Acest Ne croyez surtout pas que je hurle / Nici să nu vă gândiţi că urlu vine ca un omagiu adus cinematografului, în toată splendoarea lui. La aproape 50 de ani de viaţă, Frank Beauvais (realizator, actor şi consultant muzical) îşi ia la purtare existenţa, experienţa şi talentul, singurătatea, angoasele şi durerile, pasiunea pentru cinema-ul strămoşesc şi cultură... şi-i trage un film unicat, de o frumuseţe tulburătoare. Un poem sau un strigăt de disperare ce alunecă, pe nesimţite, spre o superioară formă de resemnare existenţială.
De o sinceritate devastatoare şi, totuşi pudică... De un patetism bine temperat dar sincer, direct şi convingător, autorul îşi reconfigurează o experienţă de viaţă (una deloc fericită), în spaţiul imens şi binecuvântat (graţie celebrilor săi compatrioţi, Louis şi Auguste) al cineuniversului.
Izolat - prin forţa împrejurărilor - într-o minusculă localitate alsaciană, omul nostru nu se văicăreşte; nici nu înnebuneşte... deşi psihiatrii ar putea emite completări sau chiar puncte de vedere opuse. Rămas singur pentru că aşa a vrut viaţa, fără surse de venit, părăsit de cei dragi... întrunind, deci, cam toate condiţiile pentru a se scufunda într-un deşert depresiv, Beauvais cel debusolat se agaţă de colacul salvator al miilor de kilometri de peliculă. Strânge din dinţi (şi o face de o manieră realmente fermecătoare, scormonind şi sfredelind prin stări şi idei, dar mai ales prin Măria Sa, CULTURA), caută... găseşte... compară şi montează cu o febrilă înverşunare, temperată doar de înţelepciune, prin viaţa / vieţile altora, aşa cum au rămas ele încrustate (vorba vine...) acolo, pe milioanele de fotograme. Cele peste 400 de titluri din istoria cinematografului, prin care înoată şi din care extrage, cu minuţie, curaj, inspiraţie, noroc, dar şi cu umor, situaţii, imagini, prim-planuri, produc revelaţia a ceva... da, îl putem numi déjà vu. Dar ce vu!...
La prima vedere, ai putea crede că asistăm la o manevră numită, clişeistic, "viaţa bate filmul". Dar, nu! Filmul e peste tot (über alles, ar spune alsacianul Frank, vorbitor şi de germană). Nu răspunde... dar se potriveşte. Rezonează, prin asocieri inteligente, cu discursul său flamboiant. Gândurile, ca reflex al experienţelor trăite, nu se suprapun imaginilor - ele sunt, parcă, absorbite de cadrele sau secvenţele ce-i stau la dispoziţie cineastului aflat la o nobilă ananghie. Rutina unei existenţe amputate şi fatalmente limitate devine, astfel, motorul propulsor al revelaţiilor existenţiale în care viaţa l-a aruncat la un moment dat. Montajul (această uriaşă resursă generatoare de sens a limbajului filmic) ritmează, potenţează, aprinde fitilul unor gânduri care se ordonează, astfel, într-o meditaţie copleşitoare. "Din bucăţi de filme, vocea din off ţese un jurnal pe nerăsuflate, o cronică a lunilor de izolare, în care se amestecă deopotrivă amintiri, angoase şi momente fugitive de frumuseţe", scrie Andreea Chiper.
Apelul la cultură şi creaţie îl salvează din turbionul / marasmul / tsunami-ul cu care dumneaei, viaţa reală, aia în trei dimensiuni şi milioane de întorsături imprevizibile, cel mai adesea de neînţeles, te poate pocni fără preaviz şi fără motiv. Cu toate astea, omul nu se lasă învins. Nu urlă. "Cinefilia compulsivă", îl menţine deasupra hăurilor depresive. Ce-i rămâne? Cinematograful, cu filmele lui. Viaţa se regăseşte acolo, în ele, dacă ştii unde şi cum să cauţi. Iar pentru asta, e nevoie să cunoşti, să discerni, să apreciezi şi să exprimi. Restul e CINEMA. Adică lumină, speranţă...
P.S.: Printre alte celebrităţi citate, cinemateca în mişcare a lui Beauvais îi cuprinde - cu reverenţele de rigoare - pe italienii Vittorio de Sica, Luigi Zampa şi Vincente Minnelli, pe ruşii Karen Sakhnazarov şi Elem Klimov, pe gruzinul Tengiz Abuladze, pe suedezul Ingmar Bergman şi japonezul Akira Kurosawa, pe americanii Joseph Losey, Clint Eastwood şi Martin Scorsese, şi chiar pe nemţoaica Leni Riefensthal (pentru cine nu ştie, regizoarea lui Hitler, via Göbbels). În această companie selectă, i-am găsit şi pe ai noştri Mircea Daneliuc, Corneliu Porumboiu şi Radu Jude. Ceea ce nu e chiar de colo...
Premii şi festivaluri: Berlin International Film Festival 2019 / Doclisboa 2019 - Portuguese Authors Society International Competition Jury Award / Cinéma du Réel 2019 / Montreal International Documentary Festival 2019.