În perioada 9-15 noiembrie 2020, cele 5 titluri care vor concura în acest an pentru Premiul Animest pentru cel mai bun lungmetraj de animaţie vor putea fi urmărite online din întreaga ţară, prezentate prin intermediul transmisiunilor live chiar de creatorii lor, care şi-au confirmat prezenţa la discuţiile cu spectatorii. Prima ediţie online a festivalului va aduce în casele iubitorilor de film de animaţie şi 46 dintre cele mai bune scurtmetraje ale anului, dar şi 37 de abordări curajoase incluse în competiţia Student Film.
Kill It and Leave This Town a atras atenţia criticilor imediat după premiera lui în competiţia pentru Cel mai bun film de debut a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin. O călătorie prin amintirile artistului Mariusz Wilczynski, filmul explorează relaţiile interumane şi durerea generată de dispariţia celor dragi, impresionând printr-o estetică aparte. Primul lungmetraj din cariera regizorului polonez s-a remarcat în acest an şi la Annecy, unde a fost distins cu Premiul special al juriului.
Experienţele personale au inspirat-o şi pe Ilze Burkovska Jacobsen să recreeze atmosfera Războiului Rece, din perspectiva copiilor, în My Favourite War - un excelent documentar animat despre perioada comunistă a anilor '80. Filmul a fost proiectat în premieră la Annecy, unde în 2019 s-a remarcat şi Zero Impunity, un documentar multimedia despre un subiect extrem de delicat şi foarte rar abordat: violenţa sexuală sistematică, prezentă în zonele de conflict şi în războaiele contemporane. Filmul regizat de Denis Lambert, Nicolas Blies şi Stéphane Hueber-Blies reprezintă elementul central al unei întregi campanii globale de conştientizare a acestui fenomen revoltător.
Tot de la Annecy vine şi The Nose or the Conspiracy of Mavericks (r. Andrey Khrzhanovsky), o adaptare inedită a nuvelei satirice Nasul, scrisă de Nikolai Gogol. Regizorul dedică acest film pionierilor din artă - celor care au avut curajul de a se poziţiona împotriva curentului, lucru pentru care au ajuns să plătească chiar cu propriile vieţi.
Despre curajul de a fi altfel vorbeşte şi lungmetrajul Josep (r. Aurel), inclus în 2020 în selecţia Festivalului de la Cannes. O interpretare delicată a modului în care artistul spaniol Josep Bartoli a evadat dintr-un un lagăr de prizonieri din Franţa, filmul "reprezintă o lecţie valoroasă de istorie, oferită într-un moment important, în care numărul-record al refugiaţilor reprezintă nu mai puţin de 1% din populaţia lumii." (Screendaily).
Diversitatea stilurilor de animaţie şi complexitatea poveştilor abordate de filmele incluse în 2020 în competiţia de scurtmetraj vor cuceri publicul din România. Celor 46 de titluri selecţionate dintre cele mai recente creaţii ale profesioniştilor li se adaugă filmele studenţeşti - 37 de scurtmetraje create, în mare parte, în şcolile europene, care impresionează prin elemente de inovaţie şi umor molipsitor, demonstrând potenţialul artistic remarcabil al celor mai tineri reprezentanţi ai industriei de animaţie.
***
Cea de-a 15-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest este organizată de Asociaţia Animest, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei.
Parteneri instituţionali: Ambasada Regatului Ţărilor de Jos in România, Forumul Cultural Austriac, Ambasada Israelului în România
Parteneri: Groupama, Regina Maria, Aqua Carpatica.
Descarcă programul animest 2020 aici..