Studii: Facultatea de Teatru şi Film Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, clasa prof. univ. dr. habil. Miklós Bács
Participă la Gala HOP 2020, la secţiunea Grup, cu momentul Conflictual.
Răzvan Rocaş: Cum te-ai descrie din punct de vedere artistic?
Andrei Dominte: *Sunt tânăr, doamnă*. Îmi place să surprind, să caut, să mă arunc în necunoscut. Am o pasiune aparte pentru luptele scenice, scrimă scenică, cascadorie pe care am deprins-o în facultate şi pe care vreau să o dezvolt. Am o doză de nebunie pe care prefer să o las pentru scenă de multe ori, căci acolo mă desfăşor eu cel mai bine, trebuie să mă mişc mereu, nu îmi place să stau pe loc.
R.R.: Ce este şi ce nu este teatrul?
A.D.: Cred că dacă aş ştii, nu aş mai face meseria asta. În timpul încercărilor descoperi ceva, apare o întrebare, apoi altceva, apoi din nou se naşte o întrebare şi tot aşa... E necesar să te îndoieşti în meseria asta, să îţi pui întrebări, ca să descoperi drumuri noi. Şi cred că e foarte important să nu o iei pe ocolişuri.
R.R.: Care crezi că sunt calităţile care te recomandă pentru actorie?
A.D.: Tăria şi pasiunea. Îmi place să trag tare de mine, să merg peste limite. Seriozitatea şi profesionalismul mă caracterizează şi chiar dacă uneori sunt mai greu de cap, pun cărămida necesară să putem duce treaba la capăt.
R.R.: N-a fost un an prea bun pentru teatru într-un cadru cultural şi-aşa instabil: ce te motivează să continui? Ce speranţe ai de la meserie şi de la viitor?
A.D.: În fiecare zi mă gândesc la asta. Mă motivează faptul că odată ajuns în teatru, sunt ACOLO cu toată fiinţa mea, asta mă consumă şi asta iubesc. Nu îmi fac aşteptări, voi munci şi voi trage cât este nevoie să ajung unde îmi doresc.
R.R.: Un exerciţiu de imaginaţie/speculaţie: Cum crezi că va arăta teatrul în 6 luni, în 5 ani şi în 20 de ani?
A.D.: "Forme noi" zicea Treplev. Cred în puterea teatrului de a se adapta si totodată o să ne adaptăm toţi la ce va fi, dar nu cred că trebuie să uităm ce am făcut până acum.
R.R.: Ce ai păstra şi ce ai schimba la teatrul din ţara noastră?
A.D.: Trecem prin vremuri grele, e adevărat, şi am văzut cum s-au mobilizat unele echipe prin ţară şi chiar am rămas impresionat. Cred că aş întări echipele din teatre; cred că doar împreună putem fi cei mai puternici în breasla asta. Nu îmi place comoditatea şi lehamitea, nu prea îţi permiţi să stai degeaba, asta aş schimba, poate, cu un program mai strict.
R.R.: Eşti din nou în ziua admiterii la facultate: ce lucru pe care l-ai învăţat în anii aceştia ai fi vrut să-l ştii de atunci?
A.D.: Răbdare, multă răbdare cu mine şi cu cei din jur. Asta mi se pare o cheie importantă pentru actor, pentru artişti în general, să aibă mai multă răbdare cu ei, să asculte şi să îndrume.
R.R.: Actorul trebuie să fie o voce activă în problemele actualităţii politice şi sociale ale momentului sau ar trebui să se exprime doar pe scenă?
A.D.: Actorul este şi va fi vocea poporului, noi suntem medici ai sufletului. Putem spune acel ceva în 100 de moduri posibile fără să fim răniţi şi fără să rănim. Şi da, cred în vocea actorilor, am spus actorilor, pentru că trebuie să fie o voce colectivă.
R.R: Care sunt punctele tari şi punctele slabe ale noilor generaţii de artişti?
A.D.: Suntem o generaţie mult prea sensibilă şi superficială, care cade uşor în orice fel de capcane. Cred că o facultate bună de teatru nu te învaţă numai despre tainele actoriei, ci te învaţă să fii şi om, mai simplu spus... te învaţă să mergi din nou de la primul pas. Dar ce mi se pare incredibil că suntem din ce în ce mai inventivi, mai harnici şi obraznici, în sensul bun, desigur.
R.R.: Ce aşteptări ai de la această ediţie HOP? Ce crezi că s-ar putea/ar trebui să se întâmple apoi?
A.D.: O să las acel moment să mă surprindă. Eu cred în muncă, atâta cât munceşti, atâta primeşti.
R.R.: Cât de compatibil eşti/te simţi cu teatrul-dans?
A.D.: Îmi place mişcarea. Nu pot să zic că avem o relaţie, ne descoperim în fiecare zi. Cred că în tot ce facem e o mică coregrafie, fie că e teatru, fie că e civilie. Am avut noroc în facultate de Andrea Gavriliu, care a avut grijă să ne obosească cu folos, şi acolo m-am surprins pe mine, că pot să fac şi asta şi chiar să o fac bine. *wink-wink*
R.R.: Cât de des dai scena pentru un loc în mijlocul publicului? Cum se vede un spectacol prin ochii unui actor-spectator?
A.D.: În timp, mi-am format un gust, mă uit la multe detalii ce par nesemnificative, dar care ajută întregul. Eu chiar dacă merg la un spectacol care este prost, şi nu mă feresc să zic prost, fiindcă e plin de ele, stau până la final să văd tot, să analizez tot şi plec acasă cu o experienţă. DE CE? Pentru că şi din AŞA NU se poate învăţa. Am fost şi la spectacole foarte bune, unde am învăţat mult, am furat meserie, cum se spune.
R.R.: Cât de relevantă mai este critica de astăzi pentru tine ca actor?
A.D.: Nu am citit atât de multă critică, încât să am o părere pertinentă acum.
R.R.: Ce te încântă? Ce te întristează? Ce îţi oferă satisfacţie? Ce te dezamăgeşte?
A.D.: Adunat aşa, mă încântă să văd oameni pasionaţi, oameni care iubesc ce fac. Sunt mulţumit când pun capul pe pernă şi am făcut ceva bine în ziua respectivă. Şi mă întristează tot ce văd în jurul meu acum, superficialitatea asta care pune stăpânire pe noi, care ne face să spunem *lasă că merge şi aşa*.
R.R.: O zi, o personalitate: pe cine ai alege şi de ce?
A.D.: Actorului Benedict Cumberbatch aş vrea să îi studiez amplu metodele de lucru în construcţia de personaj.
R.R.: Ce mesaj ai pentru public?
A.D.: Să aveţi răbdare cu noi! Acum facem primii paşi.