Documentarul Josefin & Florin, realizat de Ellen Fiske şi Joanna Karlberg (2019), a câştigat la Astra Film Festival 2020, ediţia în aer liber din luna septembrie, Premiul pentru cel mai bun film.
Povestea este aparent una simplă. Doi oameni, Josefin şi Florin, se întâlnesc. O mamă singură şi un tânăr plecat în căutare unei vieţi mai bune, ce sfârşeşte însă prin a cerşi în faţa unui magazin din Göteborg. Ea e suedeză. El e rom din Oneşti. În ciuda acestor detalii biografice, se îndrăgostesc şi se căsătoresc. Pe măsura posibilităţilor, au parte de o nuntă cu iz "românesc" în Suedia. Veselie, muzică, dans, mâncare şi băutură cât cuprinde. La petrecere sunt prezente atât o mare parte a rudelor lui Florin din România, cât şi cei apropiaţi Josefinei. Toate acestea se derulează în primele şase minute de documentar. Minute ce par aproape magice. Ceea ce urmează este realitatea, viaţa de după căsătorie, aceea despre care poveştile nu ne vorbesc. Documentarul abordează exact această parte a vieţii personajelor. Cei doi încep să se gospodărească după modelul din România. Cresc pe lângă gospodărie găini şi chiar porci, cultivă peticul de pământ de pe lângă casă. Se bucură de micile plăceri ale vieţii ce nu necesită prea mulţi bani. Florin încearcă să se adapteze unei culturi noi. Merge la cursurile de limbă şi îşi caută de lucru. Lipsa studiilor şi cunoştinţele precare de suedeză îi pun piedici în găsirea unui loc de muncă. Iar de aici încep şi problemele... Peste acestea se adaugă insistenţele familiei din România de a primi bani de la Florin. Bani pe care el nu-i are.
Am văzut ştirea despre Josefin şi Florin cu ceva timp în urmă. Aşteptam deja apariţia documentarului. Recunosc, am fost intrigată de subiect şi mi-am dorit să-l văd încă din momentul în care ştiam că este doar în faza de producţie. În presa românească povestea lor a apărut mereu precum un subiect de tabloid ce nu-mi satisfăcea curiozitatea: Poveste de dragoste controversată în presa internaţională; Suedeză îndrăgostită de un tânăr rom venit la cerşit; Un oneştean plecat la cerşit a ajuns erou de film documentar ş.a.m.d. V-aţi făcut o idee. Nu vă recomand niciunul dintre aceste articole, nu veţi afla nimic interesant şi nici nu atentează la esenţa subiectului.
Nu veţi găsi în aceste articole momentul întâlnirii, redat atât de frumos în oglindă de regizoare. Când a văzut-o prima dată pe Josefin, Florin a salutat-o. I-a observat pe copiii ei ce nu aveau papuci în picioare. L-a intrigat acest fapt. Credea că în Suedia toţi copiii au papuci. Au intrat în vorbă. Apoi, într-o zi când ploua, ea i-a dat o umbrelă. Josefin l-a văzut prima oară pe geam, din apartamentul ei. Nu şi-a pus niciodată problema că este rom sau că are tenul mai închis la culoare decât majoritatea suedezilor.
Nu veţi putea vedea nici clipe precum cea în care, în semn de iubire, Josefin îşi tatuează pe picior, în pereche, steagul României şi cel al Suediei. Nici nu veţi auzi cum vorbeşte despre copilăria ei din care îşi aminteşte că nu avea mare lucru, iar singurul ei vis era o familie şi siguranţa zilei de mâine. Căci ea ştie cum e să te strângă stomacul de foame. Cum e să nu te poţi gândi în acele momente la altceva decât la mâncare. Cum e să nu poţi spune asta nimănui. Ea-l înţelege pe Florin tocmai pentru că ştie toate acestea. Lucruri care în general despart oameni, pe ei îi unesc.
Încercaţi să priviţi acest cuplu în contextul României. Credeţi că este o poveste posibilă în societatea noastră? Eu, una, aproape mă îndoiesc. Imaginaţi-vă că nu ştiţi nimic despre România sau despre situaţia romilor de aici. Imaginaţi-vă că trăiţi într-o lume altfel decât cea în care trăim noi azi în România, cu o societate precum cea din Suedia. În care etnia, apartenenţa religioasă şi alte caracteristici de acest tip nu spun nimic despre calitatea omului sau a relaţiei ce se poate naşte între oameni. Şi cred că asta am văzut în Josefin & Florin. O societate care nu se împiedică de stereotipii, ce este deschisă oricărui tip de mariaj. Provocările ce pot apărea într-o relaţie sunt suficiente. De ce i-am mai pune piedici ce derivă doar dintr-o mentalitate învechită căreia nu vrem sau nu putem să-i schimbăm forma?
Într-un fel aparte acest documentar pare a fi şi o pledoarie pentru înlăturarea prejudecăţilor de orice tip şi deschiderea în faţa întâlnirii cu celălalt. E un exerciţiu pe care noi toţi cred că ar trebui să-l facem mai des. Poate că astfel, într-o zi, cupluri precum Josefin şi Florin nu vor mai reprezenta pentru presa din România subiecte de "senzaţie".
"O viaţa jumătate suedeză şi jumătate românească", de asta crede Florin că va avea parte în aventura lui. Dacă va fi aşa sau nu, rămâne să descoperiţi vizionându-l până duminică, 25 octombrie 2020, în cadrul ediţiei online a festivalului ASTRA. Dumneavoastră veţi avea parte de un documentar ce-şi merită premiul.
Descarcă programul Astra Film Festival 2020 aici..