Într-un efort de a aduce mai aproape tinerii autori dramatici de tânărul lor public, Reactor organizează între 7 şi 29 octombrie 2020 o serie de evenimente care include spectacole, ateliere şi discuţii libere. Toate spectacolele vor ]ncepe la ora 20.00.
Focusul pe dramaturgie contemporană românească are ca scop popularizarea dramaturgiei româneşti în rândul publicului din Cluj-Napoca şi din ţară, dar şi în rândul publicului internaţional. Din program fac parte opt spectacole de teatru, fiecare realizat pe un text scris de o altă autoare, iar organizarea lor sub o singură umbrelă urmăreşte atât promovarea autoarelor şi a dramaturgiei româneşti, cât şi posibilitatea publicului de a urmări opt dramaturgii diferite ca stil, dar care tratează teme actuale şi de interes în special pentru un public tânăr.
Din cadrul proiectului fac parte şi două ateliere pentru tineri: un atelier de critică de teatru susţinut de Cristina Rusiecki şi unul de scriere dramatică susţinut de Ana Cucu-Popescu. Tinerii participanţi vor primi noţiuni de bază despre scrierea de piese de teatru sau de materiale critice şi vor avea ocazia să discute cu autoarele celor opt spectacole incluse în proiect, într-un schimb de idei care să îi sprijine la lucru şi care să le ofere în acelaşi timp ocazia autoarelor să îşi cunoască mai bine publicul.
Cele opt spectacole vor avea loc la sediul Reactor, dar vor fi şi transmise live cu subtitrare în engleză pe platforma internaţională Howlround Theatre Commons (www.howlround.com), care găzduieşte spectacole de teatru din toată lumea.
Şase din aceste spectacole sunt producţii Reactor, iar două sunt spectacole invitate: Avioane de hârtie de Elise Wilk, o producţie a Trupei Ţais în parteneriat cu Maratonul de Teatru Independent - Bucharest Fringe, şi Copii răi de Mihaela Michailov, o producţie a Asociaţiei ADO în parteneriat cu Teatrul Luni de la Green Hours şi Centrul Replika.
Primul spectacol din Focus este Îmi place sushi de Ioana Hogman, regia Raul Coldea, care va avea loc în data de 7 octombrie 2020 de la ora 20. Spectacolul vorbeşte despre frică şi masculinitate în ziua de azi şi despre cum cele două se pot influenţa reciproc.
Urmează, în 10 octombrie 2020, Avioane de hârtie de Elise Wilk, un spectacol despre criză identitară la vârsta adolescenţei, despre abuz emoţional şi despre abandon matern, regizat de Norbert Boda.
În 12 octombrie 2020 are loc reprezentaţia celui de-al doilea spectacol invitat, Copii răi de Michaela Michailov în regia lui Alex Mihăescu, un one woman show despre sistemul de educaţie din România şi necesitatea adaptării la diversitatea copiilor pe care încearcă să-i formeze.
În data de 18 octombrie 2020 urmează reprezentaţia spectacolului În sfârşit sfârşitul, cea mai recentă producţie Reactor, pe un text de Brînduşa Ban şi în regia Dianei Dragoş, o meditaţie îngrijorată asupra sănătăţii planetei şi a oamenilor care o locuiesc.
Noi nu, niciodată, un proiect colectiv despre influenţa media în vieţile noastre, realizat de Alexandra Caras, Radu Dogaru, Olivia Grecea, Petro Ionescu, Paula Rotar şi Cosmin Stănilă, va avea reprezentaţia în data de 23 octombrie 2020.
Două zile mai târziu, în 25 octombrie 2020 de la ora 20, va avea loc Micul nostru centenar de Maria Manolescu, regia Dragoş Alexandru Muşoiu, o poveste caldă de familie care vorbeşte despre diferenţele, dar şi despre asemănările dintre generaţii.
În 27 octombrie 2020 se vorbeşte despre relaţii de cuplu, în cadrul unui spectacol construit ca o petrecere de divorţ la care publicul e invitat să ia parte: Totul e bine când se termină de Andreea Tănase, în regia lui Radu Nica.
Focusul pe dramaturgie se încheie în 29 octombrie 2020 cu Glorie de Alexa Băcanu, regia Olivia Grecea: un spectacol despre eroi şi eroine, despre arhetipurile clasice din poveştilor şi influenţa lor în ziua de azi.
Evenimentele fac parte din programul cultural "Exerciţii de sincronizare" co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administraţiei Fondului Cultural Naţional. AFCN nu este responsabilă de conţinutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanţării.
Evenimente co-finanţate de Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca prin proiectul "Reactor 2020. Public şi cadre de creaţie".
________________________________________________
Mai multe detalii despre proiectele Reactor de creaţie şi experiment pe site-ul nostru: www.reactor-cluj.com, pe pagina de Facebook: www.facebook.com/ReactorCluj şi pe cea de Instagram: www.instagram.com/reactor.cluj.