Până pe 4 noiembrie 2020, producţia muzicală inspirată din scandalul arderilor ilegale a deşeurilor importate în România va fi disponibilă gratuit în mediul online, pe prima platformă VoD de teatru independent, în baza unei rezervări.
Pentru a vedea spectacolul, iubitorii de teatru din întreaga lume pot solicita un cod gratuit de acces, printr-un email de rezervare trimis la adresa [email protected].
Wasteland2020 este prima producţie a asociaţiei IDEA77, în parteneriat cu Centrul de Teatru Educaţional Replika, şi este inspirată din documentarul Secrete de ciment, o investigaţie realizată în 2019 de jurnaliştii de la RISE Project. Din distribuţie fac parte actorii Cătălina Antal, Matei Arvunescu, Ionuţ Grama, Silvana Negruţiu şi artista Larisa Retegan, care semnează muzica originală a spectacolului, alături de Alexei Ţurcan. Scenografia a fost realizată de Gabi Albu, iar light design-ul de Alexandros Raptis.
Spectacolul oferă o dublă perspectivă asupra mafiei deşeurilor din Europa, urmărind alternativ poveştile a două familii: una din Germania şi una din România. În timp ce nemţii sunt preocupaţi de cum pot ajunge să producă zero deşeuri şi cum pot salva planeta, familia românească se luptă cu lipsa de reacţie a autorităţilor şi insensibilitatea comunităţii din care face parte cu privire la poluare. Apariţia unui mare concern german care deschide o fabrică de ciment ȋn localitate scindează comunitatea şi o provoacă la a-şi reevalua priorităţile. Wasteland2020 se apleacă asupra dilemei morale legate de legitimitatea acestui traseu prestabilit şi invită la o reflecţie pe termen lung asupra vieţii contemporane.
Dacă Germania are încă din 1961 o politică de sortare a deşeurilor, România a rămas în urmă la acest capitol. Iar o ţară unde deşeurile sunt, în general, la grămadă, reprezintă o oportunitate perfectă pentru aşa zisele ţări civilizate de a-şi exporta reziduurile toxice pe care nu le pot distruge acasă, unde poluarea este taxată. Astfel unele ţări devin gropile de gunoi ale Europei, în timp ce altele se laudă cu aer, apă şi sol curat. Cum pot cetăţenii ţărilor din Uniunea Europeană să aibă aceleaşi priorităţi, atâta timp cât nivelul lor de trai este atât de diferit, iar sănătatea este politizată? Wasteland2020 nu oferă soluţii şi răspunsuri universal valabile acestor dileme, ci îşi propune să readucă în atenţia opiniei publice subiecte precum lipsa echităţii, comportamentul de consum, standardele duble şi perpetuarea pasivă a acestui fenomen care ne afectează pe toţi.
Despre IDEA77
O iniţiativă culturală menită să producă şi promoveze proiecte inovative din zona artelor performative şi educaţiei alternative, IDEA77 se poziţionează ca un nucleu de artişti, antreprenori şi manageri culturali interesaţi de experiment, creaţii originale şi proiecte aflate ȋn relaţie directă cu realitatea contemporană.
Viziunea noastră se concentrează ȋn jurul conceptelor de experience design şi art for social change. Ne pasionează colaborările trans-sectoriale, noile tehnologii şi esteticile hibride. Investigăm subiecte actuale şi polemice, ȋncurajăm dezbaterea şi promovăm cultura dialogului. Susţinem valori ca empatia, solidaritatea şi incluziunea socială.
IDEA77 este o structură fluidă şi dinamică orientată spre viitor, un promotor al formelor noi, un creator de experienţe.
Despre Centrul de Teatru Educaţional Replika
Centrul de Teatru Educaţional Replika este un proiect al Asociaţiei Culturale Replika şi reprezintă un spaţiu de cercetare educaţională şi creaţie artistică, dedicat în special publicului tânăr.
Centrul de Teatru Educaţional Replika îşi propune să dezvolte şi să promoveze programe de cercetare artistică şi creaţii pe teme şi subiecte stringente din societatea contemporană, valorizând o artă solidară cu lumea în care trăim. Centrul îşi propune să devină o platformă de creaţie pedagogică şi artă participativă. Artişti, activişti, educatori acţionează prin intermediul unor iniţiative artistice, se educă reciproc şi produc schimbări în societatea contemporană.
***
Wasteland2020 este o producţie IDEA77 şi Centrul de Teatru Educaţional Replika.
Proiect co-finanţat de AFCN.
Partener: Rise Project