august 2020
Gala Tânărului Actor HOP 2020
Georgiana-Alexandra Vişan, 30 ani, Bucureşti
Studii: UNATC I.L Caragiale, secţia Actorie - Licenţă 2013 / UNATC I.L Caragiale, secţia Actorie - Master 2017
Participă la Gala HOP 2020, la secţiunea Individual cu Dialog cu D.

Răzvan Rocaş: Cum te-ai descrie din punct de vedere artistic?
Georgiana-Alexandra Vişan: Sunt un om foarte creativ şi sensibil. Îmi place să caut şi să văd dincolo de prima foaie de ceapă. Caut stimuli ce mă ajută să mă descopăr. Îmi ofer timpul necesar. Nu îmi place să mă grăbesc şi nu îmi plac contextele în care sunt pusă să demonstrez ceea ce sunt. Cred că artă are nevoie să se desfăşoare într-un context liber, iar nu unul demonstrativ. Acum am înţeles că am o responsabilitate faţă de ceea ce sunt şi ceea ce mi-a lăsat în dar Dumnezeu ca dat. Simt nevoia să înmulţesc talerul. Da, pot spune că sunt un mic taler ce simte nevoia să se înmulţească.

R.R.: Ce este şi ce nu este teatrul?
G.V.: Putem să ne raportăm la teatru ca la o meserie ce aduce (sau aşa ar fi firesc) un beneficiu omenirii. Spun asta pentru a vizualiza metafora unui troc-meserii, unde oamenii îşi iau ceea ce au nevoie pentru minte-suflet-corp. Teatrul este la fel de important precum ştiinţa, medicina, matematica, religia etc. Deţine un rol important în societate pentru umanizare şi dezvoltarea empatiei şi ne ajută să înţelegem mai bine imperfecţiunile societăţii. Importanţa şi durata sa se datorează efectului de catharsis, ce exteriorizează sentimente care nu sunt permise de societate.
Mi-e foarte greu să răspund ce nu este teatru... am să revin la această întrebare.

R.R.: Care crezi că sunt calităţile care te recomandă pentru actorie?
G.V.: Îmi place să experimentez diferite senzaţii, revin fără teamă la memoria afectivă, dar nu mă las condusă de emoţie. Practic de doi ani acrobaţia şi îmi place foarte mult zona de adrenalină şi curaj al corpului, al minţii. De aceea practic şi învăţ din ce în ce mai mult atât o elasticitate a minţii, cât şi a corpului.

R.R.: N-a fost un an prea bun pentru teatru într-un cadru cultural şi-aşa instabil: ce te motivează să continui? Ce speranţe ai de la meserie şi de la viitor?
G.V.: Consider că sunt la început de drum. Am renunţat în tăcere sau inconştient de mai multe ori la această meserie. Dar de fiecare dată "ceva" sau "Cineva" m-a readus în contextele propice lumii teatrului, fără să "îmi ceară" părerea. Cred că pentru această meserie este nevoie de maturitate şi multă convingere că este ceea ce vrei să faci. Cu muncă şi forţă nu ai cum să nu reuşeşti. Speranţe am pentru că am credinţă că Dumnezeu este alături de mine, doar să fiu şi eu alături de El, fără să îmi înrăiesc sufletul.

R.R.: Un exerciţiu de imaginaţie / speculaţie: Cum crezi că va arăta teatrul în 6 luni, în 5 ani şi în 20 de ani?
G.V.: Să sperăm că în luna februarie teatrul va începe să fie cât de cât activ şi că perioada Covid se va încheia. Cred că se va face o selecţie foarte mare în rândul actorilor. Suntem foarte mulţi şi într-un moment de criză oamenii îşi caută cu o disperare şi mai mare un loc "disponibil". Cred în acelaşi timp că se poate face o selecţie şi la nivelul oamenilor care ocupă un loc în teatru, dar nu au nimic de spus şi pot fi înlocuiţi de către cei care sunt activi, clari, curajoşi şi trăiesc prezentul. Peste 5 şi 20 de ani... nu vreau să mă pronunţ cum va arată teatrul... E o proiecţie prea îndepărtată. Dar cred că sunt de atenţionat schimbările empatiei...

R.R.: Ce ai păstra şi ce ai schimba la teatrul din ţara noastră?
G.V.: Greu să răspunzi la întrebarea această fără să superi pe cineva. În primul rând aş începe cu şcolile de teatru, care admit un număr prea mare de studenţi şi, bineînţeles, numărul nejustificat de mare de absolvenţi ce nu au un loc de muncă mulţi ani după terminarea studiilor. Aş schimba acest lucru. Numărul mare de actori a dus la o luptă acerbă în castinguri şi concursuri de angajare ce se ţin cu uşile închise. Cred că un număr mai mic de absolvenţi ar duce la o relaxare şi o bună organizare a castingurilor. Pile şi relaţii au fost dintotdeauna. Pe unele le-aş numai mai degrabă prietenii. Asta nu e atât de deranjant, cu toţii avem prietenii şi simpatii, dar observ tot mai multe cazuri cu influenţe politice. Aş trimite mai des o comisie, am înţeles că există aşa ceva, să verifice câtă influenţă politică există în demersul instituţiilor teatrale. E nevoie de un echilibru. Politica a acaparat domeniul artistic mult prea mult.
Altfel spus... din punct de vedere artistic, mi-ar plăcea să văd şi alte mijloace de exprimare în spectacole decât cele clasice, mai multă muzică, dans, acrobaţie, iluzii optice, joc de lumini etc... Mi-ar plăcea să se sprijine mai mult noile iniţiative pentru noile nişe. Uneori, în festivalurile mari mă simt că un copil violonist sărac ce priveşte un altul care cânta la o vioara nouă. Pur şi simplu investiţia îşi spune cuvântul. Nu pot nega sentimentul de neputinţă şi de nedreptate din punct de vedere al fondurilor artistice. Încă se ţine gunoiul sub preş şi aici e altă poveste... Îi venerăm în festivalurile româneşti pe artiştii străini, iar cei din România îşi diminuează din talent pe zi ce trece. Din păcate, pentru a-şi duce proiectele până la capăt, mulţi actori sunt nevoiţi să se ocupe şi de contabilitate şi de regie şi de scrisul proiectelor şi eventual şi de rolul de a fi părinte. Groaznic. Până la actul de creaţie eşti deja obosit. Ce condiţie a dezvoltării atitudinilor creatoare putem avea? Asta aş vrea să se schimbe... Actorul să se ocupe doar de rolul său, fără să mai fie scurtcircuitat de alte probleme..

R.R.: Eşti din nou în ziua admiterii la facultate: ce lucru pe care l-ai învăţat în anii aceştia ai fi vrut să-l ştii de atunci?
G.V.: Aş vrea să mi se spună că lucrurile sunt foarte calculate, că totul este subiectiv şi să nu îţi baţi capul cu lucruri care nici nu ţi se explică de ce sunt subiective, să ai încredere în tine, că e perfect normal să fii imperfect şi urât uneori, că e normal să îţi spui punctul de vedere şi să înţelegi că oamenii sunt răi când le este frică de tine.

R.R.: Actriţa trebuie să fie o voce activă în problemele actualităţii politice şi sociale ale momentului sau ar trebui să se exprime doar pe scenă?
G.V.: Dacă scopul este unul pozitiv şi în folosul societăţii, pot fi amibele. Dar de multe ori se activează pentru o imagine mai bună a individului sau în alte scopuri personale. Dar oricare ar fi scopul, aceste lucruri se vor afla, se vor simţi... dar nu ne ajută cu nimic dacă aceste lucruri se vor află după ce faptele sunt consumate.

R.R: Care sunt punctele tari şi punctele slabe ale noilor generaţii de artişti?
G.V.: Puncte tari: creativitate, adaptabilitate, libertate de gândire şi acţiune, încrederea, curajul. Puncte slabe: concentrare diminuată, lipsa disciplinei.

R.R.: Ce aşteptări ai de la această ediţie HOP? Ce crezi că s-ar putea / ar trebui să se întâmple apoi?
G.V.: Am învăţat să nu mai am aşteptări. Mă bucur când sunt surprinsă plăcut. Vreau doar să mă bucur de moment.

R.R.: Cât de compatibilă eşti/te simţi cu teatrul-dans?
G.V.: Am început să mă dezvolt şi să mă apropii din ce în ce mai mult de teatru-dans. Mă simt cel mai liberă când îmi mişc corpul, mă dezmierd. Corpul poate atinge catharsisul dacă este investigat îndeaproape. Niciodată nu se termină această căutare. Cred că teatru-dans poate surprinde omul şi prin măreţia corpului uman. Corpul poate să ne arate ce creaturi frumoase suntem, să prezinte frumosul şi urâtul în acelaşi timp, puterea şi fragilitatea. Asta îmi place cel mai mult la un spectacol de teatru-dans, să văd un corp care mă surprinde, care detaliază, care face "invizibilul" vizibil şi ridică întrebări faţă de cum îl tratăm noi.

R.R.: Cât de des dai scena pentru un loc în mijlocul publicului? Cum se vede un spectacol prin ochii unui actor-spectator?
G.V.: Aş alege 50-50. Îmi place şi îmi doresc să fiu pe scenă, dar mă bucur şi de experienţa actorului-spectator. E important pentru dezvoltarea creativităţii şi inspiraţiei mele să văd cât mai multe şi diverse spectacole. Îmi place să mă bucur de spectacolele prietenilor mei şi încerc să nu lipsesc de la premierele acestora.

R.R.: Cât de relevantă mai este critica de astăzi pentru tine ca actriţă?
G.V.: Critica este constructivă când eşti conştient de etapa în care te afli. Multe critici pot fi distructive, altele te pot îmbunătăţi. Depinde de la etapă la etapă. Şi mai ales cine este persoană care te critică.

R.R.: Ce te încântă? Ce te întristează? Ce îţi oferă satisfacţie? Ce te dezamăgeşte?
G.V.: Mă încânta călătoriile, drumeţiile, sporturile extreme, antrenamentele mele de acrobaţie, când descopăr ceva la corpul meu etc.
Mă întristează când oamenii nu sunt responsabili şi înţeleg greşit lucrurile...
Îmi oferă satisfacţie când duc lucrurile până la capăt indiferent de rezultat.
Mă dezamăgesc oamenii care renunţă uşor la oameni.

R.R.: O zi, o personalitate: pe cine ai alege şi de ce?
G.V.: Mi-ar plăcea să îmi petrec ziua de naştere alături de Ian McKellen vorbind despre magie, iubire şi curaj.

R.R.: Ce mesaj ai pentru public?
G.V.: Dragi prieteni, iubiţi oamenii, iubiţi "frumos".

Foto: Adi Bulboacă.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus