Blestemul ariciului prezintă viaţa romilor din Băieşi, judeţul Sibiu, în plin post-comunism, dinainte de oportunităţile apărute în a doua parte a anilor 2000 odată cu aderarea la Uniunea Europeană. Sunt prezentaţi ca o comunitate strînsă, arhaică în gîndire, prinşi în disperarea economică specifică acelor ani. Deja la peste un deceniu de deschidere europeană, în Josefin & Florin, vedem aceeaşi sărăcie, lipsă de educaţie şi strînsori familiale ca şi în primul documentar, dar acestea sunt doar fundalul din care indivizii încearcă şi, parţial, reuşesc să şi scape, să îşi construiască o viaţă departe de obîrşiile grele ale moştenirii culturale.
Astfel că, în pofida asemănărilor, ceva este radical schimbat în filmul din 2019: a apărut speranţa, deschiderea. De exemplu, fabricarea şi vînzarea lingurilor de lemn artizanale, element comun în ambele filme ca încercare de ultim resort pentru a-şi cîştiga un trai, este radical re-contextualizată: în România anilor 2000 chiar este luată în serios ca sursă de venit; în Suedia anului 2019, devine o glumă nereuşită.
Blestemul ariciului
Este un documentar antropologic realizat cu dedicaţie şi talent de Dumitru Budrala. Filmat pe parcursul a nu mai puţin de 5 ani de explorări a culturii romilor din Băieşi, judeţul Sibiu, producţia reuşeşte să arunce o privire intimă în viaţa comunităţii. De altfel, scena de deschidere sintetizează cinematografic abordarea documentarului: printr-o gaură făcută într-un covor, camera de filmat încearcă să aruncă o privire dincolo, acolo unde un grup de romi petrec şi se uită curioşi la cameră. Camera nu are pretenţia de a trece dincolo (graniţele inter-culturale rămîn), însă reuşeşte să ofere publicului larg o privire îndeajuns de prietenoasă şi de corectă pentru a înţelege soarta acestora.
Datorită contactului cu această comunitate ce se întinde pe zeci de ani, realizatorul reuşeşte să fie acceptat de comunitate. Astfel, ajunge să fie martor la munca lor de zi cu zi, la evenimentele importante din sat dar, mai ales, la discuţiile lor sincere, purtate la oboseală sau la bucurie, pe drum sau la muncă. Budrala păstrează farmecul personalităţilor ce îi apar în faţa camerei, glumele, voia bună, tristeţea sau disperarea. Documentarul prezintă în special conversaţii lungi, neîngrădite, din care se desprind visele, speranţele oamenilor, dar, cel mai adesea, neputinţele, amarul şi tragediile lor.
O femeie plînge un copil care i-a murit la 18 ani. Un bărbat nu are nici măcar ceai să dea la copii, iar altul s-a îndatorat pentru nuntă cît pentru un an de muncă. O altă femeie, cu intensitate similară, deplînge pierderea unui măgăruş care o ajuta la muncă. Toţi au multe suferinţe, pe care le poartă adesea în tăcere. Documentarul este un prilej să îi facă să vorbească.
Dumitru Budrala preia rolul de narator în documentar. El a fost deja acceptat de comunitate pentru că a predat la un moment dat la şcoala din sat. Pentru a fi acceptat, a fost cumva rebotezat. Comunitatea romă i-a dat un nou nume, care i-a permis să fie acceptat în cultura închisă a acestora: dl. Marlboro (după inscripţia pe o geacă de piele obţinută prin contrabandă în ultimii ani ai ceauşismului).
Din punct de vedere cognitiv, aflăm cîteva elemente istorice-sociologice: înşelătoriile care au permis unora să se îmbogăţească şi diviziunile din sat cauzate de astfel de practici imorale, minima integrare în economia socialistă, urmată de prăbuşirea în sărăcia ulterioară, iar apoi practici economice preindustriale precum vînzarea de mături şi coşuri de nuiele în satele din jur.
Miza filmului nu este însă să ne prezinte condiţiile economice ale României din anii aceia, ci să ne facă să îi cunoaştem ca fiinţe umane care suferă şi speră. Nu neapărat poveştile lor de viaţă, ci modul în care vorbesc şi speră în comunitatea strînsă în care trăiesc.
În Blestemul ariciului, protagonistul este comunitatea. Oamenii nu dispar în colectiv, dar îşi trăiesc viaţa într-o ţesătură densă de mituri şi de valori, care ni se descoperă, puţin cu puţin, şi nouă. Dimpotrivă, în Josefin & Florin un reprezentant al acestei comunităţi "îndrăzneşte" să iasă, să îşi caute singur drumul, independent sau chiar împotriva legăturilor de sînge, aici direcţia este exact contrară: realizatorul încearcă şi ne invită şi pe noi să intrăm în comunitare. Mai jos, vom vedea cum protagonist devine individul care se străduieşte să îşi croiască un drum singur, să se separe.
Josefin & Florin
După o nuntă reuşită, suedeza Josefin Karlssson (mamă a şase copii) şi românul Florin Şerban (fost cerşetor) încep să-şi construiască viaţa de familie. Cel mai greu este pentru Florin care trebuie să se integreze. Să obţină o slujbă şi să se intre în familia mare a societăţii, iubit fiind deja în patria mică a familiei.
Neştiind să facă prea multe, ţara de origine nefiind prea darnică în a-i acorda o educaţie funcţională, Florin apelează la strategii cunoscute: improvizează un coteţ de porci, caută prin gunoaie şi, în cele din urmă, se apucă iar de cerşit. Momentele sunt transfigurate de către producători (florile, chiar dacă aruncate la gunoi, pot fi oferite iarăşi în dar romantic), dar realitatea dură a greutăţilor financiare şi sociale rămîne evidentă.
Astfel că eforturile lui Florin Şerban par să fie în van. Ele nici nu sunt însoţite de o dorinţă reală de a se integra în societate sau de a se îmbunătăţi ca om. Ar dori mai degrabă să lucreze undeva izolat, în natură, alături de animale, nu învaţă suedeză şi, mai ales, lasă viaţa sa anterioară să domine noua sa viaţa, fosta sa familie biologică să colonizeze familia sa suedeză. Din păcate, aceasta pune presiune asupra relaţiei lor, Josefin afirmîndu-şi dorinţa unei independenţe şi a unei vieţi separate, în care bărbatul de lîngă ea să se comporte ca stîlp al familiei, şi nu ca simplu întreţinut.
Florin hotărăşte, în aceste condiţii, să se întoarcă înapoi în România. Nu ştim dacă din cauza sărăciei lucii din Tămăşoaia, judeţul Bacău, sau din cauza sentimentelor care îl leagă de Josefin, acesta alege totuşi în cele din urmă ceea ce este mai bine, mai luminos pentru el şi rămîne în Suedia.
"Pentru a învăţa, trebuie să începi să discuţi" afirmă Josefin atunci cînd neînţelegerile în cuplu se adîncesc. Este necesar un exerciţiu de comunicare culturală, în care trebuie să primeze empatia. Pe de altă parte, nu mai puţin importantă este şi dorinţa de a te îmbunătăţi ca om, asceza interioară pentru disciplină şi ameliorare.
Dacă iniţial documentarul surprinde diferenţele culturale, în a doua parte devine sensibil la problemele cuplului. Este astfel construit pe o structură de comedie romantică, în care două persoane din medii diferite ajung să se cunoască, să se iubească în pofida dificultăţilor, să se regăsească în pofida rătăcirilor. De altfel, societatea suedeză, ca şi cea romani, nu sunt aduse în prim plan. Ele sunt prezente mai degrabă drept factori deranjanţi, elemente de scandal.
Construit cu atenţie la detalii şi cu optimism, Josefin & Florin pare direct inspirat din vechea vorbă a înţelepţilor evrei cu privire la cei care intră într-o căsnicie: "Se va despărţi omul de mama sa şi de tatăl său, şi vor fi amîndoi un trup." Filmul detaliază evoluţia şi ameninţările la adresa cuplului ce izvorăsc din amestecul nepermis al familiei şi al trecutului, într-o pledoarie implicită pentru familia nucleară.
Descarcă programul Astra Film Festival 2020 aici..