august 2020
Festivalul de Film Documentar One World România, 2020
Cu ajutorul variantei online a Festivalului One World Romania, am vizitat şi secţiunea Din aproape-n aproape (Habar n-ai tu cât te iubesc), oprindu-mă la două titluri. Primul: Zanim opadną liście... / Înainte de căderea frunzelor, realizat în 1964 de un excelent regizor polonez documentarist, Władysław Ślesicki. Fără un singur cuvânt rost(u)it din off, în numai 28 de minute facem cunoştinţă cu o şatră ţigănească ce hălăduieşte prin vastitatea câmpiei polone, care pentru ei reprezintă lumea largă. Filmări de o plasticitate admirabilă, chiar dacă sunt "furate", cu aparatul la mână. Instantanee autentice, emoţionante, edificatoare - amprenta unei comunităţi care nu se lasă uşor surprinsă şi, cu atât mai puţin, descifrată de către cei pe care ei îi numesc gadji. Nomadism incurabil, pasiune şi violenţă, muzică / dansuri dezlănţuite nebuneşte; mizerie şi foame; tristeţe şi încrâncenare; exaltare şi resemnare. Totul redat într-un alb-negru cinematografic şi dihotomic, de un autor mult mai puţin cunoscut decât colega lui belgiancă, Chantal Akerman. Dar care, în nici jumătate de oră, revarsă de pe ecran luciditate şi compasiune, lirism, nostalgie, zădărnicie... Da, multă zădărnicie. Şi puţină speranţă. Aproape (?) deloc...


Eli, Eli, lama sabachthcany?! Este ultimul strigăt, de pe crucea martiriului, al Mântuitorului Iisus Christos şi se traduce din aramaică prin "Tată, de ce m-ai părăsit". George Eli este numele regizorului gipsy-american care a făcut acest film intitulat Searching for the 4th Nail, extrem de interesant, referitor nu doar la identitatea ţiganilor, avatarurile lor prin istorie şi prejudecăţile rasiale de care se bucură etnia botezată, mai nou şi political correctness, romă. Dar, cum însuşi autorul filmului, foloseşte termenul de ţigan, nu cred că este aşa grav dacă îl preiau ca atare, mai ales când vine vorba despre trecutul istoric. Ce este cu acest al patrulea cui pe care George Eli, absolvent a doar 5 clase primare, îl caută? Cum istoria decurge, prea adesea, din mituri şi legende, aflăm acum una dintre ele: cică satrapii romani care l-au crucificat pe Iisus ar fi avut pregătite 4 cuie: 2 pentru braţe, 1 pentru picioare şi 1 pentru a-i fi bătut în inimă. Însă ţiganii au furat acest ultim cui, ceea ce l-a făcut pe Dumnezeu Tatăl să-i răsplătească, dându-le dreptul sacru de a fura şi înşela după pofta inimii şi nevoile vieţii. Interesantă poveste, puţin cunoscută. Şi care-mi decodifică finalul filmului lui Kusturica, Vremea ţiganilor, unde puberul fiu al Bulibaşei mort, după ce i-a furat banii de aur de pe ochi, trece pe lângă o troiţă rablagită, unde un Iisus de tablă zace căzut cu capul în jos, în lipsa cuiului care să-l ţină fixat cum trebuie. După ce se învredniceşte să-l repare (cu acel cui?!), Rromică nu pierde ocazia să facă un troc: "Vezi, eu am fost bun şi te-am îndreptat. Fii şi tu bun cu mine şi-mi binecuvântează zarurile astea!". Şi dacă nu-i mai admiră şi iubeşte regizorul bosniac pe aceşti urmaşi ai lui Parpanghel...


Cu rigoare şi limpezime, cu luciditate şi un patetism pragmatic bine strunit, realizatorul filmului pledează convingător pentru emanciparea congenerilor săi (1 milion numai în America) prin educaţie, pentru integrarea în standardele sociale ale gadji-lor. O incursiune a sa la Muzeul Holocaustului scoate la iveală mărturiile asasinării în masă a ţiganilor băgaţi în lagărele de concentrare, dar deplânge totodată marginalizarea lor în acest context - faptul că sunt doar câteva lucrări scrise despre tragedia lor, clasate în raftul periferic al muzeului, intitulat "Alte mărturii". Acum, nu-i vorbă că nici din partea americanilor albi şi culţi (mă rog, mai instruiţi) lucrurile nu par fi abordate foarte luminat - un intervievat pe această temă declară că nu ştie mai nimic despre ţigani, căci la Hollywood nu s-au prea făcut filme despre etnie... "doar filmele din Europa de prin sec. XVII-XVIII vorbesc, parcă, ceva despre ei".

Eli, Eli... mare ţi-e Grădina! Şi s-a mai rupt şi gardul...

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus