Studii: Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică Ion Luca Caragiale, Bucureşti, promoţia 2013-2017, prof. Dr. Florin Zamfirescu
Participă la Gala HOP 2020, la secţiunea Individual cu Oglindirea Gemenilor
Răzvan Rocaş: Cum te-ai descrie din punct de vedere artistic?
Nicolae Dumitru: Sunt un tânăr aspirant ambiţios, harnic şi orgolios.
R.R.: Ce este şi ce nu este teatrul?
N.D.: Astăzi Teatrul pare că a obosit. Astăzi Teatrul nu mai este. Astăzi Teatrul se reinventează.
R.R.: Care crezi că sunt calităţile care te recomandă pentru actorie?
N.D.: Şi defectele pot fi, în anumite condiţii, calităţi. Nu sunt foarte înalt, ceea ce înseamnă că am foarte multă energie.
R.R.: N-a fost un an prea bun pentru teatru într-un cadru cultural şi-aşa instabil: ce te motivează să continui? Ce speranţe ai de la meserie şi de la viitor?
N.D.: În data de 19 ianuarie 2012, în timp ce pictam şi ascultam Gotan Project ca să pot dansa cu pensula pe pânză, am auzit chemarea. Am avut şi o viziune cu mine aşteptând în faţa unui Teatru cărămiziu din Buenos Aires, cu nişte coloane superbe învelit într-o pojghiţă transparentă. Am fost invitat înăuntru de către un domn îmbrăcat într-un palton negru, lung, o pălărie purtată într-o parte şi baston. Nimic nu mă va face să mă opresc. Bunica mea nu a lucrat la Teatru, nici la circ, nu a călătorit peste ocean, ajungând să cucerească cu acrobaţiile ei specifice sec. al XVII-lea sau Uniunea Sovietică. Nu a fost îmblânzitoarea de dragoni. Nu înghiţea foc şi nu scuipa cenuşă. Nu a ajuns cu circul în China, făcându-se remarcată cu chipul ei superb, angelic şi nu, nu a avut costume minuscule din lycra pe care să le păstrez în vitrina din sufragerie. Asta nu contează. Nimic nu mai contează. Sunt primul artist din familia mea şi mă bucur teribil. Hah. Deci nu, nu o să mă opresc aici.
R.R.: Un exerciţiu de imaginaţie / speculaţie: Cum crezi că va arăta teatrul în 6 luni, în 5 ani şi în 20 de ani?
N.D.: Sincer... aş vrea să arate ca cel pe care l-am descris mai sus. Cel din misteriosul Buenos Aires. În ultimele luni, Teatrul s-a mutat online, chiar dacă s-a discutat că sonorizarea nu e bună, că nu avem prim-plan cu actorii ş.a. Majoritatea artiştilor din lista mea de Facebook au postat diferite filmuleţe, poze, desene, poezii ca să nu murim... Cred că Teatrul peste 200 de ani o să fie unul singur, pe Lună, o să ne teleportăm şi o să sărbătorim cu Dionysos.
R.R.: Ce ai păstra şi ce ai schimba la teatrul din ţara noastră?
N.D.: Cred că suntem mult prea mulţi. Puii de rechin se devorează între ei încă din sacul uterin. Lupta pentru supravieţuire.
R.R.: Eşti din nou în ziua admiterii la facultate: ce lucru pe care l-ai învăţat în anii aceştia ai fi vrut să-l ştii de atunci?
N.D.: Aş fi vrut să am mai multă încredere în mine.
R.R.: Actorul trebuie să fie o voce activă în problemele actualităţii politice şi sociale ale momentului sau ar trebui să se exprime doar pe scenă?
N.D.: Din fericire, suntem atât de diferiţi. Consider că fiecare este liber să facă ce vrea, când vrea, cu cine vrea. Dacă unii actori se simt revoltaţi de sistemul acesta nu tocmai fertil pentru societatea noastră şi simt nevoia să scrie pe Facebook ceva, de ce nu? Alţii poate sunt mai reticenţi când vine vorba despre politică sau despre viaţa lor personală. Eu nu încurc Arta mea cu politica. Nu mă interesează decât dacă sunt afectat în mod direct. Nu, nu am depus cererea aia de ajutor acordat Independenţilor ca să fiu mai apoi obligat să returnez banii primiţi. Dar na... fiecare e liber să facă şi să spună ce vrea. Democraţie, nu? Eh, lăsaţi.
R.R: Care sunt punctele tari şi punctele slabe ale noilor generaţii de artişti?
N.D.: Trăim în epoca unui contemporan accentuat. Acum, oricine poate ajunge artist şi nu e drept deoarece este o luptă acerbă şi în acel moment în care un oarecare este pus în frunte, nu mai avem posibilitatea să urmărim alunecarea Luceafărului blând. De multe ori suntem înşelaţi de aşa-zişii artişti pentru că se poate să fie o sclipire de moment, nu o evoluţie. Dacă Arta nu are un barometru care să ne indice exact calitatea actului în sine, atunci contemporanul ne-a distrus. Noul val este operaţiunea digitală pentru că atât ne mai permite perioada în care trăim, dar nu toţi îşi permit.
R.R.: Ce aşteptări ai de la această ediţie HOP? Ce crezi că s-ar putea / ar trebui să se întâmple apoi?
N.D.: Aşteptări? Am învăţat să nu mai am aşteptări. Mă las purtat de vânt, luat prin învăluire de data asta. Apoi aş vrea să joc măcar în cât mai multe spectacole. Asta doar dacă o să am un moment bun în Gală. Aşadar, dragi regizori, aştept mesajele dumneavoastră şi să ştiţi că nu contează dacă încă nu ne cunoaştem personal. Sunt deschis către propuneri noi. Repet, vă aştept.
R.R.: Cât de compatibil eşti / te simţi cu teatrul-dans?
N.D.: 100%. Sunt ca peştele pe sub apă şi vulturul printre munţi.
R.R.: Cât de des dai scena pentru un loc în mijlocul publicului? Cum se vede un spectacol prin ochii unui actor-spectator?
N.D.: Pot spune că am mers să văd mai multe spectacole din sală, cu bilet, decât să fiu pe scenă. Este strict necesar să vedem creaţiile marilor regizori, să urmărim actori consacraţi. Uneori am ajuns şi la spectacole care nu mi-au plăcut deloc, dar încercam din răsputeri să fiu atent mai mult la scenografie, să ascult muzica sau la jocul de lumini ca să nu mă plictisesc sau să fug în timpul spectacolului să fumez o ţigară, două. Se mai întâmplă, nu? Da, se mai întâmplă şi ştim cu toţii asta. În multe spectacole îmi imaginam că sunt eu pe scenă şi mă gândeam cum aş fi tratat eu situaţia respectivă. Inima mi-o lua la trap, se termina spectacolul, aplaudam puternic, descărcându-mă şi după câteva zile încă mă gândeam la ce am văzut. Am câteva spectacole pe care nu o să le uit vreodată, sper.
R.R.: Cât de relevantă mai este critica de astăzi pentru tine ca actor?
N.D.: Critica este de două feluri. Poate fi una motivantă, constructivă sau una paralizantă. Depinde ce vrei să alegi după ce ai citit sau auzit.
R.R.: Ce te încântă? Ce te întristează? Ce îţi oferă satisfacţie? Ce te dezamăgeşte?
N.D.: Iubesc natura. Îmi place să alerg, să fac sport, să pictez, să călătoresc, să mă joc, să stau la soare, să dansez, să mă arunc în gol, să beau cafea şi să fumez. Toate astea mă fac fericit. Atât.
R.R.: O zi, o personalitate: pe cine ai alege şi de ce?
N.D.: Aş alege o zi de Mai într-un oraş pe coasta Mediteranei, la Apus; l-aş alege pe Johnny Deep şi l-aş întreba cum se simte acum că nu mai e tânăr.
R.R.: Ce mesaj ai pentru public?
N.D.: Dragi spectatori, urmăriţi Gala HOP 2020, transmisă live între 3 şi 6 septembrie 2020 de pe Amfiteatrul TNB-ului. O să fie magie, iar eu o să fiu foc...
Foto: Vlad Lăzărescu