Îmi dădeam iar seama că nu e despre cuvinte. Şi da. Cuvintele au rolul lor. Sunt foarte importante. Şi e foarte important să fie atent alese. Şi folosite. Dar ele sunt de fapt doar o poartă. O... unealtă. O cheie. Care deschide. Poezia e despre spaţiul dintre. Despre SPAŢIU şi TRĂIRE.
Şi apoi mai e actorul. Care se lasă să curgă în înşiruirea cuvintelor şi senzaţiilor. Şi ne facilitează drum.
Aseară am revăzut pentru a nu ştiu câta oară, Dac'aş fi rege de Radu Stanca. Cu un Sorin Misirianţu care o trăieşte ca şi cum a fost scrisă pentru el. Ca şi cum e despre el... e magic să îl văd acolo. Şi l-am văzut de zeci de ori deja... şi e mereu nou. Mereu ACOLO. Parcă descoperă din nou ceva în aceleaşi cuvinte. Parcă, chiar dacă a recitat versurile astea de atât de multe ori, ajunge iar să fie surprins de ele, pe măsură ce ele se desfăşoară în faţa lui... Şi le creează iar şi iar pentru noi... Actorul.
Aaaaa şi mai avem "chei". Muzica e tot o poartă. Şi m-am trezit din nou cu atâta uşurinţă transpusă în alte lumi. În alt spaţiu. Prelucrând subtil bucăţi din fiinţa mea. Lăsându-mă să curg în drumul deschis de alţii, dar care era de fapt despre MINE. Şi am curs. Şi doamne cât de magic e asta.
Atât de simplu. Să merg la un spectacol de teatru. Să citesc poezie. Să ascult un actor trăind poezie. Să mă învăluie muzica de chitară. (ai fost genial aseară, Ionuţ Mangu). Şi eu să pot să... zbor (?).
Căci da. Este despre alte lumi. Şi totuşi adânc şi intim doar despre mine. Chei. Şi porţi. Ce bine că ne sunt lăsate aşa de multe aici la îndemână. Ce bine că sunt oameni care ni le facilitează. Care ne arată. Ne susţin să le vedem. Şi de aici e drumul nostru. Al fiecăruia.
Eu, aseară, am retrăit poezie. Şi teatru. Şi muzică. Şi azi, viaţa e încă un pic mai bogată. Mulţumesc!