Porţia de cultură (I) - Film pe Pâine, 2020

distanţa sibiu-focşani
cu microbuzul transemma
este o cursă contra-cronometru
până ajung la destinaţie
până rămân fără baterie
până nu mai pot asculta pe spotify
aceleaşi melodii pe care le ascult mereu
când am timp

3% - în lanurile de grâu văd expoziţia
pe dealurile fragede văd articolele publicate
când închid ochii văd cronometrul
tic-tac tic-tac
aud
deşi căştile cântă ride it
deşi dragostea mea îmi spune că a rupt la condus
deşi sărăcia satelor mă întristează
iar biserica poleită cu aur mă frustrează
ştiu că în curând nu voi mai avea timp să observ

14:39 - soarele îmi luminează faţa umbrită de mască
tic tac tic tac tic tac

În acest mod am risipit presiunea de dinainte de marea deschidere a festivalului de filme româneşti Film pe Pâine, aflat la în 2020 la cea de-a doua ediţie. Tot drumul m-am simţit ca o intrusă. Ce mai năzdrăvănie! O bănăţeancă din părinţi olteni, care şi-a trăit cea mai mare parte din viaţă în Ardeal, venită să organizeze un festival de film în Moldova (la Focşani, mai precis). Dar arta este cea mai bună terapie, în cinci minute mi-am revenit. Fix la ţanc, întrucât microbuzul a ajuns cu jumătate de oră mai devreme, festivitatea avea să înceapă în orice clipă, iar eu încă nu puteam deosebi colegii organizatori de simplii voluntari. Asta a fost cel mai bizar: să fac cunoştinţă cu oameni cu care colaborez de luni de zile.

Odată dispersată ciudăţenia momentului, am avut imensa bucurie de a constata cât de deschişi şi primitori sunt focşănenii, şi cu câtă dedicare se implică pentru a livra un produs de calitate: primul festival de filme exclusiv autohtone, organizat de tineri pentru tineri. Un festival care, după discursul de deschidere al iniţiatoarei proiectului, Ioana Moldoveanu, s-a bucurat de un concert din partea actorului şi cântăreţului Alex Ştefănescu, considerat unul din cei mai cool artişti underground ai momentului. Şi pe bună dreptate! Nu doar că ne-a făcut să izbucnim în hohote de râs cu versurile lui ingenioase, dar a funcţionat şi ca pansament pentru câţiva dintre spectatori. Părea că fiecare melodie este compusă exact pentru noi, pentru fricile şi anxietăţile noastre, pentru falsa impresie pe care o avem, cum că lumea în care trăim la momentul actual e apocalptică, pentru goana după popularitate şi atenţie pe care o practicăm pe reţelele sociale, căutând necontenit "viaţa perfectă", când tot ce trebuie să facem, de fapt, este să ne conectăm la realitate. Alex Ştefănescu ne-a oferit o lecţie despre trecut şi prezent, pe care sper că nu o vom uita prea curând.

Programul s-a continuat cu proiecţia unui calup de animaţii primite de la organizatorii Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim'est, care a adunat în primele rânduri copii de toate vârstele, care de care mai zâmbăreţi şi mai nerăbdători. Mi se umplea inima de emoţie când îi urmăream cu câtă grijă şi atenţie îşi aranjau masca pe faţă şi cu câtă uşurinţă acceptau situaţia actuală, faptul că trebuie să stea la distanţa de un metru şi jumătate unul faţă de celălalt, comunicând doar prin priviri în momentele distractive ale scurtmetrajelor. Câţiva dintre ei ar fi vrut să rămână la proiecţia filmului de la ora 21:00, însă au fost nevoiţi să plece până la înserare. O fetiţă a venit chiar să facă poze cu organizatorii, entuziasmul ei fiind de-a dreptul molipsitor!

După animaţii, a urmat una dintre capodoperele lui Lucian Pintilie, primul lungmetraj realizat de acesta la întoarcerea în ţară după căderea regimului comunist: Balanţa. Comedie şi dramă deopotrivă, avându-i ca protagonişti pe Nela, fiica unui fost colonel de securitate, şi pe doctorul Mitică Bostan, pe care Nela îl cunoaşte în urma unei întâmplări nefericite. Filmul este o coproducţie româno-franceză, iar influenţa ambelor ţări se simte în personajele inedite, în firescul întâmplărilor, în măiestria cu care sunt alternate momentele de umor negru cu momentele de profunzime totală şi, bineînţeles, în coloana sonoră a acestuia. A fost punctul de climax al serii, cu cel mai numeros public, atât tineri cât şi adulţi venind să descopere lupta celor doi intelectuali cu structurile imobile ale sistemului din ultimii ai comunismului. O parte dintre adolescenţi au părut miraţi de unele din scenele de viaţă pre-1989 la care au fost martori pe ecranul din Piaţa Unirii din Focşani, fapt care ne face să sperăm că au părăsit perimetrul festivalului mai informaţi cu privire la această perioadă neagră din istoria recentă a României şi mai curioşi să afle mai mult.

Desigur, am întâmpinat şi câteva probleme de organizare, ca în orice primă zi de festival, dar feedback-ul publicului ne oferă încredere. Încredere că cei prezenţi au petrecut timp de calitate, încredere că au acumulat cunoştinţe noi, dar mail ales, încredere că se vor întoarce şi în zilele următoare pentru o nouă porţie de cultură, marca Film pe Pâine, 2020!