Cam aşa se derulează colecţia de imagini puse cap-coadă din documentarul cu titlu poetic La mer du milieu / Mittelmeer / Marea din mijloc, realizat în 2019 de Jean-Marc Chapoulie. Un documentar închegat din fărâme, asamblări de imagini video filmate între 2016 - 2018, mixaj din imaginile captate de webcamerele instalate pe plajă, luate de la agenţii turistice, asociaţii de surfing sau agenţii meteo, legate între ele prin coloana sonoră a sirenelor de pe vapoarele din porturi.
"Cum va începe?" întreabă ea. "Cu Marsilia?" şi apare "corniche du Marseille" cu glisări între oraşul vechi şi cel nou, împânzit cu blocuri-turn şi încadrări pitoreşti ale litoralului francez, desemnat drept deschideri, porţi spre Maroc şi Algeria. Ea evocă primele întâlniri, din copilărie, cu plajele din sud. Îşi aminteşte de o plajă cu nisip între Mediterana şi Pirineii Orientali. În faţa cargoului încărcat cu o mulţime de containere, Nathalie perorează despre prietenie şi singurătate. Ce idiot poate să prefere o viaţă solitară uneia plină de prieteni? se întreabă retoric, apelând la metafora containerului: o viaţă închisă într-un container, desigur, într-un container cu telefon.
"Arhitectura" portului pune în evidenţă şalupe rapide, ambarcaţiuni super-moderne, un transatlantic, iahturi de lux, dar şi un vas acostat, parcă eviscerat, filmat de sus, fără punte, care e plin de o complicată reţea de ţevi şi subansambluri bizare. Se vorbeşte despre un documentar având ca temă pirateria maritimă. Devenit super-subiect media, antreprenorul lider pirat somalez Mohamed Abdi Hassan a fost arestat când a ajuns în Bruxelles. Dar pirateria marină a încetat?
Nouă pe acest tărâm comparat cu Arcadia mitică este influenţa tot mai evidentă a Magrebului şi a lumii arabe, prezenţe marcate prin imagini extrase de la manifestări publice de nemulţumire în care un grup de musulmani denunţă căderea regimului sau marchează prin lozinci în engleză şi arabă "Ziua martirilor" din Siria - 6 mai 2014. Se aude invocaţia Allahu Akbar! pe care noi, europenii, o asociem cu teroriştii.
În calitate de cineast, Jean-Marc Chapoulie constată, redă, nu acuză, doar îşi motivează demersul: "Eu doar am făcut filmul". Insinuările şi extrapolările satiric-parabolice pornite din criza arabă, doar sugerate aici prin câteva imagini, îi aparţin lui Michel Houellebecq cu al său Soumission atât de controversat.
O secvenţă amuzantă, în locul evenimentelor tragice din lumea arabă, este trimiterea la Al Rastan (Siria) cu indivizi mascaţi ca marţieni care "au ajuns în sfârşit la cel mai mare conciliu din univers". După care apare imaginea unui vulcan activ. În felul acesta expresivitatea imaginilor se înteţeşte prin montaj elocvent, cu toate că, apoi, succesiunea imaginilor urmează un drum aleatoriu: parapante, interioare din biserici creştine, pescăruşi, maşini în ambuteiaj, peisaje de iarnă, instantanee pe pajă însoţite de ritmuri săltăreţe (Da Da Dir La Da Da) sau tracasante, ameninţătoare.
Spre final, turul Mediteranei cu imagini pentru un post TV, sare din convenţia documentarului cu atenţionarea: "Aici nu este loc pentru imaginaţie, este realitate" întoarsă pe dos. Nu mici bucăţi de realitate, ci altceva. Şi imaginea alunecă... răsturnată... cu susul în jos... Pământul în mare. Stranie oglindire a realităţilor dureroase, trase într-un vizionarism bulversant.
Reiau, pentru a concluziona. Rolul cineastului este acela de a reda realitatea aşa cum este ea şi Jean-Marc Chapoulie consimte să facă o digresiune în care să amintească importanţa condiţiei de martor ca fotograf sau cineast. Sunt imagini cu oraşul-port La Ciotat, locul de unde, în 1895, au pornit în lume primele filmări ale fraţilor Louis şi Auguste Lumiére. Un scurt omagiu, o încorporare în fluxul imaginilor din această mare din mijlocul nostru.