Armenia. O ţară mică desprinsă din fosta URSS, cu o populaţie ce la recensământul din 2019 depăşea cu puţin cifra de 3.000.000 de locuitori. Cu o istorie zbuciumată, la fel ca-n cazul multor altor ţări aflate în postura de a se reaşeza după destrămarea Uniunii Sovietice. Un sat, Lichk, cu o populaţie de 5.462 de persoane în 2010, cel puţin aşa ne arată Wikipedia. Azi nu ştim exact câţi locuitori numără. Aflăm însă de la intervievaţii în vârstă ai satului că 9 din 10 bărbaţi tineri sunt plecaţi la muncă în Rusia. Acesta este Village of Women / Satul femeilor.
Documentarul începe şi se încheie cu acelaşi cadru: o masă la care sunt adunate şapte femei de toate vârstele, vorbind despre viaţa în absenţa soţilor plecaţi la muncă. Totul continuă într-un ritm lent, aproape ai senzaţia că trăieşti momentele respective alături de ele, în casele lor. Imagini cu femeile ce-şi duc viaţa cotidiană fără bărbaţi, doar cu copiii şi cu bătrânii de care trebuie să aibă grijă. Gospodăriile au mare nevoie de muncă fizică, dar soţii sunt plecaţi la lucru, în Rusia, 9 luni pe an. Femei ducând vacile la păscut, arând, săpând, cosind, strângând recoltele de pe ogoare sau din livezi. Iar în "pauze", femei făcând mâncare, spălând, având grijă de copii şi de cei mai în vârstă. Totul suprapus cu gândurile şi poveştile lor despre iubire, căsătorie, soţi, destin nefericit derulat într-o continuă aşteptare.
O fiică al cărei tată soseşte acasă odată cu prima zăpadă şi sărbătorile de iarnă. O fiică ce-şi aşteaptă părintele cu capul lipit de geam ore întregi, căci ştie că trebuie să apară. Însă el abia a trecut cu autocarul graniţa la intrarea în ţară. Câteva clipe de fericire. Apar şi bărbaţii acasă, povestind şi partea lor de viaţă. Nu arată nici aceasta mai bine. Muncă cât cuprinde, dor de cei de acasă.
Armenia, la fel ca multe alte ţări din fosta URSS, luptă pentru a-şi croi propriul destin, ceva mai bun decât i-a fost până acum. Vizionând acest documentar, pentru câteva clipe am avut senzaţia că sunt purtată pe uliţele satelor din Republica Moldova, prin vieţile şi casele oamenilor de acolo. Lucrurile nu stau cu mult diferit în cele două ţări. Migraţia înspre Federaţia Rusă, în special spre Moscova, este strategia de supravieţuire adoptată de majoritatea populaţiei din Republica Moldova. Cazul Armeniei, ilustrat prin acest documentar, indică la fel, o migraţie masivă spre Rusia. Interlocutorii regizoarei spun mereu: dacă Rusia nu ar exista, am muri de foame; de ei (ruşi) depindem noi; suntem o ţară cu populaţia în exil. Iar în acest caz, exilul înseamnă Rusia. Bătrânii au o altă perspectivă. Pentru ei, vremurile când Armenia era parte din URSS sunt vremuri bune. Se putea trăi fără a fi departe de familie.
Un portret creionat cu atenţie şi empatie, dedicat acestor femei despre care nu se vorbeşte mai deloc în discursul public. Nu există muncă pe care într-o societate tradiţională să o facă un bărbat, iar ele să nu o facă. Sapă, duc vacile la păscut, ară, treieră, cosesc... Aşa cum spune şi regizoarea în intervenţia de la finalul filmului: "Mi-aţi arătat că puteţi fi în acelaşi timp şi femeie şi bărbat, şi mamă şi tată, pentru toţi. Soră şi frate pentru copiii voştri, părinţii voştri... Sunteţi minunate". Acestea sunt femeile din Lichk.
Am scris că Satul femeilor şi Satul şosetelor seamănă între ele. Dacă la început doar titlul le-a asociat în mintea mea, pe parcursul vizionării nu am putut să nu remarc şi paralela la nivelul realizării lor - observaţional, ca la carte. Nu însă în ceea ce priveşte atmosfera. Dacă în cazul celui de-al doilea zâmbeşti destul de des, iar optimismul face parte din viitorul imaginat, în cazul documentarului de faţă lucrurile sunt altfel. Când viaţa ta este compusă din lungi episoade de aşteptare, dor, lacrimi, tristeţe, episoade întrerupte doar de câteva clipe scurte de fericire, mese îmbelşugate, râsete şi veselie o dată într-un an... Când viaţa ta este doar un lung şir de fragmente puse cap la cap, dar care, dacă calculezi, la final nu dau aritmetic cu cei 28 de ani de căsnicie ce au trecut ca prin vis... Atunci viaţa ta e un şir lung de fragmente. Aşa cum a fost şi este, din păcate, chiar şi azi, pentru multe familii din România.
Un documentar pe gustul antropologilor şi al etnografilor care vă va permite să evadaţi din ritmul cotidian şi să vă pierdeţi într-o lume ce aproape putem uita că există. Dacă e şi pe gustul vostru, încercaţi-l când aveţi timp. Până în 25 octombrie 2020 e online la Astra Film Festival.
Descarcă programul Astra Film Festival 2020 aici..