune între actor şi critic înseamnă dezvoltare şi evoluţie pentru ambele părţi.
R.R.: Ce te încântă? Ce te întristează? Ce îţi oferă satisfacţie? Ce te dezamăgeşte?
I.P.: Mă încântă tot ceea ce este frumos. Lucrurile care îmi aduc bucurie, linişte, relaxare. Ascult multă muzică şi de multe ori mă surprind atât de impresionată de câte o melodie, încât mi se taie respiraţia. Asta mă încântă, că pot să trăiesc, să experimentez la maximum. Cred că este foarte important să ştii să îţi aduni resursele. Mă încântă tot ce îmi face viaţa frumoasă.
În trecut mă afectau foarte mult evenimentele neplăcute din viaţa mea sau tot ce se întâmpla în jurul meu, dar am învăţat să mă detaşez şi să accept că toate sunt trecătoare şi că nu pot schimba nimic din ceea ce mi-a fost dat să trăiesc.
Mai în glumă, mai în serios, satisfacţia supremă este atunci când mi se confirmă că am dreptate. O mică plăcere egoistă, poate... dar a fost prima care mi-a venit în minte, haha!
Când vine vorba de dezamăgiri, ştiu că am avut parte de ele din plin. Legate de oameni, de meserie... Important este să nu mă dezamăgesc pe mine însămi.
R.R.: O zi, o personalitate: pe cine ai alege şi de ce?
I.P.: O întrebare care m-a blocat. De-a lungul anilor, mi-am dorit să întâlnesc atât de multe personalităţi care m-au inspirat, încât acum mi-e foarte greu să mă gândesc la una singură. Ca să îmi uşurez puţin această sarcină, o să aleg o personalitate... în devenire. Pe mine, peste vreo 15-20 de ani. Nu vreau să pară că mi-am clădit un cult al personalităţii. Sunt doar foarte curioasă de dezvoltarea mea. O întâlnire la o cafea cu versiunea mea upgradată m-ar ajuta să înţeleg mai multe despre mine. Asta mi-ar da certitudinea că am făcut bine ce am făcut până în momentul ăsta şi cred că aşa mi-aş găsi liniştea. Într-un final, totul se rezumă la a fi împăcaţi cu noi înşine.
R.R.: Ce mesaj ai pentru public?
I.P.: Sunt doar un om, la fel ca oricine, care oscilează între bine şi rău, plin de calităţi dar şi de defecte. Încerc să fac ca lucrurile să funcţioneze, la fel ca toată lumea. Mesajul meu pentru public sunt chiar eu, în persoană, pentru că ce altceva mai minunat poţi dărui omenirii decât pe tine însuţi?
Foto: Roxana Băcilă