Studii: U.N.A.T.C "I.L. Caragiale", Bucureşti, Facultatea de Teatru, Arta Actorului, clasa conf. univ. dr. Andreea Vulpe, promoţia 2016-2019
Participă la Gala HOP 2020, la secţiunea Individual, cu momentul Independent?
Răzvan Rocaş: Cum te-ai descrie din punct de vedere artistic?
Alexandra Oişte: Sunt un om pentru care jumătăţile de măsură nu există şi care nu se mulţumeşte cu puţin. Caut să mă autodepăşesc din orice punct de vedere şi pun mare preţ pe detalii.
R.R.: Ce este şi ce nu este teatrul?
A.O.: E atât de mult, încât nici o definiţie nu-i este de ajuns. L-aş numi în atâtea feluri! Este cu, pentru şi despre oameni. Este un gigant imprevizibil, excentric, profund, plin de candoare şi îndrăgostit de oameni. Îi îndrăgeşte chiar şi pe cei care-l deformează. E un jucător de ping-pong profesionist. E un meseriaş care zugrăveşte cu lumină. Teatrul nu răneşte pe nimeni, nu este nedrept, nu este neglijent, nu este indiferent.
R.R.: Care crezi că sunt calităţile care te recomandă pentru actorie?
A.O.: Cred că noi, cei care am ales această meserie, suntem oameni maleabili. Dacă la începutul facultăţii eşti un student intransigent, cu siguranţă la sfârşit vei ajunge să te adaptezi destul de uşor în diferite împrejurări. Dacă îţi iubeşti meseria, vei fi disponibil, nu-ţi vei găsi scuze, vei fi serios în lucru ş.a.m.d. Eu, personal, pot spune doar că slujesc "scândura" cu bucurie şi loialitate.
R.R.: N-a fost un an prea bun pentru teatru într-un cadru cultural şi-aşa instabil: ce te motivează să continui? Ce speranţe ai de la meserie şi de la viitor?
A.O.: Continui pentru că aşa faci atunci când iubeşti. Te lupţi pentru binele celuilalt, ai răbdare şi îi oferi ajutor fără să aştepţi ceva în schimb. Continui pentru că, pandemie sau nu, ştii deja că nu e un drum uşor şi că trebuie să te zbaţi. Ştii că nu-ţi bate nimeni la uşă şi că nu primeşti totul pe tavă. Într-adevăr, au fost destule momente în care am spus că renunţ şi în care am vrut să mă opresc. În perioada asta s-a întâmplat să mă descurajez mai mult ca oricând pentru că, deşi m-am bucurat atât de mult că am avut posibilitatea să văd spectacole online, mi-am spus că eu nu vreau să fac teatru în acest fel. Cred că virtualul îţi poate oferi o amintire vie, dar niciodată scânteia viului unei întâlniri "faţă-în-faţă". Dar, spre norocul meu, noaptea chiar e un sfetnic bun:))). Ziua următoare iau taurul de coarne şi merg înainte pentru că mai multe variante de drum nu am şi nici nu-mi doresc.
Sper ca după rău să fie bine. Sper să-mi găsesc locul atât eu, cât şi colegii mei. Sper la mai mult şi la mai bine.
R.R.: Un exerciţiu de imaginaţie/speculaţie: Cum crezi că va arăta teatrul în 6 luni, în 5 ani şi în 20 de ani?
A.O.: Se întâmplă de multe ori ca teatrul să mă ajute să mă reînnoiesc, redescopăr, regăsesc atunci când mă pierd. Cred că, la rândul lui, va primi acest ajutor din partea oamenilor. Fiind din cale-afară de versatil, ştiu că se va reinventa de câte ori va fi nevoie, indiferent de vremuri şi posibilităţi.
R.R.: Ce ai păstra şi ce ai schimba la teatrul din ţara noastră?
A.O.: Aş păstra spaţiile care sunt atât de frumoase şi oamenii dedicaţi. Aş face potenţialul să devină realitate. I-aş oferi mai mult. Aş înlătura tot ce-l murdăreşte: corupţia, oamenii ajunşi în funcţii pe ochi frumoşi şi, implicit, oamenii care permit aşa ceva, concursurile incognito. Aş susţine tot ce e nou. Aş oferi şanse egale.
R.R.: Eşti din nou în ziua admiterii la facultate: ce lucru pe care l-ai învăţat în anii aceştia ai fi vrut să-l ştii de atunci?
A.O.: Cred că aş fi vrut să ştiu să iau curajul de mână, chiar dacă venea la pachet cu greşeli.
R.R.: Actriţa trebuie să fie o voce activă în problemele actualităţii politice şi sociale ale momentului sau ar trebui să se exprime doar pe scenă?
A.O.: Cred că orice om, actor sau nu, ar trebui şi îşi poate permite să fie o voce activă în momentul în care se documentează şi are habar despre ceea ce vorbeşte şi încurajează. Nu mi se pare corect să influenţezi oamenii aruncându-ţi părerile gratuit, doar pentru vizibilitate şi mai ştiu eu ce alte câştiguri. Oamenii ar trebui încurajaţi, în primul rând, să gândească singuri.
R.R: Care sunt punctele tari şi punctele slabe ale noilor generaţii de artişti?
A.O.: Îl au pe vino-ncoa, sunt creativi, se zbat, caută mult şi sunt dornici să descopere. În schimb, cred că nivelul de concentrare va fi din ce in ce mai slab.
R.R.: Ce aşteptări ai de la această ediţie HOP? Ce crezi că s-ar putea/ar trebui să se întâmple apoi?
A.O.: Nu am aşteptări. Sunt sigură că voi cunoaşte, că voi învăţa şi că mă voi bucura de tot ce-mi oferă.
R.R.: Cât de compatibilă eşti/te simţi cu teatrul-dans?
A.O.: Pentru mine Gala HOP 2019 a fost o revelaţie pentru că atunci am făcut switch-ul de la a privi teatru-dans la a trăi teatru-dans. Şi-mi place la nebunie!! Lumea arată aşa frumos atunci când capătă o doză în plus de expresivitate! Încă îl observ şi descopăr, uneori mă las condusă de el, alteori îl conduc eu; cert este că îmi place foarte mult să gândesc în direcţia lui şi mă bucur nespus de orice moment atunci când îl întâlnesc.
R.R.: Cât de des dai scena pentru un loc în mijlocul publicului? Cum se vede un spectacol prin ochii unui actor-spectator?
A.O.: Iubesc să fiu spectator. De acolo pleacă orice artist şi cred că este foarte important să nu uiţi de unde ai plecat. În timpul facultăţii am învăţat cel mai mult de pe margine. Îmi plăcea foarte mult să-mi văd colegii lucrând. Atunci când merg la un spectacol, în primul rând, vreau să mă bucur de el. Analiza şi observaţiile le las pe locul 2.
R.R.: Cât de relevantă mai este critica de astăzi pentru tine ca actor/actriţă?
A.O.: Critica este absolut necesară atunci când este constructivă, când vine în ajutorul artiştilor. Un "ochi" din afară te poate face să vezi anumite lucruri pe care tu, fiind implicat în mod direct, nu le poţi vedea. Eu pun preţ întotdeauna pe îndrumarea din exterior şi iau tot ce cred eu că mă ajută din ceea ce mi se spune.
R.R.: Ce te încântă? Ce te întristează? Ce îţi oferă satisfacţie? Ce te dezamăgeşte?
A.O.: Mă încântă oamenii, muzica, sportul, ploaia, animalele, Dunărea. Îmi place să montez, să conduc, să alerg, să călătoresc. Mă întristează superficialitatea şi individualismul. Mă întristează faptul că încă nu ştiu să spun nu. Ajung să mă hrănesc cu fiecare clipă de linişte pe care o prind pentru că de multe ori nu-mi rămâne timp şi pentru mine. Îmi oferă satisfacţie bucuria părinţilor şi a bunicilor. Mă dezamăgeşte indiferenţa.
R.R.: O zi, o personalitate: pe cine ai alege şi de ce?
A.O.: Ah... e greu, aş vrea să întâlnesc foarte mulţi oameni. Adam Driver e prima opţiune pentru cât de tare m-a enervat şi m-a intrigat Kylo Ren în Star Wars şi cât îmi venea să iau ecranul în braţe atunci când am văzut Marriage Story. În cazul în care Adam e ocupat, opţiunea 2 este Childish Gambino. De asemenea, ar fi tare interesant să o cunosc pe Susan Sarandon.
R.R.: Ce mesaj ai pentru public?
A.O.: Aveţi grijă de voi şi de cei din jurul vostru. Cu cât vom fi mai responsabili, cu atât ne vom revedea mai repede.
Foto: Leea Moraru