septembrie 2020
Articole diverse
Teatrul de Artă Bucureşti invită publicul la spectacolul-concert APROAPE, o călătorie muzicală în timp, istorii şi istorisiri, colaj de emoţie cuprinzând muzică clasică, jazz şi muzică klezmer - muzica tradiţională a evreilor din Estul Europei.
Date:
4 septembrie 2020, ora 20.00 - Bucureşti, Grădina de vară amenajată la Şcoala Italiană Aldo Moro, str. Sfântul Ştefan nr. 24
6 septembrie 2020, ora 19.00 - Breaza, Prahova, str. Plaiului 75A

Spectacolul marchează finalul Stagiunii estivale "Teatru sub stele" - 29 iunie - 7 septembrie 2020 - şi se doreşte a fi precursor al Festivalului Interetnic APROAPE (Breaza - Prahova), a cărui ediţie-pilot se află în stadiul de proiect.

Spectacolul este o celebrare a aducerii aproape, în vremuri în care distanţarea fizică nu poate anula bucuria de a fi împreună.


Program

Bucureşti, 4 septembrie 2020

Recital Vlad Maistorovici & Diana Ionescu (vioară, pian)
Erich Wolfgang Korngold - 4 piese din muzica incidentală la "Mult zgomot pentru nimic" de Shakespeare
Ciprian Porumbescu - Balada
Camille Saint-Saëns - Introducere şi Rondo Capriccioso
Recital Damian Drăghici şi Taraful lu' Damian
Muzică lăutărească veche, "jazz-ul nostru românesc"

Breaza, 6 septembrie 2020

Recital Vlad Maistorovici & Diana Ionescu (vioară, pian)
Erich Wolfgang Korngold - 4 piese din muzica incidentală la "Mult zgomot pentru nimic" de Shakespeare
Ciprian Porumbescu - Balada
Camille Saint-Saëns - Introducere şi Rondo Capriccioso
Recital Damian Drăghici şi Taraful lu' Damian
Muzică lăutărească veche, "jazz-ul nostru românesc"
Recital Maia Morgenstern şi Orchestra Teatrului Evreiesc de Stat - Bogdan Lifşin, Rodica Doija, Feras Sarmini, Sergiu Marin, Mihai Pintenaru, Radu Gheorghe
Muzică tradiţională evreiască

Biletele se găsesc în reţeaua Eventbook.

Artiştii

Damian Drăghici ar putea reprezenta, cu uşurinţă, definiţia sentimentului de uimire, de încurcătură în gânduri, de bruiere a simţurilor, în cel mai bun şi profund sens. Este un muzician desăvârşit, ce poate îmbina diverse şi numeroase stiluri muzicale, într-un ansamblu sonor sofisticat.
Şi-a început cariera muzicală încă de la 3 ani, prin traiectoria deja scrisă şi urmată de familia sa, conform datinilor sociale ţigăneşti (şi nu numai), studiind ţambalul, pianul, toba, basul şi altele. La 10 ani, bunicul său îi face cunoscut naiul, instrumentul profetic, cel care l-a şi consacrat pe Damian Drăghici. Din adolescenţă şi-a creat propriul drum, intuindu-şi măreţia şi prin talentul de compozitor.
Precum un dictando în modelarea propriei vieţi, a fugit din ţară la 18 ani, să se descopere prin suişuri şi coborâşuri. Ajungând în Grecia, străluceşte suficient de tare încât să fie descoperit. La scurt timp după, îi este oferită o bursă integrală de studiu la Berklee College of Music din Boston, USA. De aici, universul întreg s-a transformat. Şi-a ales calea, poate neştiind, prin vocea generaţiilor de muzicieni din familia sa.
Damian Drăghici este primul român care a absolvit Berklee College of Music din Boston - Magna Cum Laude. Alături de Sony Music, devine cunoscut şi celebru în Europa, apoi la nivel mondial.
Între 1993-2019 înregistrează peste 20 de albume solo, interpretând diferite stiluri muzicale, folclor, pop instrumental, new age, world music şi muzică jazz la nai. A fost artist invitat pe albumul "Winter solstice", apărut în 2006 şi premiat cu un premiu Grammy.
A cântat pe mari scene ale lumii, alături de Joe Cocker, Zucherro, Cyndi Lauper, James Brown si Shaggy.
În 2006, creează proiectul "Damian & Brothers" cu care lansează mai multe albume - "Filarmonika Romanes - Magdalena", "Gypsy Rock: Change or Die", "RoManiac", alături de alţi 24 de artişti consacraţi în România şi susţine peste 600 de concerte.
În 2001 susţine un concert de excepţie în Piaţa Constituţiei, pe o scenă gigantică de 828 m2 - "Damian's Fire", la care participă 150 de muzicieni, membri ai London Symphonic Orchestra, şi adună peste 70 000 de spectatori (www.damiandraghici.ro).

Pe 4 şi 6 septembrie 2020, Damian Drăghici şi Taraful lu' Damian vor spune povestea robilor lăutari, prin muzica ruptă din sufletele oamenilor care au suferit şi care au dus mai departe tradiţia cântecului şi a suferinţei. Paradoxal, o traumă transgeneraţională a dat naştere unui gen muzical trendy oricând şi în orice context, ce astăzi ne transmite o stare de bine.

Damian Drăghici şi Taraful lu' Damian

"Muzica cu care am crescut, muzica care ne-a învăţat de mici copii cum să fim dezinhibaţi, muzica care ne-a arătat cum părinţii noştri şi familiile noastre se pot transforma atunci când o ascultă şi ce poate scoate din sufletul lor. Acesta este jazz-ul nostru românesc aşa cum bebop-ul este muzica lăutărească a americanilor. Respect robilor lăutari care urlau şi plângeau de durere fără ca ei să fie conştienţi că bocetul lor va fi apreciat şi iubit după sute de ani." (Damian Drăghici)

Vlad Maistorovici, nonconformist violonist-compozitor-dirijor, are o activitate internaţională ca solist şi muzician de cameră, cu un repertoriu care se întinde de la Bach la Turnage, prin Enescu şi Freddie Mercury. Compoziţiile sale sunt interpretate de orchestre şi artişti de talie mondială.
Ca solist concertist, interpretările lui Vlad Maistorovici se bazează pe "siguranţă tehnică, dublată de disponibilitatea artistică de a împinge barierele până ce ies scântei" (Musicweb International, despre debutul său la Wigmore Hall Londra). Laureat al concursurilor internaţionale, a concertat pe mari scene ale lumii, cum ar fi Wigmore Hall Londra, Purcell Room, Queen Elisabeth Hall, Cadogan Hall, The Sage Gateshead, Salle Flagey Bruxelles, Kulturhaus Helferei Zurich, Sala Mare a Conservatorului din Sankt Petersburg, Merkin Hall New York, Ateneul Român.

Vlad Maistorovici

Compoziţiile lui Vlad Maistorovici sunt căutate şi apreciate. "Atrăgătoare şi răsunătoare" (Musical America), plină de "contraste vii" (London Financial Times) şi caracterizată prin "plasticitate a exprimării", muzica sa figurează în repertoriul unor orchestre şi artişti de talie mondială.

Diana Ionescu, pianistă, ambasadoare a culturii române peste hotare şi premiată pentru contribuţia sa la relaţiile româno-britanice, este considerată una dintre cele mai fermecătoare interprete ale generaţiei sale (www.icr.ro).
Câştigătoare a Marelui Premiu al Concursului Internaţional de Pian George Enescu 2001 şi ultimul pianist român care a reuşit această performanţă, Diana Ionescu se bucură de o activitate internaţională ca solistă, muzician de cameră, educator şi director de festival. A fost distinsă cu Premiul Alexis Weissenberg şi Premiul EWLE al Radioului Elveţian pentru Best Live Recording, Premiul II la Missouri Southern International Piano Competition SUA şi Concursul Internaţional Lory Wallfisch, Glass Sellers Trophy şi Premiul I la Romantic Piano Competition Londra, cât şi cu Diploma Ambasadorului pentru servicii aduse culturii româneşti în străinătate.

Diana Ionescu

A apărut ca solistă în recitaluri sau ca muzician de cameră pe marile scene ale lumii, ca Wigmore Hall, Purcell Room, Queen Elisabeth, Royal Festival Hall, Barbican Hall, LSO St. Luke's, St. Martin in the Fields, Royal Opera House Covent Garden, The Sage Gateshead, CBSO Birmingham, St. George's Bristol, Salle Flagey Bruxelles, Chapelle Reine Elisabeth, Conservatorul din Bruxelles, Teatro La Fenice Veneţia, Atheneul Român, Sala Radio, Merkin Hall New York. Este invitată a festivalurilor internaţionale Progetto Martha Argerich Lugano, Verbier Festival, St. Prex Classics, Kammermusikfest Sylt 2014, Highgate International Chamber Music Festival, Beethoven Festival London, Newbury Spring Festival, Shakespeare Festival, Festivalul Internaţional George Enescu, Festivalul Internaţional Sibiu/Hermannstadt, Kyoto Young Musicians.
Dianei Ionescu i s-a decernat "Diploma Ambasadorilor" pentru contribuţia la parteneriatul cultural româno-britanic (www.icr.ro).

Maia Morgenstern este un simbol al filmului şi teatrului românesc, cunoscută, în lumea anglofonă, pentru rolul Maria, din filmul The Passion of the Christ, de Mel Gibson, iar în România, la nivel naţional, pentru rolul Nela din filmul Balanţa. Printre rolurile sale notabile din ultimii ani, într-o producţie în limba română, se numără cel din spectacolul Îngerul Albastru de la Teatrul Odeon din Bucureşti. În 2001-2002 a interpretat, cu mare succes, Lola Lola, personajul făcut faimos de Marlene Dietrich. În acelaşi timp, ea a interpretat-o şi pe Kathleen Hogan din Park Your Car in Harvard Yard de Israel Horovitz, într-o producţie în limba română montată la Teatrul Evreiesc de Stat.
Maia Morgenstern este, în prezent, Directoarea Teatrului Evreiesc de Stat şi poate fi văzută atât în producţiile teatrului, cât şi în producţii independente.

Maia Morgenstern (foto: Ziarul Metropolis)

Demonstrând frumuseţea muzicii evreieşti, recitalul prezentat de artista Maia Morgenstern şi Orchestra Teatrului Evreiesc de Stat pe 6 septembrie 2020 la Breaza, cuprinde cele mai vesele cântece folclorice evreieşti. Klezmer, oraţii de nuntă, cântece de leagăn, de joc, de dragoste, de petrecere, lăutăreşti, satirice, într-un mix muzical din care răzbat exuberanţa, bucuria, veselia. Recitalul ne aminteşte cu optimism, speranţă şi voie bună că avem moşteniri culturale impresionante, pe care trebuie să le preţuim.

Biletele se găsesc în reţeaua Eventbook. Primirea spectatorilor la reprezentaţia de la Bucureşti se face începând cu ora 19.30, iar la reprezentaţia de la Breaza, începând cu ora 18.45. Accesul este permis cu respectarea obligatorie a regulilor sanitare: purtarea măştii de protecţie, dezinfectarea mâinilor la intrare, păstrarea distanţei de minimum 1,5m.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus