The Turtle Cave / Peştera ţestoasei (r. Klaudia Folga, Polonia)
Scurtmetrajul polonez ne prezintă o fetiţă, Hanika (Zuzanna Ostrowska), alături de familia sa, compusă din tată, mamă, un frate mai mare şi un cîine. Aparent, o familie tradiţională perfectă.
Protagonista narează retrospectiv, cu voce de adultă, nu copilăria sa fericită, ci tocmai detaşarea de o familie disfuncţională. Chiar din prima secvenţă, care apare ca o fotografie de familie analizată prin voice over, naratoarea lipseşte. Membrii familiei sunt puşi în faţa unei rulote-restaurant, aşezaţi pe scaune de plastic şi mîncînd din tacîmuri de plastic, ironizaţi într-o caricatură pop, în culori ţipătoare de roşu aprins.
Hanika apare de-abia în cadrul imediat următor, pentru a nu mai părăsi ecranul pe întreaga durată a peliculei. Pentru început, este filmată din spate, iar camera focalizează pe un imens ghiozdan roz ce rimează cu imaginea precedentă a familiei sale. Roşul se va menţine pe tot parcursul filmului drept dominantă cromatică pentru a reprezenta legăturile intrafamiliale, urmînd ca abia în partea secundă, cînd deja protagonista ia deja hotărîrea să se detaşeze sufleteşte de propria familie, dominanta aceasta coloristică să dispară la rîndul ei.
Regizoarea şi echipa de producţie au avut grijă să creeze o mizanscenă care să imite sfîrşitul anilor '90, pentru a reproduce feelingul copilăriei desfăşurate în această perioadă (Klaudia Folga este născută în 1991 şi îşi plasează protagonista de aproximativ 6-7 ani undeva în jurul anului 1997). Printre altele, stalinismul opresiv al blocurilor rimează perfect cu atmosfera ostilă de la şcoala primară, în care fetiţa este obligată de învăţătoare să îşi ceară scuze în faţa clasei pentru că a întîrziat, fapt care va provoca dispreţul şi ostilitatea copiilor.
Problemele reale izvorăsc însă din familie. În faţa infidelităţilor repetate ale soţului, mama sa (Sandra Korzeniak) suferă de labilitate psihică. Tatăl, la rîndul său, deşi prezent fizic, nu se implică deloc şi este practic absent din viaţa fetiţei. Astfel că modelul său parental devine fratele mai mare, un adolescent iresponsabil care îşi caută o masculinitate de împrumut într-o muzică vulgară, protestatară. Versurile de mahala se vor imprima asupra surorii sale mai mici, care va înjura cu poftă mult timp de atunci încolo. Generalizînd, familia Hanikei reproduce soarta a milioane de familii, din Estul Europei sau de aiurea, care, funcţionale în exterior, sunt roase pe dinăuntru de afecţiuni psihice, lipsă de empatie sau chiar de strîmtorări materiale.
Subiectivitatea fetiţei este reprodusă prin utilizarea vocii din off de peste timp, care marchează punctual etapele ruperii interioare a protagonistei de problemele celor din jurul său. O auzim explicîndu-şi gîndurile avute atunci cînd, copilă fiind, era tîrîtă prin cartier de mama desfigurată de gelozie, care tocmai trecuse printr-o criză de isterie în public generată de amanta soţului ei. Sau atunci cînd ne informează, tot cu voce de adultă, cum a început să imite boli imaginare, atenţionându-ne astfel să nu credem neapărat ochii aceia mari şi nevinovaţi, în spatele cărora se ascund resurse nebănuite de imaginaţie şi de voinţă.
Înţelegem treptat că, în pofida acestor nebunii, fetiţa va cîştiga războiul vieţii. La sfîrşit, suntem informaţi oficial despre hotărîrea sa definitivă şi cîştigătoare de a se rupe de familie, ceea ce închide şi explică absenţa din fotografia de familie cu care a început filmul.
The Turtle Cave / Peştera ţestoasei este aşadar, un film tragic despre o familie nefericită, din fericire transformat de privirea ironică şi victorioasă a protagonistei într-o comedie cu gust.
Adam (r. Shoki Lin, Singapore)
Scurtmetrajul asiatic este tot o poveste a unei copilării nefericite, poziţionată, de această dată, undeva în Singapore. Băieţelul (Ayden Liow) ne este introdus jucîndu-se cu o maşinuţă teleghidată pe care o forţează să coboare scările de beton, scurtătură ce provoacă, fără mirare, stricarea rapidă a jucăriei (de altfel, de-a lungul filmului vor apărea ca laitmotiv încercări futile de a o repara).
Adam trăieşte cu tatăl său şi cu o mamă vitregă (cuplul avînd împreună un alt bebeluş) şi este, practic, abandonat emoţional în familia nou-creată. Asta atunci cînd nu este bătut cu nuiaua ca pedeapsă pentru diferitele gafe pe care le face. Ca şi în The Turtle Cave, părinţii, deşi prezenţi fizic, sunt îndepărtaţi emoţional de protagonistul copil.
Adam este despărţit şi de mama sa, care locuieşte singură într-un apartament ce denotă o stare materială superioară celei ale tatălui său. Din tragice motive necunoscute, nici mama sa nu îl doreşte. Deşi e preocupată de copii, fiind educatoare de profesie, este despărţită de propriul său copil printr-un zid de sticlă nevăzut. Ideea este exprimată explicit atunci cînd Adam o caută la grădiniţă, iar convorbirea le este filmată prin fereastră, de la distanţă, cadrele de metal ale geamurilor tăind imaginea ca nişte cuţite de suflet.
Scurtmetrajul culminează într-o scenă ce aminteşte de 400 coups a lui François Truffaut, în care fuga reprezintă revolta împotriva strîmtorărilor vieţii. Însă, dacă acolo Antoine Doinel dorea o evadare, să fugă dinspre ceva, aici Adam (filmat din depărtare printr-un travling paralel) aleargă, din contră, să ajungă undeva, la un cămin, un loc unde să fie acceptat şi dorit.
Adam povesteşte, aşadar, o căutare a copilăriei singuratice care, în pofida încăpăţînării de care dă dovadă, nu îşi găseşte locul în faţa unor părinţi duri şi îndepărtaţi.
Descarcă programul Anonimul 2020 aici..