Studii: Universitatea de Arte Târgu Mureş, Nivel Licenţă şi Master, Clasa Daniela Lemnaru şi Ştefan Roman
Particip la Gala HOP 2020, la secţiunea Individual cu Sentimentul Patologic al Răspunderii Acute.
Răzvan Rocaş: Cum te-ai descrie din punct de vedere artistic?
Vlad Haneş: În acest moment al vieţii mă simt un artist deschis, umil, dornic de muncă, fie musical, fie performance, fie dans, fie teatru clasic, fie film, fie orice. Copiluţul din mine vrea de toate şi se bucură de toate întâlnirile.
R.R.: Ce este şi ce nu este teatrul?
V.H.: Teatrul este în primul rând întâlnirea dintre oameni. El există cu atât mai mult înainte de începerea spectacolului, când viitorii spectatori vorbesc, poate la un local cu o oră înainte de începerea spectacolului, poate în foaier, poate la ţigară, în faţa teatrului. Aşa începe totul, ca mai apoi să se producă întâlnirea între spectatori şi actori, cele două lumi să se întrepătrundă. Ei se uită la noi, noi ne uităm la ei şi creăm o conexiune, încercăm să ne dibuim existenţa prin această artă. Pentru că noi toţi până la urmă căutăm întâlnire umană, validarea existenţei prin celălalt, iar prin teatru această căutare se întâmplă cu atât mai mult.
Ce nu este teatrul? Nu este un loc al snobismului, al cuvintelor frumoase mascate sub o îmbrăcăminte somptuoasă. Teatrul nu este şi nici nu va fi (cred eu) un spaţiu superficial.
Teatrul este ceea ce este pentru că se arată.
R.R.: Care crezi că sunt calităţile care te recomandă pentru actorie?
V.H.: Copilaşul din mine, care vrea să se joace, să râdă de greşeli. Maturul din mine, care este conştient de lumea din jur, de probleme, de întrebări şi de importanţa muncii, a meseriei care impune asta.
R.R.: N-a fost un an prea bun pentru teatru într-un cadru cultural şi-aşa instabil: ce te motivează să continui? Ce speranţe ai de la meserie şi de la viitor?
V.H.: Istoria omenirii explică foarte clar totul. Au existat războaie, cutremure, pandemii, molime, genocide, politicieni bolnavi sau frici că lumea va înceta să mai existe. Aşa funcţionează lumea, cu bune şi cu rele. Faptul că azi merge prost nu exclude faptul că mâine va fi mai bine. Nu pot să mă poziţionez pesimist în tot acest cadru al ultimului an, pentru că refuz să mă lăsa pus la pământ şi am speranţă pentru mine şi pentru toţi colegii mei care vor să facă această meserie.
R.R.: Un exerciţiu de imaginaţie/speculaţie: Cum crezi că va arăta teatrul în 6 luni, în 5 ani şi în 20 de ani?
V.H.: În 6 luni, sincer, nu prea ştiu, pot doar să speculez o oarecare ieşire din situaţia actuală urmată de o reorientare spre normalitate. În 5 ani, în schimb, sper la ceva mai mult decât ieşirea din situaţia în care ne aflăm de când a venit acest val peste noi, văd o trecere spre un soi de teatru mai deschis. Îmi imaginez o Românie care face paşi mari spre debarasarea de spectacolele şi instituţiile care duc cu greu în cârcă umbra comunismului, cu aceleaşi şuşe, aceleaşi cioace, aceeaşi superficialitate. În 20 de ani văd o orientare spre un musical care se îndepărtează de revistă, o descoperire profundă a teatrului postdramatic şi o implementare a teatrului în şcoli. Aceasta din urmă mi se pare esenţială pentru existenţa noastră de viitor.
R.R.: Ce ai păstra şi ce ai schimba la teatrul din ţara noastră?
V.H.: Aş păstra dorinţa noastră de a vrea mereu mai mult şi mai bine. Am găsit de multe ori, şi în prieteni, şi în colegi, o dorinţă arzătoare de a nu fi mai prejos, de a nu fi lăsaţi la margine, uitaţi de lume. Ci din contră, vedeam şi văd o dorinţă de a face efectiv ceva de calitate.
Aş schimba această moştenire de a "lasă că rezolv eu" sau "ştiu eu pe cineva". Această încrengătură murdară a nepotismelor, a favorurilor, a cunoştinţelor care te preferă în pofida neprofesionalismului. Aş schimba şi orientarea omenesc-artistică, în sensul competiţiei, al râcii, al dorinţei ca celălalt să nu reuşească.
R.R.: Eşti din nou în ziua admiterii la facultate: ce lucru pe care l-ai învăţat în anii aceştia ai fi vrut să-l ştii de atunci?
V.H.: Munceşte mai mult, pentru că munca în meserie doar bine îţi va face. Nu îţi fie frică de tine, nu îţi fie frică de alţii, nu îţi fie frică de viitor. Totul va fi bine.
R.R.: Actorul trebuie să fie o voce activă în problemele actualităţii politice şi sociale ale momentului sau ar trebui să se exprime doar pe scenă?
V.H.: Cred că odată asumată această meserie, această cale, trebuie să ai în vedere lumea socială şi cea politică din jur şi să ai un cuvânt de spus când e cazul. Să luăm exemplul actriţei din Cluj. Ea s-a răzvrătit când i s-a ivit ocazia, în piaţa publică, împotriva unui manifest a unor oameni, pentru că se întâmpla ceva totalmente greşit acolo. Astfel ea, în calitate de actriţă a avut clarviziunea necesară, curajul necesar, pentru a spune "Oameni buni, ce faceţi aici?". A încercat să deschidă un dialog, pentru că ceva a deranjat-o, şi acel ceva afecta societatea.
R.R.: Ce aşteptări ai de la această ediţie HOP? Ce crezi că s-ar putea/ar trebui să se întâmple apoi?
V.H.: Nu am nici un fel de aşteptare. Sunt ferm convins că totul se întâmplă exact aşa cum trebuie să se întâmple.
R.R.: Cât de compatibil eşti/te simţi cu teatrul-dans?
V.H.: De un an încoace, de când am descoperit această zonă, mă găsesc destul de compatibil, pentru că e un fel de manifestare care îmi provoacă o curiozitate enormă. Teatrul-dans a devenit pentru mine un alt mediu de comunicare, un alt fel de exprimare, prin metaforă şi imaginaţie dezlănţuită.
R.R.: Cât de des dai scena pentru un loc în mijlocul publicului? Cum se vede un spectacol prin ochii unui actor-spectator?
V.H.: Încerc de câte ori pot să mă duc la orice spectacole, până şi cele mai de joasă calitate. Eu iau întâlnirea cu spectacolele, din perspectiva sălii, ca un exerciţiu, prin care eu, actorul Haneş Vlad, nu privesc produsul din faţa mea cu un ochi critic, care este influenţat de studii. Nu. Ci încerc să mă las purtat, să primesc ceea ce mi se oferă din partea actului teatral, fără să judec, fără să prevăd ceea ce vor face actorii în scenă, ci pur şi simplu să îmi cobor ego-ul. Mi se pare că acest fel de a privi un spectacol este de recomandat, deşi nu e uşor, nici mie nu îmi iese mereu, dar încerc.
R.R.: Cât de relevantă mai este critica de astăzi pentru tine ca actor?
V.H.: Sincer să fiu, eu nu m-am întâlnit încă cu critica teatrală, deci nu am un cuvânt de spus în legătură cu aceasta.
R.R.: Ce te încântă? Ce te întristează? Ce îţi oferă satisfacţie? Ce te dezamăgeşte?
V.H.: Mă încântă energiile pozitive, energiile care transmit calm, bucurie, râs, pace şi iubire. Un mediu social sau teatral în care oamenii se bucură că sunt acolo, nu se lasă parazitaţi de micile neplăceri sau marile dezamăgiri. Mă încântă bucuria de a trăi.
Mă întristează când unii oameni întrec o limită în ceea ce înseamnă "capra vecinului", adică bârfa, ura, ciuda, reaua-intenţie. Acestea sunt energii de foarte joasă vibraţie şi ne trag în jos pe noi toţi împreună.
Îmi oferă satisfacţie când am reuşit ceva eu cu mine însumi, când mi-am depăşit o limită sau o frică. Îmi oferă satisfacţie când o persoană iubită este extrem de fericită pentru că a realizat ceva, sau a dobândit ceva. Cum să nu te bucuri pentru acea persoană, când iubirea faţă de ea creşte şi mai mult pentru că o vezi atât de plină de lumină.
Mă dezamăgeşte când calc strâmb şi îmi e frică, când mă feresc de mine şi mă mint pe mine. Am unele momente în care sunt afectat de frică, iar de acolo încolo bulgărele cade la vale şi acumulează tot felul de chestiuni negative. În seria Star Wars, Maestrul Yoda spune extrem de frumos faptul că Frica este calea spre The Dark Side. Frica duce la furie. Furia duce la ură. Ura duce la suferinţă.
R.R.: O zi, o personalitate: pe cine ai alege şi de ce?
V.H.: Cu Morihei Ueshiba, fondatorul artei marţiale japoneze, aikido. Aş vrea să îmi împărtăşească câteva din învăţăturile lui. Îmi imaginez că fiind omul care a conceput o artă marţială care nu se bazează pe agresivitate, a fost un om extrem de luminat şi de înţelept. Ar fi o întâlnire de milioane.
R.R.: Ce mesaj ai pentru public?
V.H.: Veniţi şi aveţi curaj, încercaţi teatre la care nu aţi mai fost, mergeţi la evenimentele artiştilor independenţi şi nu vă fie frică de ceva necunoscut, niciodată.