Sunt surprinsă în continuare de secretele pe care le ascunde această ţară, cum ar fi talentul incredibil al poporului său în ce priveşte benzile desenate sau animaţiile, cu siguranţă respectat şi apreciat în domeniu, dar prea puţin familiar consumatorului de rând. În calupul Clasici olandezi III: filosofii de viaţă, echipa Animest a selectat cu grijă şapte din cele mai emoţionante poveşti despre moarte şi viaţă create în cei 100 de ani de animaţie olandeză.
În anul 1919, în urma primei expoziţii de transport aerian din Amsterdam, apare Een Avontuurtje in Het luchtruim / O aventură în spaţiul aerian, una dintre primele animaţii olandeze, în alb-negru şi mută, în regia lui George Debels şi Alex Benno. Filmul pare să preia ceva din conceptul lui Georges Méliès cu al său Le Voyage dans la Lune, doar că nu se îndepărtează atât de mult de Pământul nostru drag. Revoluţionar pentru acele vremuri şi documentând într-un mod creativ şi fantezist debutul E.L.T.A., scurtmetrajul rămâne de referinţă ca una din cele mai bune animaţii olandeze.
Harold Mack, animator la studiourile Toonder, crează în 1952 The Golden Fish / Peştişorul de aur, după o poezie de Jan Gerdhard Toonder. Scurtmetrajul este cât de liric se poate, culorile calde şi reci se îmbină într-o armonie perfectă, iar morala transmisă la final este încă de actualitate, elucidând o dilemă filosofică atemporală: cum să trăim. Prinţul Li Pai vizitează lacul Kuo Nen - în care înoată omniscientul peştişor de aur - de patru ori în încercarea de a afla răspunsul la această întrebare, câte o escaladă de munte pentru fiecare anotimp-etapă din viaţa sa. O lecţie despre ambiţie, perseverenţă şi despre cum ni se pare mai facil şi preferăm să căutăm răspunsul în alţii, când de fapt tot ce trebuie să facem e să ne uităm în interiorul nostru.
Life & Death / Viaţă & Moarte, regizat de Joost Roelofsz, Delphine de Pury şi Rogier Proper în 1979, ne poartă, printr-o continuă retragere a "camerei de filmat" şi o povestire în ramă (sau într-o sumedenie de rame diferite) care pare că nu se mai sfârşeşte niciodată, prin universul desenatorului Joost Roelofsz, în care viaţa şi moarte se împletesc într-un dans morbid, finalizat cu o simetrie incipit-final. Gâsca, pasăre solară din care se naşte lumea în mitologia egipteană şi mesageră a lumii celeste în alte culturi, apare ca un laitmotiv pe parcursul scurmetrajului, întărind şi mai puternic ideea de ciclicitate a vieţii.
Hans Nassenstein conturează în Once Again / Încă o dată din 1982 - cu o cromatică ştearsă şi un protagonist complet alb, lipsit de gură, deci cu caracter strict observaţional - un univers distopic: în urma unui război nuclear, încep să apară primele mutaţii. Oamenii trăiesc în buncăre şi se comportă neobişnuit. Porumbelul alb al păcii este ademenit cu mâncare pentru a-i fi furat oul. Supravieţuitorii încă nu au învăţat cum să interacţioneze cu această stare fragilă şi instabilă. Încă o dată fac aceleaşi greşeli. O femeie, singura speranţă pentru perpetuarea vieţii, "alăptează" două plante, unica vegetaţie din pustiul arid. Artiştii impostori sunt sancţionaţi şi dispariţia pare cea mai simplă alegere. Însă e prea târziu pentru a mai căuta o cale de scăpare...
Un stop motion cu personaje şi obiecte din realitate e ca un film, dar cu mai puţine frame-uri pe secundă, nu? Deci e format tot din cadre fotografice, deci cel care îl realizează e un fotograf? Răspunsul nu este atât de simplu pentru naratorul perechii Paul şi Menno de Nooijer din animaţia At One View, realizată în 1989. El pare să exprime gândurile contradictorii ale celor doi bărbaţi din faţa şemineului care se îmbarcă într-o dezbatere filosofică cu privire la caracterul artistic al fotografiei şi al creatorului său, fotograful. Concluzia e asemănătoare cu cea din filmul La Grande Bellezza: totul e un truc.
Un fel de Hatchiko în care relaţia stăpân-câine este înlocuită de cea tată-fiică, animaţia din anul 2000 a lui Michaël Dudok de Wit, Father and Daughter, prezintă povestea unei fetiţe abandonate pe malul mării de către tatăl ei care se îndepărtează într-o barcă. Printr-o similitudine foarte mare cu The Golden Fish, copila continuă să îşi trăiască existenţa, îmbătrâneşte şi nu conteneşte să urce dealul care o duce pe ţărm, indiferent de anotimpul din viaţa ei, în încercarea de a-şi revedea tatăl. Răscumpărarea vine din nou la finalul vieţii, când marea se retrage şi vegetaţia preia controlul asupra malului. Iar cei doi sunt reuniţi...
Cea mai tulburătoare poveste este de departe cea din animaţia Junkyard de Hisko Hulsing, răscolitoare tocmai prin claritatea şi concretul ei care nu lasă loc de interpretare. În 2012 nu a venit sfârşitul lumii, dar a venit sfârşitul unei călătorii pentru doi buni prieteni din copilărie, în care unul din ei îşi pierde viaţa, iar celălalt, umanitatea. Junkyard este dovada că doi oameni care provin din lumi diferite pot coexista până la un punct, destinaţi fiind mai apoi să cadă pradă valorilor pe care le-au receptat în familie. Un avertisment despre intensitatea influenţei venite din partea anturajului, ce nu este doar un basm pus pe repeat de către părinţi. Care este linia pe care nu trebuie să o depăşim când vine vorba de încredere şi generozitate? Cei doi protagonişti au aflat răspunsul abia când, uitându-se înapoi, nu au mai zărit linia...
(va urma)
Descarcă programul animest 2020 aici..