Studii: absolventă a Universităţii Naţionale de Arte "George Enescu" Iaşi, Facultatea de Teatru, Specializarea Actorie, la clasa profesorilor Tatiana Ionesi şi Emil Coşeru
Participă la Gala HOP 2020, la secţiunea Individual, cu Out of me, colaj după textele propuse din opera shakesperiană.
Răzvan Rocaş: Cum te-ai descrie din punct de vedere artistic?
Marina Munteanu: Încă sunt în formare, învăţ să "merg" pe şi cu picioarele mele...
R.R.: Ce este şi ce nu este teatrul?
M.M.: E şi nu e. Nu vreau să-i găsesc o definiţie sau o formă, simt că dacă aş căuta asta, i-aş strica magia, iar dacă aş căuta să spun ceva inteligent mi s-ar părea clişeic şi nu vreau asta.
R.R.: Care crezi că sunt calităţile care te recomandă pentru actorie?
M.M.: Muncesc mult pentru ceea ce îmi doresc şi sunt implicată în ceea ce fac. Sunt energică, deschisă, responsabilă. A... şi amuzantă, uneori.
R.R.: N-a fost un an prea bun pentru teatru într-un cadru cultural şi-aşa instabil: ce te motivează să continui? Ce speranţe ai de la meserie şi de la viitor?
M.M.: Cred că avem nevoie de perioade de criză ca să ne putem reinventa, să putem vedea lucrurile din alte perspective, să ne regăsim din nou şi din nou. Iar ceea ce mă motivează pe mine acum este dorinţa şi nevoia de experienţă pe care teatrul sau arta mi-o poate oferi. Cred că fiecare are drumul său, iar până acum am primit destule semne că acesta este drumul meu. Nu cred că sper la ceva anume, ci pur şi simplu încerc să mă bucur de ceea ce îmi oferă prezentul. Gândul la viitor parcă mă derutează de fiecare dată şi trezeşte în mine frici de incertitudine, de eşec, care oricum sunt prezente, de aceea aleg să mă bucur de ceea ce primesc acum şi încerc să fiu cea mai bună variantă a mea.
R.R.: Un exerciţiu de imaginaţie/speculaţie: Cum crezi că va arăta teatrul în 6 luni, în 5 ani şi în 20 de ani?
M.M.: Cred că aici depinde foarte mult şi despre ce spaţiu vorbim, dar cert este că teatrul s-a tot reinventat şi a găsit modalităţi prin care să supravieţuiască. Vorbeam la un curs despre faptul că teatrul poate fi considerat un moft în societatea actuală; moft sau nu, avem nevoie de el, pentru că tind să cred că nu e doar o formă de exprimare şi nici nu pot să spun acum exact ce este sau ce formă are, dar cum ideea de performance câştigă mult teren, cred că spre asta ne îndreptăm, spre o artă care să le îmbine pe toate. Nu ştiu cum va arăta în 6 luni, 5 ani sau 20 de ani, dar sunt sigură că va arăta oameni şi capacitatea lor de a crea lucruri frumoase, lucruri care vor isca întrebări sau răspunsuri.
R.R.: Ce ai păstra şi ce ai schimba la teatrul din ţara noastră?
M.M.: Aş păstra puterea de a face şi de a reinventa mereu ceva, la noi se găsesc soluţii, minţi şi suflete care te inspiră, te motivează şi care îţi arată că totul e posibil. Dar în acelaşi timp aş schimba senzaţia / impresia oamenilor care cred că sunt suficienţi de buni şi care spun că "lasă, merge şi aşa".
R.R.: Eşti din nou în ziua admiterii la facultate: ce lucru pe care l-ai învăţat în anii aceştia ai fi vrut să-l ştii de atunci?
M.M.: "Ia frica de penibil, arunc-o departe, departe, greşeşte şi aruncă-te, chiar dacă nu ştii unde vei ajunge. Crezi mai mult în tine!". Într-o anumită măsură ştiam asta şi atunci, dar m-am convins că ar fi trebuit să-mi repet mai des cuvintele astea. Oricum, nu cred că facultatea te pregăteşte de ceea ce vei simţi sau de ceea ce vei avea parte după ce termini, după ce "dă viaţa peste tine".
R.R.: Actriţa trebuie să fie o voce activă în problemele actualităţii politice şi sociale ale momentului sau ar trebui să se exprime doar pe scenă?
M.M.: Chiar dacă pe scenă actorul interpretează / exprimă un anumit personaj, în societate e un om ca oricare altul. Astfel, şi actorul e responsabil într-o anumită măsură de societatea în care trăieşte, la fel ca ceilalţi. Ipostaza de actor îi poate permite să fie mai liber în ceea ce zice, nefiind îngrădit de tot felul de rigori....bine, acesta ar fi un caz ideal.
R.R: Care sunt punctele tari şi punctele slabe ale noilor generaţii de artişti?
M.M.: Libertatea, dinamismul, puterea de adaptabilitate, accesul la atât de multă informaţie, la atât de multe spectacole ar putea fi câteva din punctele tari ale noilor generaţii. Dar în acelaşi timp, libertatea poate fi şi un punct slab pentru că nu ştim exact ce să facem cu ea. Şi cred că mai lipseşte rigoarea, responsabilitatea, autenticitatea...
R.R.: Ce aşteptări ai de la această ediţie HOP? Ce crezi că s-ar putea / ar trebui să se întâmple apoi?
M.M.: Nu cred că am nişte aşteptări, pur şi simplu sunt doar foarte entuziasmată să cunosc oamenii, să împărtăşim emoţii, să trecem de un HOP. Şi dacă e să se întâmple ceva, vom vedea... e o experienţă de care trebuie să ne bucurăm, restul e vis, e necunoscut...
R.R.: Cât de compatibilă eşti / te simţi cu teatrul-dans?
M.M.: Tind să cred că suntem destul de compatibili, muncim la relaţia noastră.
R.R.: Cât de des dai scena pentru un loc în mijlocul publicului? Cum se vede un spectacol prin ochii unui actor-spectator?
M.M.: Cu fiecare ocazie. Spontan sau plănuit, nu contează. Am tot auzit că în meseria asta "se fură"; normal că acest "furt" trebuie trecut prin propriul tău filtru, de asta cred că e important să mergi la spectacole, la unele poate chiar de mai multe ori. Descoperi lucruri noi, sensuri noi, îţi pui întrebări noi sau găseşti răspunsuri. Eu încerc să mă bucur de fiecare spectacol la care merg, la unele mai mult, la altele mai puţin. Făcând parte din lumea asta, observi / simţi altfel lucrurile. Un actor care nu mai merge la spectacole mi se pare că se limitează, în meseria asta nu contează doar ce faci tu, trebuie să mai vezi ce fac şi alţii.
R.R.: Cât de relevantă mai este critica de astăzi pentru tine ca actriţă?
M.M.: O critică constructivă este mereu binevenită. Dacă criticăm doar de dragul de a găsi ceva rău de spus, atunci nu are nicio relevanţă, iar persoana dată şi-a pierdut timpul. Nu cred că există lucruri perfecte, chiar dacă sunt o perfecţionistă, de aceea dacă cineva mi-ar spune că sunt cea mai bună, nu l-aş crede.:) Din greşeli învăţăm şi poate nu ar trebui să tăiem şi să spânzurăm tot ce vedem. Poate ar trebui să fim mai indulgenţi unii cu alţii.
R.R.: Ce te încântă? Ce te întristează? Ce îţi oferă satisfacţie? Ce te dezamăgeşte?
M.M.: Mă încântă şi îmi oferă satisfacţie să ies la o cafea cu mine, zilele răcoroase, oamenii frumoşi, autenticitatea celor din jurul meu, faptul că îşi permit să fie vulnerabili, zilele obositoare în care muncesc mult, emoţia, fluturii, adrenalina de dinainte să intru pe scenă, sentimentul de mândrie pe care-l simt atunci când reuşesc ceva, schimbul de energii. Mă întristează şi mă dezamăgeşte nedreptatea, autosuficienţa, ipocrizia, aroganţa, uneori mă întristează viitorul, faptul că nu mereu reuşesc să fac ceea ce-mi propun. Înşiruind aici, m-am bucurat să văd că sunt mult mai multe lucruri care mă încântă...:)
R.R.: O zi, o personalitate: pe cine ai alege şi de ce?
M.M.: E atât de greu să răspund la această întrebare, pentru că nu ştiu pe cine să aleg. O să-l aleg pe Ivan Vyrypaev, el mi-a venit primul acum în minte. De ce? Hm... nu ştiu... mă atrage felul lui de a scrie, viziunea lui artistică. E regizor, actor, scriitor, sunt curioasă să-l văd cum e ca om.
R.R.: Ce mesaj ai pentru public?
M.M.: Hai să ne bucurăm împreună. Hop şi eu, hop şi tu...